ȘI PLÂNGI COPILĂ - de Florin Dumitru - poezie despre tata

ȘI  PLÂNGI  COPILĂ  de Florin Dumitru  Nu-i nimeni să te vadă când tu plângi  Iar lacrima pe obraz ce se naște,  Cu-n gest nevinovat vrei s-o alungi Și tot ce-a fost acum vrei a întoarce! Și plângi copilă amar la ceas târziu  Un singur gând îmi pare nu-ți dă pace: „Aș fi putut aproape să-i mai fiu Și sufletul... cine să îmi împace ?!” Și-ți vine așa a rupe norii  Iar cerul să-l împarți în două, Să prinzi cu mâna treapta scării...  S-ajungi la el în lumea nouă ! Să cazi la pieptul lui deodată Cu mâna-n păr să i te joci,  Să-l mai întrebi: ce mai faci tată ? Și-o lacrimă să-i ștergi de poți !  Să-ți ceri iertare pentru toate,  Că i-ai furat din viață timp Și nu i-ai fost mereu aproape,  Așa cum el și-ar fi dorit !