ÎN LINIȘTE MI-E DOR
de Florin Dumitru
Afară a-nceput ușor a ninge,
Într-un apus cum numai în povești
A fost dintotdeuna și există,
E liniște aici și tu... nu ești!
Prin sat, pe uliți... doar pustiu.
În vale doar un câine latră.
Iar pe la case-ntr-un târziu
Se-aprind lumini și focu-n vatră!
Clipesc așa... preț de-o secundă
Și timpul să-l opresc aș vrea
Să nu-i mai las nimic s-ascundă
Și eu sunt nins de vremea mea!
În liniște mi-e dor... mi-e sete,
De-acele vremurile ce-au trecut.
Despre cei dragi numai portrete
Și versuri scrise cu dor mult!
E liniște aici și tu... nu ești!
Pe-afară neaua a albit pământul
Te simt oricum aproape, mă privești,
Te-aud adesea fredonându-ți cântul.
|
|
