CÂNTECUL LĂUTARULUI
de Mihai Eminescu
Ca povestea cea sărmanăCare nimeni n-o-a-nțeles,Trec prin vremea tristă, vană,Cum prin secoli un eres.
Sunt ca lira spartă-n stâncă,Sunt ca glasul din pustii,Sunt ca marea cea adâncă,Sunt ca moartea între vii.
Dintre chinuri ce mă-neacăEu sorbeam mirul curat,Cum o lebădă se pleacăBând din lacul înghețat.
Dar cu moartea cea adâncăAzi eu schimb al vieții-mi gând,Am fost vultur pe o stâncă,Fire-aș cruce pe-un mormânt!
Care-i scopul vieții mele,De ce gându-mi e proroc,De ce știu ce-i scris în stele,Când în van lumea o-nvoc.
Crucea-mi pară gânditoare,Parca arz-a vieții-mi tort,Căci prin neguri mormântareVoi să văd fața-mi de mort.
Doar atunci când prin lumineM-oi sui la Dumnezeu,Veți gândi și voi la mineCum am fost în lume eu.
|
|
