Dramaturg și prozator avangardist irlandez de limbă engleză și franceză, Samuel Barclay Beckett a fost unul dintre principalii reprezentanți ai teatrului absurdului (Așteptându-l pe Godot, Sfârșit de partidă) și autorul romanelor Murphy, Molloy, care înnoiesc structura genului prin eliminarea intrigii și prin lipsa de coerență a personajelor.
AȘTEPTÂNDU-L PE GODOT
(En attendant Godot)
În această dramă publicată în 1952 și reprezentată în 1959, procedeele teatrului absurdului sunt puse în slujba unui simbol care vizează, în concepția autorului, însăși condiția umană.
Piesa este o dramă a așteptării. Doi vagabonzi, Vladimir și Estragon, revin în fiecare seară în locul unde le-a dat întâlnire un personaj misterios - Godot - , de care cei doi leagă speranțe imprecise, dar care își amână de fiecare dată venirea, transmițându-le mesaje printr-un băiat.
Cei doi își înving mereu decepția, întorcându-se în fiecare seară să-l aștepte; speranța constituie singura lor rațiune de a exista.
Actul II
BĂIATUL: Domnule...(Vladimir se întoarce). Domnule Albert...
VLADIMIR: Să reluăm ( Scurtă pauză. Către băiat). Nu mă recunoști ?
BĂIATUL: Nu, domnule.
VLADIMIR: Tu ai venit ieri ?
BĂIATUL: Nu, domnule.
VLADIMIR: E prima dată când vii ?
BĂIATUL: Da, domnule.
Tăcere
VLADIMIR: Te-a trimis domnul Godot ?
BĂIATUL: Da, domnule.
VLADIMIR: N-o să vină astă-seară ?
BĂIATUL: Nu, domnule.
VLADIMIR: Dar o să vină mâine.
BĂIATUL: Da, domnule.
VLADIMIR: Neapărat.
BĂIATUL: Da, domnule !
Tăcere
VLADIMIR: Te-ai întâlnit cu cineva pe drum ?
BĂIATUL: Nu, domnule !
VLADIMIR: Cu alți doi ( ezită)....oameni.
BĂIATUL: N-am văzut pe nimeni, domnule.
Tăcere
VLADIMIR: Ce face domnul Godot ? (Scurtă pauză) Auzi ?
BĂIATUL: Da, domnule
VLADIMIR: Atunci ?
BĂIATUL : Nu face nimic, domnule.
Tăcere
VLADIMIR: Cum o mai duce frate-tău ?
BĂIATUL: E bolnav, domnule.
VLADIMIR: Poate că el a venit ieri...
BĂIATUL: Nu știu, domnule.
Tăcere
VLADIMIR: Domnul Godot are barbă ?
BĂIATUL: Da, domnule.
VLADIMIR: Blondă sau...( ezită)...sau neagră ?
BĂIATUL ( ezită): Cred că e albă, domnule.
Tăcere
VLADIMIR: Vai de mine !
Tăcere
BĂIATUL: Ce să-i spun domnului Godot, domnule ?
VLADIMIR: Să-i spui ( se întrerupe), să-i spui că m-ai văzut că...(se gândește)...să-i spui că m-ai văzut. (Scurtă pauză. Vladimir se apropie de băiat, băiatul se dă înapoi. Vladimir se oprește, băiatul se oprește.) Spune, ești sigur că m-ai văzut ? N-o să-mi spui mâine că nu m-ai văzut niciodată ?
Tăcere. Vladimir face deodată un salt înainte, băiatul fuge ca o săgeată. Tăcere. Soarele apune, luna se înalță. Vladimir rămâne nemișcat. Estragon se trezește, se ridică, se descalță, apoi, cu ghetele în mână, pune ghetele în fața rampei, vine spre Vladimir, îl privește.
ESTRAGON: Ce ai ?
VLADIMIR: N-am nimic.
ESTRAGON: Eu o-ntind.
VLADIMIR: Și eu.
Tăcere
ESTRAGON: Am dormit mult ?
VLADIMIR: Nu știu.
Tăcere
ESTRAGON: Unde plecăm ?
VLADIMIR: Nu departe.
ESTRAGON: Ba nu, să plecăm departe !
VLADIMIR: Nu putem.
ESTRAGON: De ce ?
VLADIMIR: Mâine trebuie să ne întoarcem iar.
ESTRAGON: Ce să facem ?
VLADIMIR: Să-l așteptăm pe Godot.
ESTRAGON: Adevărat. ( Scurtă pauză). N-a venit ?
VLADIMIR: Nu.
ESTRAGON: Și acum e prea târziu.
VLADIMIR: Da, e noapte.
