SE POT DISTRUGE POPOARE ?
Reapare, în forma cea mai crudă, vechea teorie că statele mici n-au dreptul la independență, că ele cad în ”spații vitale” și se pot mărgeni pe hartă, ca să se știe în al căruia din statele mari trebuie să cadă.
Și nu numai aceia cari sunt insultați în mândria lor legitimă și amenințați în dreptul lor de a exista trebuie să răspingă cu indignare această tăgăduire grosolană.
Se putea vorbi așa pe vremea când un stat era numai o întâmplătoare legătură de teritorii și de grupe omenești care se puteau distruge sau preface după plac.
Dar, după biruința principiului național, statele, cât de mici, sunt națiuni.
Iar națiunile sunt o formă organică a umanității.
Nicio metodă nu le poate nimici, cum ele nu sunt rezultate din exercițiul niciunei metode. Ele sunt ”născute, iar nu făcute”.
Și de aceea ele vor asista, desigur, la meritata pedeapsă a apăsătorilor.
Reapare, în forma cea mai crudă, vechea teorie că statele mici n-au dreptul la independență, că ele cad în ”spații vitale” și se pot mărgeni pe hartă, ca să se știe în al căruia din statele mari trebuie să cadă.
Și nu numai aceia cari sunt insultați în mândria lor legitimă și amenințați în dreptul lor de a exista trebuie să răspingă cu indignare această tăgăduire grosolană.
Se putea vorbi așa pe vremea când un stat era numai o întâmplătoare legătură de teritorii și de grupe omenești care se puteau distruge sau preface după plac.
Dar, după biruința principiului național, statele, cât de mici, sunt națiuni.
Iar națiunile sunt o formă organică a umanității.
Nicio metodă nu le poate nimici, cum ele nu sunt rezultate din exercițiul niciunei metode. Ele sunt ”născute, iar nu făcute”.
Și de aceea ele vor asista, desigur, la meritata pedeapsă a apăsătorilor.
„Neamul românesc”
anul XXXIV, nr. 199 din 9 septembrie 1939
ÎN AȘTEPTARE
Așteptăm împrejurările. Și trebuie să le așteptăm cu aceiași liniște care este chiar dreptul nostru la ce avem și în acea măsură pe care adevăraților români li-au lăsat-o înaintașii.
O nouă formă a vieții politice a înlăturat, din fericire, discuția pătimașă a hotărâriloe de luat, pentru ca să aibă o valoare, trebuie să plece, la noi ca și aiurea, de la o desăvârșită unitate națională. Ziarele nu oglindesc decât părerile care s-au impus acelora cari, ascultând de sentimentul general, poartă întreaga răspundere.
Pasiuni pe care nu le împărtășim zbuciumă o largă parte din omenire. Să ne păzim, și mai departe, de ele ! Adevărul în ce privește interesele e prea mult ascuns de dibăcii meșteșugite pentru a ni servi cu îndreptare.
În tot ce se clatină un singur lucru rămâne netăgăduit: datoria.
Și vom ști să ne-o îndeplinim.
„Neamul românesc”
anul XXXIV, nr. 203 din 14 septembrie 1939
NU VROIM COMPĂTIMIRE
Din anume organe de presă ale țărilor pe care le știm prietene, căci n-am păcătuit cu nimic față de ele nefăcând ce nu putem face, cum nici lor nu li cerem să ni dea ceia ce nu se poate din partea lor, se trimet adesea, prea adesea, înștiințări despre soarta care ar fi să ne aștepte, ni se socot, cu incompetență, puterile materiale de care dispunem, căci, și după exemplul finlandez, moralul, și mai necunoscut, nu intră în socoteală, și se cheltuiesc declarații patetice, - pe lângă cele acuzatoare și amenințătoare -, despre „biata Românie”, ajunsă la „ momentul crucial”. Și scrisori particulare, mărturisiri orale contribuie la această căinare.
Trebuie să spunem tuturora că această atitudine nu ne mișcă provocând recunoștința noastră, că ne jignește și ne revoltă.
Am crescut și trăit două mii de ani în marginea pustiului și a sălbăticiunii. Peste noi s-a aruncat cine a vrut. Am văzut trecând toate neamurile care erau, cu lăcomia și cruzimea lor, în starea celor mai de jos animale. Am trăit.
A fost nu o minune a soartei, ci o minune a noastră.
Azi avem aceiași liniște, de toate răbdătoare, ca și în tot acest lung șir de veacuri ale muceniciei. Suntem siguri de dreptul nostru,ne pregătim până la ultima limită a sacrificiilor, ne oferim, fără trufie, primejdie, oricare ar fi.
Și știm un lucru: supt acest stat e nația. Și națiile, orice li s-ar întâmpla, revin la ceia ce trebuie să fie.
anul XXXIV, nr. 203 din 14 septembrie 1939
NU VROIM COMPĂTIMIRE
Din anume organe de presă ale țărilor pe care le știm prietene, căci n-am păcătuit cu nimic față de ele nefăcând ce nu putem face, cum nici lor nu li cerem să ni dea ceia ce nu se poate din partea lor, se trimet adesea, prea adesea, înștiințări despre soarta care ar fi să ne aștepte, ni se socot, cu incompetență, puterile materiale de care dispunem, căci, și după exemplul finlandez, moralul, și mai necunoscut, nu intră în socoteală, și se cheltuiesc declarații patetice, - pe lângă cele acuzatoare și amenințătoare -, despre „biata Românie”, ajunsă la „ momentul crucial”. Și scrisori particulare, mărturisiri orale contribuie la această căinare.
Trebuie să spunem tuturora că această atitudine nu ne mișcă provocând recunoștința noastră, că ne jignește și ne revoltă.
Am crescut și trăit două mii de ani în marginea pustiului și a sălbăticiunii. Peste noi s-a aruncat cine a vrut. Am văzut trecând toate neamurile care erau, cu lăcomia și cruzimea lor, în starea celor mai de jos animale. Am trăit.
A fost nu o minune a soartei, ci o minune a noastră.
Azi avem aceiași liniște, de toate răbdătoare, ca și în tot acest lung șir de veacuri ale muceniciei. Suntem siguri de dreptul nostru,ne pregătim până la ultima limită a sacrificiilor, ne oferim, fără trufie, primejdie, oricare ar fi.
Și știm un lucru: supt acest stat e nația. Și națiile, orice li s-ar întâmpla, revin la ceia ce trebuie să fie.
„Neamul românesc”,
anul XXXIV, nr. 25 din 1 februarie 1940
ACEASTA E O ȚARĂ...
Ministrul de Comerț a vorbit cu toată claritatea și simțul demnității statului pe care-l reprezintă cu privire la numirea unui comisar general al petrolului și față de declarațiile sale nu mai încape nicio îndoială în ce privește scopul firesc, care e în margenile dreptului oricărui stat care ține la independența sa.
Da, așa este. Avem învoieli pe care, ca neutri, suntem datori a le executa, precis și onest. Dincolo de ele începe o libertate de comerț care e în margenile drepturilor neutralității așa cum se practică astăzi de toate statele care n-au intrat în război, dintr-un motiv sau din altul, - și al nostru nu este cel mai puțin îndreptățit și inteligibil.
Dar d. C. Anghelescu a apăsat și asupra faptului că petrolul nostru ni trebuie, într-o largă măsură, și nouă. Pentru azi, pentru mâni, pentru orice ar fi să fie.
N-am trecut însă de la chelerul otoman de acum vre-o sută de ani, care ne strângea sî vindem într-un singur loc și cu preț fix, pentru ca, numai din cauza traducerii „chelerului” în „spațiu vital”, să ne legăm de cela ce nu e în interesele noastre, măcar în ele.
Căci noi suntem o țară și supt țara aceasta o nație, care va dovedi că știe să voiască.
„Neamul românesc”
anul XXXV, nr.27 din 4 februarie 1940.
anul XXXIV, nr. 25 din 1 februarie 1940
ACEASTA E O ȚARĂ...
Ministrul de Comerț a vorbit cu toată claritatea și simțul demnității statului pe care-l reprezintă cu privire la numirea unui comisar general al petrolului și față de declarațiile sale nu mai încape nicio îndoială în ce privește scopul firesc, care e în margenile dreptului oricărui stat care ține la independența sa.
Da, așa este. Avem învoieli pe care, ca neutri, suntem datori a le executa, precis și onest. Dincolo de ele începe o libertate de comerț care e în margenile drepturilor neutralității așa cum se practică astăzi de toate statele care n-au intrat în război, dintr-un motiv sau din altul, - și al nostru nu este cel mai puțin îndreptățit și inteligibil.
Dar d. C. Anghelescu a apăsat și asupra faptului că petrolul nostru ni trebuie, într-o largă măsură, și nouă. Pentru azi, pentru mâni, pentru orice ar fi să fie.
N-am trecut însă de la chelerul otoman de acum vre-o sută de ani, care ne strângea sî vindem într-un singur loc și cu preț fix, pentru ca, numai din cauza traducerii „chelerului” în „spațiu vital”, să ne legăm de cela ce nu e în interesele noastre, măcar în ele.
Căci noi suntem o țară și supt țara aceasta o nație, care va dovedi că știe să voiască.
„Neamul românesc”
anul XXXV, nr.27 din 4 februarie 1940.
CONTRA INTERPRETĂRILOR FALSE
Ultimele mele articole, rău interpretate, au trezit speranțe pe care țin să le împrăștiu fără zăbavă.
Înfățișez un punct de vedere care nu se poate schimba.
Oricării jigniri, oricării tăgăduiri de dreptate trebuie să li se răspundă în numele demnității acestei nații. Niciun prieten, prietenul cu atât mai puțin -, n-are drept la ele. Și orice tăgăduire de dreptate trebuie să afle în față, potrivit cu situația pe care ni-am creat-o, afirmarea netedă a ceia ce ni se cuvine.
Dincolo de aceasta, astăzi ca și ieri, nu poate fi decât ce iese din ființa noastră și din trecutul nostru.
Oameni ai unei rase, suntem firește, atrași către dânsa. Oameni drepți în cuget și nobili în simțire, ne ridicăm și instinctiv contra a tot ce este silă și grosolănie.
Oameni recunoscători nu putem face o alegere între cine ne-a sprijinit în urmărirea celui mai înalt ideal și între aceia cari nu ni-au cruțat nicio umilință și nicio durere pentru că am crezut și luptat pentru dânsul.
Se vor reproduce și aceste rânduri acolo unde de mult n-am întâlnit o atitudine de recunoaștere ?
„Neamul românesc”,
anul XXXV, nr.28 din 6 februarie 1940
