CAIUS VALERIUS CATULUS
87 - 54 î. Hr.
Autor de grațioase epigrame și elegii, Catul excelează în poemele scurte, pline de naturalețe și patos.
Influențat de poeții greci din epoca alexandrină, de la care împrumută multe din procedeele lor caracteristice - în primul rând preocuparea pentru forma aleasă, pentru șlefuirea extremă a versului, în strofele sale răzbat însă și influențele poeziei elene; gingășia poetei Safo, pasiunea și avântul lui Alceu, sinceritatea lui Arhiloh, patosul lui Simonide și nu mai puțin etosul grav al unui Pindar.
Dintre poemele lui de mai mare întindere menționăm: Cântecul de nuntă al lui Peleu și Tetis (Epithalamus Pelei et Thetidis), Cosița Berenicei (Coma Berenicis), dar faima lui Catul este dată de poeziile ”ocazionale”, așa-numitele Nugae (”Nimicuri”) unde geniul său artistic se vădește în fiecare stih.
Îndrăgostit de Lesbia, demonul vieții sale, poetul îi dedică acesteia un mănunchi de giuvaeruri lirice, pline de farmec și naturalețe.
Considerat ca unul din inițiatorii poeziei noi la Roma (poeții neoterici), creația lui Catul poartă semnele modernității în raport cu modalitățile arhaice de a versifica ale predecesorilor săi.
LA MOARTEA PĂSĂRII
(III)
Plângi Venus, plângeți Cupidoni și voi !
Să plângă orice suflet simțitor !
Se stinse pasărea dragei mele.
Se stinse desfătarea dragei mele,
Mai scumpă ca lumina ochilor.
Ce blândă-a fost ! Stăpâna-și cunoaștea
Pe maică-sa cum o cunoaște-o fată
Și nu-i zbura din brațe niciodată,
Ci tot sărind când ici și când colea
Numai stăpânei sale-i ciripea.
Acum s-a dus pe drumu'ntunecat
De unde nimeni nu s-a înturnat.
Cumplite bezne, blestemate fiți !
Tot ce-i frumos pe lume înghițiți,
Și-acum mi-ați luat frumoasa pasăre !
Vai, ce păcat ! Sărmana pasăre !
Acuma ochișorii dragei mele
S-au înroșit de-atâtea lacrimi grele.
DIANEI
Copii și fetelor fecioare,
Sub pavăza Dianei stăm.
Copii și fetelor fecioare,
Noi pe Diana s-o cântăm !
Fiic-a Latonei, o ! divin
Lăstar din marele tău Tată,
Și care-n Delos, sub măslin,
Ai fost luminii noastre dată,
Ca tu să fii în munți silhui
Și-n verzi păduri să fii regină,
Și-n codrul tainic doamna lui,
Și peste râuri ce suspină.
O ! zee, care te numești,
Când nasc femeile, Lucina,
Zeița din răscruci tu ești
Și luna ce-mprumuți lumina.
Plinind al anului tău crug
În veci cu câte-un drum de-o lună,
Tu umpli casa de belșug
Plugarului, o ! sfântă Lună !
Oricum te vom chema, tu fii
De noi, o ! zee, închinată !
Cu darul tău pe-ai Romei fii
Să-i aperi ca și altădată !
LUI CICERO
(XLIX)
Tu, cel mai elocvent dintre nepoții,
Lui Romulus, de azi, o ! Marcu Tulliu,
Și din trecut și din viitorime.
Catul ți-aduce mulțumire ție,
El, chiar cel mai rău dintre toți poeții.
El cel mai rău e dintre toți poeții,
Cum dintre avocați tu cel mai bun ești !
CONSOLARE LUI CALVUS
LA MOARTEA QUINTILIEI
(XCVI)
De simt vreo mulțumire tăcutele morminte
Când cade plânsul nostru deasupra lor, fierbinte,
Regretul când învie iubirile trecute
Și când jelim, o Calvus, prietenii pierdute, -
Quintilia nu-i tristă de moartea-i timpurie,
Ci veselă când vede cât ți-e de dragă ție.
