Poet italian, participant la mișcarea de rezistență.
Scrie poezii lirice ermetice, elegiace, cântând natura și Sicilia natală (Ape și pământuri, Oboiul uitat, Poezii, Și brusc se lasă seara).
Evoluează spre lirica soială pătrunsă de umanism (Cu inima apăsată de piciorul străin,Viața nu e vis, A da și a avea, Pământul neasemuit, etc), traduce din liricii greci și poeții latini.
A primit în 1959 Premiul Nobel pentru Literatură.
OGLINDA
(Specchio)
1920 - 1929
Și iată, pe trunchi
încep să dea muguri;
un verde mai proaspăt ca iarba
ce-ți bucură inima:
trunchiul părea că murise
plecat peste râpi.
Și toate au gustul minunii,
Și sunt acea apă a norilor,
ce azi oglindește în gropi,
mai albastră, bucata-i din cer,
sunt verdele acela ce spintecă
scoarța
și care-astă noapte lipsea.
DĂ-MI ZIUA MEA
(Dammi il mio giorno)
1920 - 1929
Dă-mi ziua mea,
ca să-mi caut din nou
un chip de ani potolit,
pe care un râu străveziu
să-l răsfrângă în apa-i fugară,
și ca să-mi pară rău de
mine însumi.
Umblu pe inima ta
și stelele se-adună, o, noapte,
în mari arhipelaguri fără somn,
înfrățite cu mine,
fosilă ivită-n lumină de-un val
ostenit;
o înclinare de orbite-ascunse
pe care stăm
cu stâncile, cu iarba.
MARATON
(Maratona)
1955-1958
Plânsetul mamelor din Maraton,
și răcnetul mulțimii, nimeni
nu le-auzi. Elada era liberă.
E liberă Elada. Maratonul
e o localitate de soldați
și nu de vrăji - nu cresc altare,
temple.
Mormântul e întreg - din înălțimi
vezi Eubea. Vierme-al istoriei,
fiece lucru-aici își are rostul,
pietre cu vechi inscripții,
coifuri, spade;
oricât de Maraton e Maratonul,
omul trăiește-n șesul Argosului
mereu în ziduri ca-ntr-un turn de pază.