marți, 15 noiembrie 2011

SALVADORE QUASIMODO 1901 - 1968





Poet italian, participant la mișcarea de rezistență.

Scrie poezii lirice ermetice, elegiace, cântând natura și Sicilia natală (
Ape și pământuri, Oboiul uitat, Poezii, Și brusc se lasă seara).
Evoluează spre lirica soială pătrunsă de umanism (Cu inima apăsată de piciorul străin,Viața nu e vis, A da și a avea, Pământul neasemuit, etc), traduce din liricii greci și poeții latini.

A primit în 1959 Premiul Nobel pentru Literatură.





OGLINDA

(Specchio)
1920 - 1929

Și iată, pe trunchi
încep să dea muguri;
un verde mai proaspăt ca iarba
ce-ți bucură inima:
trunchiul părea că murise
plecat peste râpi.

Și toate au gustul minunii,
Și sunt acea apă a norilor,
ce azi oglindește în gropi,
mai albastră, bucata-i din cer,
sunt verdele acela ce spintecă
                  scoarța
și care-astă noapte lipsea.
tube

DĂ-MI ZIUA MEA

(Dammi il mio giorno)
1920 - 1929

Dă-mi ziua mea,
ca să-mi caut din nou
un chip de ani potolit,
pe care un râu străveziu
să-l răsfrângă în apa-i fugară,
și ca să-mi pară rău de
                        mine însumi.

Umblu pe inima ta
și stelele se-adună, o, noapte,
în mari arhipelaguri fără somn,
înfrățite cu mine,
fosilă ivită-n lumină de-un val
                         ostenit;
o înclinare de orbite-ascunse
pe care stăm
cu stâncile, cu iarba.

tube

MARATON

(Maratona)
1955-1958

Plânsetul mamelor din Maraton,
și răcnetul mulțimii, nimeni
nu le-auzi. Elada era liberă.
E liberă Elada. Maratonul
e o localitate de soldați
și nu de vrăji - nu cresc altare,
                              temple.
Mormântul e întreg - din înălțimi
vezi Eubea. Vierme-al istoriei,
fiece lucru-aici își are rostul,
pietre cu vechi inscripții,
                       coifuri, spade;
oricât de Maraton e Maratonul,
omul trăiește-n șesul Argosului
mereu în ziduri ca-ntr-un turn de pază.