American de origine (s-a născut la Saint-Louis, Missouri) T.S. Eliot s-a stabilit, în 1915, în Anglia, unde și-a publicat la numai doi ani de la alegerea noii sale patrii (abia în 1927 va obține cetățenia britanică), primul volum de versuri, intitulat Prufrock și alte observații.
Tărâmul pustiu (The Waste Land, 1922) și Patru cvartete (1943) constituie operele poetice capitale ale lui T.S.Eliot.
Majoritatea poemelor sale anterioare Poemului pustiu, în parte influențate de versurile poetului Jules Laforgue, reflectă, de pe poziții critice, realități ale lumii contemporane autorului, fiind dominate de tonul ironic, de multe ori sarcastic.
Unele din aceste creații (Portretul unei doamne, Cântecul de dragoste al lui J. Alfred Prufrock, Preludii) anunță, prin conținutul său și forma lor, problematica și tehnica artistică din Tărâmul pustiu.
TĂRÂMUL PUSTIU
(The Waste Land) – 1922
În poemul Tărâmul pustiu, T.S.Eliot va face în permanență apel la tradiția care îi era așa de bine cunoscută, la o serie de valori ale culturiioccidentale, proiectând adesea contemporaneitatea în lumina acestora.
Așa se explică prezența în poem a numeroase aluzii literare și mitologice, cât și a citatelor care amintesc de versurile poetesei Sapho, de opera lui Ovidiu, Dante, Shakespeare, Baudelaire, Gerard de Nerval, Verlaine și a multor altor scriitori.
Imaginile din Tărâmul pustiu se întemeiază, de asemenea, pe evocarea unor pasaje din Biblie, din creațiile literare încadrate ciclului Nibelungilor sau Mesei Rotunde sau din opere care aparțin culturii orientale vechi, cum sunt Vedele și Upanișadele.
Tehnica inserării citatului dintr-o altă operă în creația proprie fusese preluată de T.S.Eliot de la poetul american Ezra Pound, care o folosise primul în literatura modernă.
Această tehnică era asemănătoare colajelor utilizate de artele plastice înaintea literaturii. Ea este folosită, în creația literară, și de Guillaume Apollinaire, Vladimir Maiakovski, Tristan Tzara, Louis Aragon, Andre Breton, William Carlos Williams ș.a.
ÎNGROPAREA MORTULUI
(The Burial of the Dead)
Ireal City ?
Sub ceața întunecată a dimineții de iarnă,
Pe Podul Londrei se scurgeau atâția oameni, atâția
Încât nu mi-ar fi trecut prin minte că moartea
Ar putea nimici atât de mulți.
Suspine întretăiate și rare – le simțeam exhalația
Și fiecare își pironea ochii înaintea picioarelor.
Se scurgeau în sus și în jos pe King William Street,
Spre unde Saint Mary Woolnoth măsura ceasurile
Cu un dangăt spart la bătaia finală a orelor nouă.
Acolo l-am întâlnit pe unul pe care-l știam
și l-am oprit strigându-i:- ”Stetson !
Tu, care ai fost cu mine pe vapor la Mylae !
Cadavrul acela pe care l-ai sădit anul trecut
în grădină
A lăsărit ? O să dea în floare anul acesta ?
Sau poate că gerul neașteptat i-a stricat
culcușul ?
O, ține câinele departe de acolo, e un prieten
al omului
Și o să sape cu ghearele să-l scoată afară !
Tu ! hypocrite lecteur ! – mon semblable, -
mon frere !
PREDICA FOCULUI (The Fire Sermon)
Cortul râului s-a spart; ultimele degete ale
frunzei
Se agață și se îngroapă în malul umed. Vântul
Străbate pământul negru, neauzit.
nimfele s-au spulberat
Tamisa dulce, gonește domol, până-mi închei
acest cânt.
Râul nu duce nici o sticlă goală, nici o hârtie
de sandwich
Batiste de mătase, cutii de carton, mucuri,
de țigări
Sau alte mărturii ale nopților de vară. Nimfele
s-au spulberat.
Iar prietenii lor, erezii pierde-vară ai
Directorilor din City,
Plecați, n-au lăsat nici o adresă.
Lângă apele Lemanului șezui și plânsei ….
