sâmbătă, 19 noiembrie 2011

TEMA COSMOGONIEI ÎN LITERATURA UNIVERSALĂ






LITERATURA ASIRO-BABILONIANĂ

EPOPEEA  CREAȚIEI  LUMII

Când sus, cerul  nu fusese (încă) numit
(Iar) jos, pământul (încă) nu purta un nume,
(Când) nu exista decât Apsu primordialul, născătorul lui
Mummu și Tiamat, cea care le-a dat naștere la toți;
Ci numai apele lor amestecându-se ca un singur corp,
Nici un loc de pășune nu fusese format
(și) nici măcar un mărăciniș nu apăruse,
Când nici unul dintre zei nu fusese adus întru ființă,
(Când) ei (încă) nu fuseseră pe numele lor chemați și
                              
                        destinele lor
(încă) nu fuseseră fixate,
(În acest timp) fură creați zeii
Înăuntrul lor ”.






LITERATURA INDIANĂ

IMNUL  CREAȚIUNII DIN
        RIG-VEDA

(traducere de Mihail Eminescu)

”Atuncea neființă, ființă nu erau
A aerului mare, boltitul cort din ceriu
Ce-acoperea, atuncea ?...Și-n ce se ascundeau
Acele-acoperite...Au în noianul de apei,
Au în genune...
Pe-atunci nu era moarte, nimic nemuritor
Și noaptea-ntunecată de ziua cea senină
Nu era despărțită
Și fără de răsuflet suflă în sine însuși
Nemainumitul Unul...Și-afară de aceste
Nimic n-a fost pe-atuncea
Ș-atât de întuneric era, ca un okean
Neluminat, și totul era adânc ascuns
În început. Și unul, învăluit în coaja- I
Uscată, prinde viață din tainica căldură
Ce singur el o are.”








LITERATURA GREACĂ

HESIOD-TEOGONIA
(Nașterea zeilor)

”Haos a fost la-nceput.Pământul cu larile-i coapse,
Casă temeinică dată nemuritorilor care
Au stăpânire pe culmea Olimpului plin de troiene
Tartarul întunecat, sub pământul cu drumuri întinse.
Eros apoi, printre zeii nemuritori cel mai gingaș
Îmblânzitor, ce supune pe oameni și zei deopotrivă,
Gândul în piept amâgind și voia cea înțeleaptă
Noaptea cea neagră și-Erebos apoi se iscară din Haos,
Ziua, Eterul venit-au pe lume născute din Noaptea,
Roadă prinzând din iubirea cu întunecatul Ereb.
Geea, slăvită, născu mai întâi asemeni sieși
Cerul cu stele-mpânzit de jur împrejur s-o cuprindă,
Zeilor, celor ferice în veci lăcaș să le fie.
Munții înalți a născut și grotele adânci hărăzite
Nimfelor, zâne ce-n peșteri de munți își fac locuința
Făr-a rodi din iubire născut-a marea cea stearpă,
Marea vrăjmașă ce-și umflă unda-n vâltoarea furtunii,
Iar, din unirea cu Cerul, născu pe-nspumatul Oceanos.”






LITERATURA LATINĂ

LUCRETIUS

Despre natura lucrurilor

”Dar cum acea-mbinare de materie
Urzi pământul, cerul, hăul mării
Și soarele și luna călătoare ?
Pe rând aceste ți le-oi spune toate.
Doar nu-ntr-adins, cu iscusința minții
S-au așezat atomii fiecare
La locul lui; și ce mișcări să facă,
Nu ei au hotărât, fără-ndoială.
Ci, fel și chip de-o veșnicie-ntreagă
Puzderii de atomi ciocniți întruna,
Mânați de greutatea lor prin haos,
S-au tot împreunat la multe feluri,
S-au tot cercat întruna să creeze
Tot ce puteau crea întrulocându-se.
Și, astfel, când cu unii, când cu alții,
Cercând în veacul veacului tot felul
De-ntrulocări și de mișcări, la urmă
Deodată s-au împreunat aceia
Care-au ajuns a fi ades urzeala
Acestor lucruri mari: pământ și mare
Și cer ș-atâtea feluri de ființe”.




OVIDIUS

Metamorfozele

”Mai înainte de mări, de uscat și de bolta cerească,
Firea la fel peste tot arăta și numită în Haos.
Neînchipuite se-aflau, fără rost, grămădite de-a valma
Într-un morman neclintit, ale lumii semințe în vrajbă.
Nu se afla vreun Titan omenirii să deie lumină,
Nici nu creștea al ei corn, împiedicându-l din nou,
                                                    vreo Phoebe.
Nici cumpănit de-al său greu n-atârna în văzduhuri
                                                             pământul.
Iară pe țărmuri de-a lungul nu-ntinse-ale ei brațe Amphitria.
Cum se găseau la un loc și pământul și aer, și mare
Huma era neîncetată, necurgătoare și unda,
Bezna domnea prin văzduh și nimic nu-și păstra-nfățișarea,
Toate-n ciocnire fiind; în același cuprins era luptă
Între ce-i rece și cald; ce-i uscat războia cu ce-i umed,
Moale cu ce e vârtos, cele grele cu cele ușoare
Fierberii capăt i-a pus zeitatea slujită de Fire;
Glia de cer despărți și din ape alese uscatul,
Apoi, din aerul des, osebi-nseninatele ceruri.”






VICTOR  HUGO

Creștinismul

”Nu se gândea, fiindcă nu se vorbea; părând
Că-i moartă zămislirea, născută de curând;
Să iște nemurirea vru necreatul dar;
El sufletul făcându-l, îl puse-n om, altar.
În univers cu suflet doar omul a fost uns.”









MIHAIL  EMINESCU

Rugăciunea unui dac

”Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viață dătător,
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeauna,
Căci unul erau toate și totul era una;
Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea
                                                     toată
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,
Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb
                                                în sine-mi;
Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inimi ?”








MIHAIL EMINESCU

Scrisoarea I

”Dar deodat-un punct se mișcă...cel întâi
                   și singur. Iată-l
Cum din chaos face mumă, iară el devine
                                                   Tatăl...
Punctu-acela de mișcare, mult mai slab
                         ca boaba spumii,
E stăpânul fără margini peste marginile
                                                 lumii...
De-atunci negura eternă se desface în fâșii
De atunci răsare lumea, lună, soare și stihii...
De atunci și până astăzi colonii de lumi
                                            pierdute
Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute
Și în roiuri luminoase izvorând din infinit,
Sunt atrase în viață de un dor nemărginit”.






Notă - Desigur, este doar o selecție
           de autori și opere, rămâne
           să descoperiți domniile
           voastre, prin lectură, multe
           alte texte și autori.

           Prezentarea este din punct de
           literar și nu teologic.