joi, 16 februarie 2012

ANTON PAVLOVICI CEHOV 1860 - 1904







Medic de profesie, Cehov s-a afirmat în literatura rusă și universală prin proza scurtă, în care tristețea se îmbină cu umorul și cu ironia amară în satirizarea societății timpului și în relevarea dramatismului unor existențe mediocre (Cameleonul, Masca, Salonul nr. 6, Omul în carapace, Doamna cu cățelul),iar apoi prin opera sa dramatică.

Piesele lui Cehov (
Pescărușul, Unchiul Vanea,  Trei surori, Livada cu vișini) au influențat dramaturgia secolului al XX-lea, fiind autorul unui teatru de atmosferă, care oglindește mentalitatea unei lumi pe cale de dispariție.

Lipsite de conflicte puternice, piesele lui Cehov îmbină lirismul, sentimentul zădărniciei năzuințelor și accentele de critică socială.






TREI  SURORI - 1901
     (Tri  sestri)


Olga, Mașa și Irina, cele trei surori, duc o viață monotonă într-un oraș de provincie, visând să se mute la Moscova.

Toate încercările de evaziune le sunt zădărnicite: Verșinin, iubitul Mașei, este nevoit să părăsească orașul o dată cu regimentul căruia îi aparținea, iar baronul Tuzenbah, logodnicul Irinei, este ucis în duel de căpitanul Solionîi.

Scena pe care o transcriu mai jos este din actul al II-lea și este semnificativă pentru dialogurile cehoviene, oscilând între sugerarea unei existențe monotone și afirmarea înflăcărată a idealurilor de muncă și fericire.




Действие I




ACTUL  AL DOILEA


VERȘININ: Ce să-i faci ! Văd că nu ne mai aduce ceaiul...Să facem și noi atunci puțină filozofie.

TUZENBAH: Prea bine ! Despre ce să vorbim ?

VERȘININ: Despre ce ? Hai să visăm...bunăoară...la viața de peste două-trei sute de ani !...


TUZENBAH:  Ce crezi ? O să zbozre lumea cu aerostatele ! Hainele își vor schimba croiala...Se va descoperi poate un al șaselea simț, care va fi dezvoltat...Viața însă va rămâne aceeași ! Grea, plină de taine și fericire...Chiar peste o mie de ani, omul tot la fel o să se tânguiască, zicând: ”Vai, ce grea e viața !”. Și tot așa, ca și acum, o să se teamă de moarte și n-o să vrea să moară.


VERȘININ: (stă pe gânduri) : Cum să-ți spun ? Mie mi se pare că totul va trebui să se schimbe încetul cu încetul și că a și început să se schimbe chiar sub ochii noștri. Peste două-trei sute sau chiar o mie de ani...căci anii nu înseamnă mai nimic...o să înceapă o viață fericită, o viață nouă ! Noi nu vom avea parte de ea, firește; însă pentru ea trăim astăzi, ne trudim și suferim. Noi o înfăptuim...și ăsta e sensul existenței noastre și chiar am putea spune, fericirea noastră.
              (Mașa râde încet)

TUZENBAH: Ce-i cu dumneata ?

Mașa: Nici eu nu știu ! De azi dimineață îmi vine întruna să râd.

VERȘININ: Mi-am terminat studiile în același loc cu dumneata. Dar am urmat Academia Militară. Citesc mult, însă nu știu să-mi aleg cărțile. Poate nu citesc ceea ce ar trebui. Cu toate astea, cu cât trăiesc mai mult, cu atât simt în mine mai aprigă setea de a cunoaște. Încărunțesc, sunt aproape bătrân, și știu atât de puțin ! Totuși, mi se pare că știu bine ceea ce este esențial și adevărat. Cât aș vrea să vă dovedesc că fericirea nu-i pentru noi, că nu trebuie să fie și nici nu va fi...Noi trebuie să muncim, să muncim mereu. Fericirea ? Fericirea e hărăzită urmașilor noștri îndepărtați.
(Pauză) Dacă nu mie, cel puțin urmașilor urmașilor mei.

        (În sala mare apar Fedotik și Rode, care se
          așează și cântă încet, acompaniindu-se
          la chitară
).

TUZENBAH: După dumneata, nici să visăm la fericire n-avem voie. Dar dacă eu mă simt fericit !

VERȘININ: Nu-i așa...


TUZENBAH (dă din mâini, râzând): Se vede că nu ne putem înțelege ! Nu știu însă cum aș face să te conving.

        (Mașa râde încet)

TUZENBAH:(amenințând-o cu degetul): Râzi, râzi !  (Către Verșinin) Nici peste două-trei sute de ani, ba nici peste un milion de ani, nu se va schimba cu o iotă ! Ea rămâne aceeași, urmându-și legile ei proprii, pe care noi nu le putem pătrunde și pe care nu le vom cunoaște niciodată. Păsările călătoare, cocorii, de pildă, își urmează, neobosite, zborul ! Oricare ar fi gândurile ce le frământă mintea - meschine sau mărețe - își vor continua mereu zborul, fără să știe încotro și de ce. Ei zboară și vor continua să zboare în ciuda filozofilor ce s-ar putea ivi printre ei. Aceștia vor putea să filozofeze în liniște, numai să nu tulbure zborul celorlalți...

MAȘA: Bine, dar pentru ce ?

TUZENBAH: Pentru ce ? Uite, afară ninge. Pentru ce ?


                (Pauză)

MAȘA: Mie însă mi se pare că tot omul trebuie să aibă o credință sau cel puțin să o caute. Altfel, existența lui e deșartă, deșartă...Să trăiești și să nu știi de ce zboară cocorii ? De ce se nasc copiii ?...De ce sunt stele pe cer ?...Ori știi de ce trăiești, ori toate pe lume sunt fleacuri...nimicuri...

               (Pauză)

VERȘININ: Și totuși, ce păcat că s-a dus tinerețea !

MAȘA : Gogol spunea:”Plicticos lucru să trăiești pe lume, domnilor !”





Действие II

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu