Fiu de actor, Eugene O'neil a studiat la universitățile Princeton și Yale, a fost funcționar, marinar, ziarist, actor, consacrându-se în cele din urmă dramaturgiei.
În acest domeniu, scriitorul a înnoit teatrul american, aducând pe scenă personaje complexe, frământate, surprinzându-le în psihologia lor abisală în piese cu influențe naturaliste și psihanalitice (Dincolo de zare, Anna Christie, Maimuța păroasă) ori înrâurite de expresionism (Patima de sub ulmi, Marele zeu Brown).
Miturile antice sunt transpuse în cadrul epocilor moderne (Din jale se întrupează Electra), iar destinul este urmărit în determinările sale psihice, ereditare și patologice (Straniul interludiu, Lungul drum al zilei că tre noapte).
STRANIUL INTERLUDIU
Strange Interlude - 1928
Drama cuprinde evenimentele petrecute într-o perioadă de douăzeci și cinci de ani din viața Ninei Leeds, fiica unui profesor. Imaginea lui Gordon Shaw, logodnicul ei mort în război, va plana asupra întregii existențe a Ninei, influențând relațiile ei cu Sam Evans, cel care îi devine soț, dar de la care Nina nu vrea să aibă urmași, temându-se de ereditatea lui încărcată, relațiile cu doctorul Darrell, tatăl copilului ei și cel care o protejează, cu Marsden, romancierul care îi va deveni soț după moartea lui Sam, și chiar cu fiul ei care, în mod semnificativ, primise numele de Gordon.
În dialogul final, Nina și Marsden își privesc împăcați viața, acest ”straniu interludiu” înaintea sfârșitului.
ACTUL VII
NINA (uitându-se la Marsden cu o ciudată afecțiune): Pace !...Da...e tot ce mai doresc...nu mai pot să mă gândesc la fericire...Charlie a găsit pacea...va fi duios...așa cum era tata când eram mică...când năzuiam să fiu fericită ! (Cu o cochetărie și timiditate de fetiță - făcându-i loc pe bancă lângă ea - straniu) Ned m-a cerut tocmai acum în căsătorie. L-am refuzat, Charlie. Nu-l mai iubesc.
MARSDEN (așezându-se lângă ea) Așa cred și eu. Dar atunci pe cine iubești, Nina, Cara Nina ?
NINA (zâmbind, întristată): Cred că pe tine, Charlie. Totdeauna mi-a fost dragă dragostea ta pentru mine (Nina îl sărută tristă). Îmi vei îngădui să ruginesc în pace ?
MARSDEN (tare): Am așteptat toată viața să-ți aduc pacea.
NINA (necăjindu-l - tristă): Fiindcă ai așteptat atâta, Charlie, am face bine să ne căsătorim chiar mâine. Dar am uitat. Nu m-ai ceur încă. Vrei să te însori cu mine, Charlie ?
MARSDEN (umil): Da, Nina. (Gândindu-se - într-un straniu extaz) Știam c-o să vie odată vremea când am s-aud cererea asta !...niciodată eu n-aș fi putut rosti cererea asta, niciodată...o, după-amiază roșiatică, aurie, tu ești rodul copt al fericirii ce cade la vreme !...
DARRELL (amuzat - cu un surâs trist): Fiți binecuvântați, copiii mei ! (E gata să plece)
NINA: Nu cred c-o să ne mai vedem vreodată, Ned.
DARRELL: Sper că nu, Nina. Un om de știință nu poate crede în strigoi. (Cu un zâmbet ironic). Dar poate că vom deveni părți din electricitatea pozitivă și negativă a cosmosului și ne vom întâlni iarăși cândva...
NINA: În după-amiezile noastre - iarăși ?
DARRELL (zâmbind cu tristețe): Iarăși. În după-amiezile noastre.
MARSDEN (revenind din vis): Ne vom căsători după-amiază, cu siguranță. Am și ales biserica, Nina - o capelă cenușie, îmbrăcată în iederă, liniștită de umbra ce-o înconjoară - semn al păcii pe care am găsit-o. Vitraliile purpurii, înflăcărate, vor vopsi pe fețele noastre o pasiune veștedă. Vom alege o oră înainte de apusul soarelui, când trăiesc ultimele visuri și gânduri, când trăiesc tainicile semne ale frumuseții vieții. Apoi, ne vom întoarce în vechea ta casă, unde vom trăi restul zilelor. Casa mea nu e potrivită. Amintirea mamei și a Janei sunt prea vii acolo. Am să lucrez la biroul tatălui tău. N-o să se supere.
(Dinspre ocean se aude zgomotul unui motor de aeroplan. Nina și Darrell se reped la marginea terasei pentru a vedea cum avionul se ridică peste apă. Nina și Darrell stau unul lângă altul. Marsden rămâne absent).
NINA (neliniștită): Gordon ! La revedere, dragul meu (arătând cu mâna în timp ce avionul se ridică mai sus, îndreptându-se spre stânga - cu amărăciune) Privește, Ned, mă părăsește fără să se uite înapoi !
DARRELL (bucuros) Nu ! Gordon se rotește în jurul nostru. Se întoarce ! (zgomotul motorului e mai mare acum) Va trece chiar deasupra noastră ! (ochii lor urmăresc avionul care se apropie repede și trece deasupra lor) Uită-te !Ne face semne !
NINA: Gordon ! Scumpul meu fiu ! (Răspunde cu bucurie semnelor de sus).
DARRELL (exprimă un ultim protest chinuit): Nina ! Uiți ? E și fiul meu (Apoi strigă tare până la cer). Gordon, tu ești fiul meu ! Tu ești... (deodată se stăpânește - cu un surâs de cinică milă față de sine) Nu mă poate auzi ! Dar cel puțin mi-am împlinit datoria ! (apoi, cu un rânjet de resemnare, făcând încă un semn cu mâna spre cer) La revedere, fiu al lui Gordon !
NINA (cu un entuziasm chinuit): Zboară la ceruri, Gordon ! Zboară cu dragostea ta ! Zboară mereu ! Să nu te prăvălești la pământ ca bietul meu Gordon ! Fii fericit, dragul meu ! Trebuie să fii fericit !
DARRELL (sardonic) Am mai auzit urletul ăsta după fericire, Nina ! Mi-amintesc că și eu - e mult de atunci - l-am strigat ! Mai bine să mă întorc la celulele mele - la acea viață unicelulară și sensibilă care trăiește prin mări și nu știe ce-i urletul după fericire ! Plec, Nina . (cum ea rămâne absentă uitându-se după avion, Darrell se gândește cu fatalism) Nici ea nu mai aude (râde la cer). Dumnezeule, numai surzenia, muțenie și orbire în lumea asta !...Învață-mă, Doamne, cum să ajung la mulțumirea de a fi numai un atom ! (pornește la dreapta și intră în casă).
NINA (în sfârșit coborându-și privirea - zăpăcită) S-a dus ! Vederea mi s-a întunecat. Unde-i Ned ? S-a dus și el. Și Sam s-a dus. Au murit cu toții. Unde sunt tata și Charlie ? tremurând de spaimă fuge repede la bancă și se așează lângă Marsden, ghemuindu-se în el). Gordon a murit, tată. Am primit telegrama. Vreau să spun că a zburat către o altă viață fiul meu Gordon. Așa că suntem iarăși singuri - așa ca odinioară.
MARSDEN (trecându-și brațul în jurul ei - afectuos) Așa cum eram odinioară, Nina, Cara Nina, draga mea, înainte să apară Gordon.
