joi, 23 august 2012

DIMITRIE BOLINTINEANU - LEGENDE ISTORICE



Dimitrie Bolintineanu 1825 - 1872





DOAMNA LUI NEAGU


Neagoe cel Mare în al său palat,
Ce domnește p-Argeș, zice întristat:
- „Monastirea noastră nu e săvârșită
Și a mea avere este isprăvită !
Dragi ostași, ce ziceți, nu ar fi păcat
Ca să înceteze lucrul minunat ?”
- „ Biruri peste țară pot ca să se puie!”
Au răspuns ostașii ca să îl mângâie;
Zic, și ei decide biruri pe români
De la cei mai tineri pân'la cei bătrâni.
Doamna intră-n sală: grațiile sclave
Împletesc cu roze zilele-i suave.
Ochii uzi de rouă spre pământ se-nclin;
Rumenind la față ea vorbește lin:
-„Voi vreți biruri nouă ! Neagoe, te teme !
Mâine toată țara o să te blesteme !
Astă monastire ce atât iubești,
Printre fum și lacrimi poate s-o privești !
Iată diamanturi ! Vinde-le și-urmează
Nobila lucrare ce te inimează.
Căci aceste scule nu le pot purta
Când femei pe față lacrimi vor păstra”.
Zice și arată un paner de aur
Unde închisese gingașul tezaur.
Ea îl dă. Și fața, ca un frag cocând,
Rumenă surâde drăgălaș și blând.
Un bătrân se scoală și-astfel le vorbește:
-„Inima străbună încă viețuiește.
Țara care naște astfel de femei
Merită și viață și mărirea ei.
Căci să știți cu toții că un neam se face
Mare, sau se pierde cum femeii place,
Și acum voi zice: Doamne ! pot să mor,
Căci văzură ochii-mi mântuirea lor !”







Neagoe Basarab și doamna sa, Despina Elena, ctitorii Mânăstirii Curtea de Argeș







MARIOARA

„Dragul dulce-al vieții mele
La oaste s-a dus,
Și de-atuncea, soare, stele,
Toate au apus !


Mâna mea l-a lui plecare
Calu-i a-nfrânat.
Și-ntr-o dulce sărutare
Inima mi-a dat.”


Astfel cântă Marioara
Dup-al ei iubit,
Și pe față-i lăcrimioara
Dulce a-nflorit.


Însă iată că sosește
Mândrul ei amor,
Și în noaptea ce domnește
Spune al său dor:


-„În câmpia sângeroasă
Frații mi-am lăsat,
Și la tine-a mea frumoasă,
Iată c-am zburat.


Căci, vezi tu, o, dulce nume,
Înger ce iubesc !
Fără tine-n astă lume
Nu pot să trăiesc.”


-„Ce zici tu, o, neferice,
Mândrul meu iubit !
Așadar, eu nu-ți voi zice:
Bine ai venit !


Dar de nu piți fără mine
În lume-a trăi,
La bătaie eu cu tine,
Haide, voi veni !”


Amândoi pe cai s-aruncă
Și prin noapte zbor,
Și trecnd prin verdea luncă
Cântă cu amor:


„Dacă nu poți fără mine
În lume-a trăi,
Pentru țară, eu cu tine
Dulce voi muri.”





Ghe. Tattarascu - România modernă



CĂPITANUL DE VÂNĂTORI

Lăutarii cântă, hora se-nvârtește
Și un cal în spume d-odată s-oprește.
-„Pace vouă, oaspeți cu genele albe,
Mume tinerele cu aure salbe !
Bună ziua vouă, juni dînțuitori,
Vouă copilițe, tineri criniori !
Oști nenumărate țara ne robește
Și pe unde trece câmpul înnegrește.
Soarele e galben, norii l-învelesc,
Râurile albe în sânge roșesc.
Cum sub o secure cade-o dumbrăvioară,
Floarea țării noastre sub fier se doboară.
Dacă e vreunul ce simte-ntre voi,
Vie a combate și-a muri cu noi !”


Soarele în abur ca un foc roșește;
Lăutarii cântă, hora se-nvârtește:
- „Peste zece sute căpitan sunt eu,
Și cu zece sute bate pieptul meu.
Ceata mea-i frumoasă, ageră, ușoară,
Și pe cai în spume ce ca vântul zboară.
Iar voinicii noștri se chem vânători,
Au lănci veninoase, iar la suflet flori.”


Lumea l-înconjoară, ziua se sfârșește,
Lăutarii cântă, hora se-nvârtește:
-„Viața în sclavie este o povară,
Iarna nesfârșită fără primăvară.
Însă țara noastră nu e scrisă-n cer
Printre cele sclave ce prin veacuri pier.
Căci românul încă știe a se bate
Și urăște viața fără libertate.
Astfel o pădure când s-a vestejit
Pasărea suspină, cheamă-al ei sfârșit.”


Nu știu căpitanul dac-a așteptat
Dar cu două sute voinici a plecat.



Ostași români la Răsboiul de Independență - 1877

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu