vineri, 21 septembrie 2012

ANNA FRANK -12 IUNIE 1929 - MARTIE 1945 - JURNAL (fragmente)




Istoria jurnalului Annei Frank e cunoscută prin volumul tipărit în câteva zeci de limbi, prin piesa pe care doi dramaturgi americani au extras-o din acest jurnal și filmele pe care le-a inspirat.

Când naziștii au dat ordinul de deportare a evreilor din Olanda, două familii din Amsterdam s-au ascuns, cu ajutorul unor prieteni olandezi, în câteva încăperi disimulate de etajul unei clădiri comerciale. Au trăit acolo aproape doi ani, ferindu-se să trădeze, în orele de lucru, prin cel mai mic zgomot, prezența vieții, aprovizionați de prietenii lor olandezi. O întâmplare a dus la descoperirea lor de către gestapiști. Au fost trimiși în lagăr unde au pierit cu toții, în afară de Frank tatăl. La eliberare, acesta a găsit jurnalul pe care Anna, fiica lui mai mică, îl scrisese în anii de prizonierat.

Este unul dintre documentele care fixează trăsăturile unei epoci de negare a omului. Un copil maturizat de război și teroare își trăiește sub ochii noștri adolescența, se îndrăgostește, speră, visează, pe fondul spaimelor cotidiene, pe care sfârșitul avea să le confirme tragic.

Copilul acesta inteligent și generos, pe care epoca îl silește să-și pună întrebări deasupra vârstei, făgăduia să fie un om deosebit. Știe să observe și să judece. Prin intermediul Annei urmărim raporturile reciproce ale unui grup de oameni obligați să conviețuiască neîntrerupt, ziua și noaptea, degradarea unora, efortul altora de a nu se lăsa doborâți sau maculați. Visul și încrederea Annei Frank izbucnesc câteodată cu o vitalitate de arbore tânăr.


Toate s-au încheiat în cuptorul unui ”Vernichtungslager”.

Asasinată la cincisprezece ani, Anna Frank ar fi putut avea astăzi 83 de ani.

În 1999, ziarul TIMES o numea pe Anna Frank ca fiind ” unul din eroii secolului XX care a sfidat nazismul printr-un jurnal secret ținut într-o mansardă”.

Philip Roth o numea pe Anna Frank ”fiica cea mică a lui Franz Kafka” pentru că și acesta, după cum știm, a ținut un jurnal în secret iar opera sa, a fost publicată postum.





                                  Acesta este jurnalul Annei - originalul







JURNALUL ANNEI FRANK

(Das Tagebuch der Anne Frank)





Sâmbătă 11 iulie 1942

Dragă Kitty,

Tata, mama și Margot n-au putut să se obișnuiască nici până acum cu ceasul mare de pe Westerturm, care bate fiecare sfert de oră. Eu însă da; îmi place chiar, mai ales noaptea, îmi dă un sentiment de siguranță. Îmi închipui că ai vrea să știi acum, dacă îmi place locul unde ne-am refugiat. Să-ți spun sincer, nici eu nu știu încă. Cred însă că niciodată nu mă voi simți aici ca la mine acasă. Dar cu asta nu vreau să spun că locuința e  neprietenoasă și tristă. Uneori am impresia că mă aflu într-un pension neobișnuit. E o părere cam ciudată, nu crezi ? Aripa aceasta secretă este într-adevăr o ascunzătoare grozavă. Chiar dacă e umedă, cu odăile anapoda, nepotrivite pentru locuit, cu greu vei găsi ceva mai confortabil în Amsterdam, poate nici chiar în întreaga Olandă.

Până acum camera noastră părea tare pustie. Din fericire însă,  tata a luat cu el întreaga colecție de artiști de cinema și de ilustrate și eu am împodobit pereții, cu ajutorul pensulei și al cleiului. Acum totul arată foarte vesel. Când va veni aici și familia van Daan, vom construi din lemnul care se află în pod dulăpioare și alte obiecte folositoare.


Mama și Margot se simt ceva mai bine. Ieri, pentru întâia oară, mama a avut chef să gătească. Supă de mazăre ! Pe când stăteam însă jos de vorbă, supa a scăzut de tot, iar mazărea, neagră ca tăciunele, s-a lipit de fundul oalei. Păcat că nu-i pot povesti întâmplarea asta lui Kepler...”Teoria caracterelor moștenite”. Ne e tare frică să nu fim  văzuți sau auziți. Chiar din prima zi ne-am confecționat perdele. De fapt sunt niște cârpe, de forme și culori felurite, pe care le-am combinat tata și cu mine.Aceste perdele de toată frumusețea sunt prinse în piuneze de rama ferestrelor. Și acolo vor rămâne cât timp vom sta în ascunzătoare.


În dreapta clădirii noastre se află o prăvălie, în stânga o tâmplărie mobilă. Seara, după închidere, în prăvălie nu mai rămâne nimeni, dar totuși zgomotele ar putea să ne pună în primejdie. De aceea i-am interzis lui Margot, care e foarte răcită, să tușească noaptea. Sărmana, trebuie să înghită într-una codeină.


Mă bucur foarte mult că marți va veni familia v. Daan. Atunci va fi mai prietenos și mai puțin monoton. Liniștea mă enervează teribil, mai ales seara și noaptea; aș da orice, dacă vreunul din protectorii noștri ar dormi cu noi. Mă apasă gândul că nu mai putem ieși afară deloc și mi-e teamă că vom fi descoperiți și împușcați. Simt că mă înăbuș. Chiar și în timpul zilei trebuie să stăm în cea mai mare liniște, n-avem voie să călcăm prea apăsat și trebuie să vorbim aproape numai în șoaptă, ca să nu fim auziți jos, în magazie. În clipa asta am fost chemată.


                                           Anne








Joi 23 martie 1944

Dragă Kitty,

În ascunzătoarea noastră, lucrurile merg iarăși bine. Negustorul nostru care făcea comerț ”la negru” a ieșit, slavă Domnului, din închisoare !
Începând de ieri, Miep se află iarpși în mijlocul nostru, lui Elli i-a mai trecut tusea, doar Koophuis va trebui să rămână câtva timp în casă. Ieri s-a prăbușit aici un avion. Echipajul s-a salvat cu parașutele, iar aparatul a căzut pe o școală. Din fericire, în școală nu era nici un copil. A izbucnit un incendiu și au fost numărați câțiva morți. Nemții au tras fără milă asupra aviatorilor care coborau cu parașutele. Populația era revoltată de lașitatea asta. Noi, adică femeile, slabe și fricoase cum suntem. ne-am ales cu o spaimă cumplită. Găsesc că a trage astfel în niște oameni fără apărare e ceva murdar, murdar de tot.

Seara urc deseori sus, în camera lui Peter, să sorb puțin aer curat. E foarte plăcut să stau alături de el și să privesc afară. Van Daan și Dussel fac întotdeauna observații nelalocul lor când plec. ”A doua patrie a lui Anne”, zic ei, sau:”Se cade oare ca un băiat să primească seara, pe întuneric, în camera lui, vizita unei domnișoare ?”. La aceste considerații spirituale, Peter se arată de o nepăsare uimitoare. Mama lui e destul de curioasă și ar vrea desigur să ne întrebe ce vorbim, dacă nu s-ar teme de un răspuns care ar pune-o la punct. Peter a spus că cei mari ne pizmuiesc fiindcă suntem  tineri și le e ciudă că nu ne sinchisim de vorbele lor. Câteodată vine după mine ca să mă însoțească până sus, dar - deși se luptă împotriva acestui lucru - roșește deseori ca para focului și îi piere glasul de tulburat ce e. Sunt foarte bucuroasă că eu nu roșesc niciodată, căci trebuie să fie ceva tare neplăcut.

Tata îmi spune că sunt ca o păpușă de vitrină, dar nu-i adevărat. Sunt doar foarte cochetă, însă până azi n-am auzit prea des spunându-mi-se că aș fi drăguță, în afară de un coleg, care mi-a mărturisit într-o zi că sunt foarte nostimă când râd. Ieri însă, Peter mi-a făcut un compliment adevărat și vreau să-ți redau convorbirea noastră. Peter mă tot ruga:
- Mai râzi o dată ! Mai râzi !
Mi s-a părut cam curios și l-am întrebat:
- De ce să râd mereu ?
- Fiindcă îți șade bine. Faci niște gropițe în obraz. Cum vine asta ?
- Așa m-am născut. E singurul lucru frumos pe care-l am.
- Nu, nu-i adevărat !
- Eu știu că nu sunt o fată frumoasă. N-am fost și nu voi fi niciodată !
- N-ai deloc dreptate. Eu te găsesc drăguță !
- Nu-i adevărat !
- Dar dacă-ți spun, poți să mă crezi !
La asta i-am răspuns că și eu îl găsesc pe el drăguț.

Toți mă necăjesc din pricina acestei prietenii neașteptate. Nouă, însă, nu ne prea pasă de vorbăria părinților noștri. Observațiile lor n-au nici un haz. Au uitat de vremea când erau și ei tineri ? Se pare că da. Ne iau în serios când glumim, și râd când suntem serioși !

                                            Anne



(traducerea în limba română - Constantin Țoiu)





Anne Frank with father, Otto.


                                 Anna Frank împreună cu tatăl ei  Otto.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu