CE-AȘ VREA ?.....
de Alexandru Macedonski
Aş vrea odată iubita-mi ţară
Să se ridice din somnul său
Şi cu glas tare să strige: Piară
Al României oricare rău!
Aş vrea dreptatea să renvieze,
Să renflorească p-acest pământ,
Şi tot românul ca să lucreze
Pentru al ţărei falnic avânt!
Aş vrea ca fala şi fericirea
Să mai umbrească patria mea!
Şi-n orice inimi să văd unirea!…
Iacă, o! Doamne, iacă ce-aş vrea.
Să se ridice din somnul său
Şi cu glas tare să strige: Piară
Al României oricare rău!
Aş vrea dreptatea să renvieze,
Să renflorească p-acest pământ,
Şi tot românul ca să lucreze
Pentru al ţărei falnic avânt!
Aş vrea ca fala şi fericirea
Să mai umbrească patria mea!
Şi-n orice inimi să văd unirea!…
Iacă, o! Doamne, iacă ce-aş vrea.
Aş vrea tiranii să nu mai fie!…
Ei să dispară ca fumu-n vânt!
Sau ca nisipul în vijelie,
Zvârlit în haos dupe pământ!
Aş vrea poporul să fie rege…
Rege odată bietul popor!…
Ca-n lanţuri grele să nu-l mai lege
Autocratul asupritor.
Aş vrea să moară aceia care
Pentru monedă patria-şi vând!
Să moară-n chinuri de remustrare,
Numai mustrarea să aibă-n gând !
Ei să dispară ca fumu-n vânt!
Sau ca nisipul în vijelie,
Zvârlit în haos dupe pământ!
Aş vrea poporul să fie rege…
Rege odată bietul popor!…
Ca-n lanţuri grele să nu-l mai lege
Autocratul asupritor.
Aş vrea să moară aceia care
Pentru monedă patria-şi vând!
Să moară-n chinuri de remustrare,
Numai mustrarea să aibă-n gând !
Aş vrea virtutea să triumfeze,
Viciul să piară de noi zdrobit !
Şi România să prospereze,
Să se înalţe neamu-mi iubit !
Aş vrea iubirea să predomnească,
Să nu mai fie ură-între noi !
Numele ţării să strălucească !
Ţara să scape de sub nevoi !
Aş vrea, o! Doamne, să văd poporul
Zdrobind p-aceia ce-l asupresc…
Să văd acvila că-şi reia zborul
Falnic cu neamul cel românesc !
Viciul să piară de noi zdrobit !
Şi România să prospereze,
Să se înalţe neamu-mi iubit !
Aş vrea iubirea să predomnească,
Să nu mai fie ură-între noi !
Numele ţării să strălucească !
Ţara să scape de sub nevoi !
Aş vrea, o! Doamne, să văd poporul
Zdrobind p-aceia ce-l asupresc…
Să văd acvila că-şi reia zborul
Falnic cu neamul cel românesc !
LIMBA NOASTRĂ
de Alexe Mateevici
Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Limba noastră-i foc, ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte,
Ca viteazul din poveste.
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte,
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.
Limba noastră-i graiul pânii,
Când de vânt se mişcă vara;
În rostirea ei, bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.
Când de vânt se mişcă vara;
În rostirea ei, bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.
…………………………………
Limba noastră-s vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le-nşirate,
Te-nfiori adânc şi tremuri.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le-nşirate,
Te-nfiori adânc şi tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slavă-n ceruri,
Să ne spue-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.
Să ridice slavă-n ceruri,
Să ne spue-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.
Limba noastra-i limbă sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care-o plâng şi care-o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.
Limba vechilor cazanii,
Care-o plâng şi care-o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.
Înviaţi-vă dar graiul
Ruginit de multă vreme,
Ştergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării-n care geme.
Ruginit de multă vreme,
Ştergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării-n care geme.
Strângeţi piatra lucitoare,
Ce din soare se aprinde,
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Ce din soare se aprinde,
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea cât e de darnic
Graiul ţării noastre dragă.
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea cât e de darnic
Graiul ţării noastre dragă.
Răsări-va o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
SĂ VORBIM ROMÂNEȘTE
de Bogdan Petriceicu - Hașdeu
Cugetarea românească
Are portul românesc:
Nu lăsaţi dar s-o ciontească
Cei ce limba ni-o pocesc.
Are portul românesc:
Nu lăsaţi dar s-o ciontească
Cei ce limba ni-o pocesc.
Când românul se-ndârjeşte
Din ţâţână când mi-l scoţi,
El îţi toarnă româneşte
Un blăstem de şapte coţi,
Când de dragoste s-aprinde
El vorbeşte lin şi blând,
Încât dorul te cuprinde
Dulcea-i vorbă ascultând.
Din ţâţână când mi-l scoţi,
El îţi toarnă româneşte
Un blăstem de şapte coţi,
Când de dragoste s-aprinde
El vorbeşte lin şi blând,
Încât dorul te cuprinde
Dulcea-i vorbă ascultând.
Niciodată altă limbă,
De pre buze româneşti,
Nu se-ndoaie, nu se schimbă
După gândul ce gândeşti.
De pre buze româneşti,
Nu se-ndoaie, nu se schimbă
După gândul ce gândeşti.
La mânie, la iubire,
La suspin şi chiuit,
După chiar a noastră fire
Graiul nostru e croit.
La suspin şi chiuit,
După chiar a noastră fire
Graiul nostru e croit.
La iubire, la mânie,
La chiot şi la suspin,
România-i Românie
Cu fagur şi cu pelin.
La chiot şi la suspin,
România-i Românie
Cu fagur şi cu pelin.
Sucind limba românească,
Stricând graiul strămo]esc,
După moda franţuzească,
Sau cu modul latinesc,
Ne-am strâns minţile cu fracul
Şi simţul ne-am îmbrăcat
Cu haina, de unde dracul
Copiii şi-a înţărcat.
Stricând graiul strămo]esc,
După moda franţuzească,
Sau cu modul latinesc,
Ne-am strâns minţile cu fracul
Şi simţul ne-am îmbrăcat
Cu haina, de unde dracul
Copiii şi-a înţărcat.
Românimea cât trăieşte
Graiul nu şi-l va lăsa;
Să vorbim dar româneşte.
Orice neam în limba sa !
Graiul nu şi-l va lăsa;
Să vorbim dar româneşte.
Orice neam în limba sa !
GRAIUL NEAMULUI
de George Coșbuc
“Fie-a voastră-ntreagă ţară,
Şi de cereţi, vă mai dăm,
Numai daţi-ne voi graiul
Neamului” – Şi se sculară
Să ne vremuiască traiul
Câţi duşmani aveam pe lume !
Graiul ni-l cereau anume,
Să-l lăsăm !
Şi de cereţi, vă mai dăm,
Numai daţi-ne voi graiul
Neamului” – Şi se sculară
Să ne vremuiască traiul
Câţi duşmani aveam pe lume !
Graiul ni-l cereau anume,
Să-l lăsăm !
Dar nestrămutaţi strămoşii
Tot cu arma-n mâini au stat:
Au văzut şi munţi de oase,
Şi de sânge râuri roşii,
Dar din ţara lor nu-i scoase
Nici potop şi nici furtună.
Graiul lor de voie bună
Nu l-au dat !
Tot cu arma-n mâini au stat:
Au văzut şi munţi de oase,
Şi de sânge râuri roşii,
Dar din ţara lor nu-i scoase
Nici potop şi nici furtună.
Graiul lor de voie bună
Nu l-au dat !
Astăzi stăm şi noi la pândă,
Graiul vechi să-l apărăm;
Dar pe-ascuns duşmanii cată
Să ni-l fure, să ni-l vândă.
Dacă-n vreme tulburată
Nu ne-am dat noi graiul ţării,
Azi, în ziua deşteptării,
Cum să-l dăm ?
Graiul vechi să-l apărăm;
Dar pe-ascuns duşmanii cată
Să ni-l fure, să ni-l vândă.
Dacă-n vreme tulburată
Nu ne-am dat noi graiul ţării,
Azi, în ziua deşteptării,
Cum să-l dăm ?
Repezi trec cu vifor anii,
Ispitind puterea ta,
Neam român! Cu ură mare
Vor căta mereu duşmanii
Graiului român pierzare;
Dar să piară ei cu toţii:
Nu l-am dat, şi nici nepoţii
Nu-l vor da !
Ispitind puterea ta,
Neam român! Cu ură mare
Vor căta mereu duşmanii
Graiului român pierzare;
Dar să piară ei cu toţii:
Nu l-am dat, şi nici nepoţii
Nu-l vor da !
TRĂIASCĂ ROMÂNIA !
