PE-ACELAȘ DRUM
de Artur Stavri 1868 - 1928
Către-asfințit, de-o vreme, pe-aceleași căi mă-ndrum:
Rămâne-n urmă satul albit în nori de fum,
Rămân cernite-n umbră și-n somnul dulcei liniști
Imașuri ruginite și pete largi de miriști.
Trec lunca de răchită, las drumul și m-abat
Pe sub umbrar de ramuri în codru-ntunecat.
Cu cât mă urc lumina prin crengi mai viu încape:
Pe vârfu-nalt cât soare-i... Simt cerul că-i aproape;
Un pas și-s în poiană; pădurea se prăvale
Mai neagră, tot mai neagră, cărbune-i păn' devale
Și cât ți-i luminișul fânețe, flori uscate...
Mesteacăni albi, cu ramuri subțiri în jos lăsate
Păn' la pământ atârnă mlădiți în plete sure
Și-n stejerișul negru să par aduși de-aiure....
Te miri cum pot de-o vreme mereu aceleași locuri
Să le petrec cu ochii, să văd aceleași jocuri
De umbră și lumină, aceiași luncă-n floare
Ce parcă stă să ardă în asfințit de soare,
Și tot acelaș codru aprins pe coama zarei,
Mereu tot șesul neted în fumul depărtarei ?
Vezi, nu știu cum îs alții, dar un apus de soare,
Un colț uitat de-o-parte în umbră și răcoare,
Acelaș cer aproape, aceleași șesuri line,
Tot alte înțelesuri îmbracă pentru mine.
Că după cum mi-i lumea, când tristă, când senină ,
Priveliștea se vede în umbră ori lumină.
Nu-i caut adevărul, de-i vis, ori întrupare,
Ci o răsfrâng în sufIet și-i astfel cum îmi pare.
Să nu te miri de-aceia că-mi plac aceleași locuri
Să le petrec cu ochii: în toate-acele jocuri
De umbră și lumină, în codri, lumi albastre.
Ard gânduri, arde-o parte din sufletele noastre.
Ca să trăești în toate: fă-ți inima bogată
Spre tot ce te-nconjoară cu dragoste să bată:
Mai limpede-i seninul în inima senină,
Lumi nouă, idealuri, îți ies mai în lumină;
De vrei să-ți saturi văzul ca vultur să te-nalți
Și sufletul ți-l umple de vieața celorlalți.
|
|
