miercuri, 25 martie 2015

PRIMĂVARA de Panait Cerna




PRIMĂVARA

de  Panait  Cerna


Cu făptura ei de floare

Şi cu daruri noi,

Veşnica biruitoare

A sosit la noi.

Trandafirii aurorii

Sunt obrajii ei,

Văl de argint ea are norii

Albi şi subţirei.

Naltă, mândră, stă-n picioare

În rădvan domnesc...

Gingaş chip de fată are

Braţul voinicesc.

Viu struneşte-n aer zâna

Roibi hrăniţi cu jar;

Cai de vânt, scăpaţi din mâna

Cruntului Ghenar.

Bubuind înaintează

Pe un pod de nori,

Până iese-n drum de rază

Străjuit de flori...

La rădvanul ei, în soare,

Să priveşti nu poţi !

Ard la osii pietre rare

Fulgere la roţi.

Ferecaţi de caru-i de-aur

Vin, în pas zorit,

Crivăţ cel nebun şi Faur

Cel neisprăvit.

Ea-şi priveşte cu mândrie

Prinşii de război

Chiuie de bucurie

Roibilor apoi...

Şi rădvanul de lumină

Trece scăpărând

Brazi şi palteni i se-nchină,

Freamătă pe rând;

Apele i-aruncă perle,

Când o simt trecând;

Grauri se rotesc, şi mierle

O petrec cântând.

Fulgeră din zbor...

Sub roate Ia ce-i slab sau mort:

Sfarmă crengile uscate,

Rupe-al iernii tort.

Năruie pe unde trece

Cuiburile vechi

Şi cu sufletul petrece

Tinere perechi.

Peste ochii lor adie

Văluri de colori;

De la sânul ei, zglobie,

Le aruncă flori...

Flori de rug, flori de zăpadă,

Zboară-n lunci mereu

Ah, şi una fu să cadă

Drept la pieptul meu !

Semn zeiţa face-n pripă

Roibilor să stea

Ah, şi ei opresc o clipă

Drept la poarta mea !

Fii la noi binevenită

Tu, regina mea !

Mâi, de-acu, la noi, iubită,

Nu te depărta!

Ea mă mângâie, c-o mână...

Ţineţi-o, voi, sorţi!

Mult nu poate să rămână:

Sunt şi alte porţi!

Dus cu sufletul aiure,

O petrec în văi,

Peste vârfuri de pădure,

Pe cotite căi...

Dintr-un timp se-nalţă tare,

Urcă în tării...

După ea se iau în zare

Stol de ciocârlii.

Dar şi zborul lor se curmă,

Şi cântarea lor

Codrii verzi rămân în urmă,

Flori jelesc de dor...

Printre raze mii, nebuna

Se topeşte-n zbor

Păru-i fâlfâie totuna

Cu mătasea lor.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu