LA MĂRȚIȘOR, TOAMNA
de Nicolae Dan Fruntelată
Dă-ne, domnule Tudore, verbele
le ții legate de-o sută de ani
în argint și-n ispita grădinii
auzi-ne, vezi-ne, rămânem tot mai puțini
ne sfâșie singurătățile câinii
și ce frumoși eram, blestemat de frumoși
când ne chemai cu floare de venin
din ierburile arse, dintre copilării
furate de cei care voiau să-mbătrânim
uitați de limba noastră și de dorul
că altceva nici nu puteam să fim
Se face din toamnă și de ploaie grea
se face de poezie și de moarte
și iar bate-n fundul lumii cineva
dă-ne, domnule Tudore, verbele
să le frângem în Carte
|
|
