MONOLOG CU TOAMNA
de kolibri
(superbă poezie găsită pe net)
Mult stimată doamnă Toamnă, sunt un biet om de la țară
Vreau să-ți pun o întrebare, care mă frământă tare..
Vii la noi în ospeție, aducând cu tine multe,
Nouri negri plini de ploaie, frunze colorate sute.
Lucruri bune și mai rele, toate tu le iai în cârcă,
Dar, mă-ntorc la a mea-ntrebare, care mă framântă încă.
Mult stimată, doamnă Toamnă, cer iertare de-ndrăzneală,
Eu din patru anotimpuri te aștept doar pe matale,
Să te-ntreb cu-ndurerare: Unde-i fiul meu cel mare ??
Că-mi spunea că vine-n toamnă, în cea ultimă scrisoare....
Mult stimată, doamnă Toamnă, iar e galbenă cărarea,
Anul ăsta mama nu e... să-l aștepte la intrare...
Tu să-i spui de-l vezi în lume, că mai stau eu lânga poartă,
Că mai am încă răbdare, doar bărbat sunt și-i sunt tată..
Să-i mai spui că îl așteaptă , nucul cel bătrân din vale,
Cumpăna de la fântână, de dor scârție mai tare.
Să-l găsești, stimată doamnă, că m-apasă-acum ninsoarea,
Simt, că plec și eu la mama ... iar de sus, stimată doamnă
Nu-i mai pot răspunde la scrisoare..
