TE-AM PIERDUT ?
de Elena Oprică
Fiinţă rară ...te-am pierdut ?
Cu ce blesteme de iubire
Făcu destinu-mi legământ
În loc să mi te dea ca mire ?
De unde-atâtea-ntunecimi
Când vorbele-ţi de altă dată
Mi-erau prin negură lumini
Peţindu-mă la cruda-mi soartă ?
Mă cere iar, căci vreau să-ţi fiu
A inimii, pe veci aleasă...
Oricum, te-aştept de când mă ştiu...
Altar de dor mi-e acum casă.
Nu vreau în "temniţă" de-acum,
Stau în genunchi, mă rog la Sfinţi,
Să-ţi dea un semn..
un gând mai bun,
"Moartea aceea" s-o dezminţi !
Să înţelegi, ar fi prea greu,
Că nu pot eu să-ţi cer iubirea ?
Legat şi frânt destinul meu,
Liberă doar, îmi e simţirea...
Dar ce tot spun "nu pot"? Se poate...
Totul aievea poate fi,
Căci eu te scriu de-acum în carte...
Cât te iubesc, tu nu vei ştii !
O clipă am trăit mirajul...
Şi un etern ar fi tot scurt,
Dar teama a învins curajul
Sfârşind un tainic început...
