JURNALUL
de Elena Oprică
Atâtea mai avea de spus
De-acum şi până la apus,
Că-n suflet n-ar fi încăput
Şi dintr-o dat' s-a hotărât:
"De azi voi ţine un jurnal,
Voi scrie-n el, să fie clar,
Ce am trăit şi cine sunt -
O umbră ce-a trecut arzând...
Porni a scrie de cu seară:
"Dragă jurnal, întâia oară
Cuiva am să mă confesez,
Din mine vrând să evadez...
Şi scrise, nu se mai opri,
Soarele-n păr îi răsări,
Bietul jurnal gemea a greu...
" M-ai terminat cu scrisul tău,
Căci orice om normal îşi scrie
Un gând de-o zi, nu zile-o mie...! "
Ea tot scria neântrerupt
Ce-n suflet n-ar fi încăput,
Fiece clipă de tristeţe,
Fiece vis de tinereţe,
Tot ce-a simţit şi tot ce-i este,
Din zilele-i ca o poveste...
A-nchis jurnalu-ntr-un sertar,
S-a cufundat în somn amar
Şi...nu s-a mai trezit nicicând...
Jurnalu-i nu-nceta chemând...
Şi toţi gândeau că-i prea stupid,
Din somn, că nu s-a mai trezit !
Trecură ani şi au uitat
De ce şi cum, s-a întâmplat ?!
În casa care-a fost vândută,
Cu foaia-n timp îngălbenită,
Jurnalul încă mai spera
Să îl găsească cineva...
Nu l-a găsit nimeni vreodată,
Doar el ştia ce-n pagini poartă-
Ceva ce n-ar fi încăput
În al umbrei suflet arzând...
|
|
