|
|
SEARĂ DE TOAMNĂ
de Duiliu Zamfirescu
Ah ! ce frumoase-s serile de toamnă !
Prin frunze reci doar un fior
adie;
S-arată-n deal, cu faţa purpurie,
A nopţilor fermecătoare
Doamnă.
Pe câmpul veşted tainic ea-mprăştie
Strălucitoarea-i negură
albastră,
O, Doamne sfânt ! Ce pană mult măiastră
Atâta farmec ar putea
descrie !
Stropit cu lacrimi pare-acum boschetul.
În umbra lui mă simt
prins de tristeţe:
Există oare-atâta frumuseţe
În fire, aşa cum o simţi
tu, poetul ?
Ori suntem pradă o ! gândire-amară !
De-a simţurilor noastre
amăgire
Ce-aruncă-un văl frumos peste-o neştire,
Şi totuşi, Doamne, ce
frumoasă seară !
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
