FANTEZIE DE TOAMNĂ

de George Topârceanu

Acesta-i un cântec pe care de mult
Am vrut să vi-l cânt dumneavoastră.
Natura-l repetă cu aspru tumult.
Acesta-i un cântec pe care-l ascult
Cu nasul lipit de fereastră.

Ca vechiul ceasornic cu muzică, port
Cântare latentă în mine.
Se pune-n mișcare un tainic resort
Și-mi cântă romanța trecutului mort
În freamăte lungi de suspine.

Cu crengile ude și fără veșmânt
Salcâmii la poartă se-ndoaie.
Pe stradă se plimbă iernaticul vânt
Și fluieră-n tactul aceluiași cânt
Și plânge cu lacrămi de ploaie.

În casă tac toate. Un singur covor
Atacă, pe nas, uvertura,
Și cărțile toate-i urmează în cor,
Începe să cânte întregul decor, -
Ceasornicul bate măsura.

Și-acuma-i un cântec adânc,
neîntrerupt:
Dulapul cu-o aripă frântă,
Și patul, și soba, și scaunul rupt,
Și vechile cadre cu flori dedesupt
Se uită la mine și cântă.

Ca undele mării izbite de dig
Păreții-mprejur fredonează...
Și numai o muscă surprinsă de frig
Pe masă, alături de-un rest de covrig,
Cu labele-n sus, hibernează.

1913