miercuri, 30 octombrie 2013

LINGOAREA FILOZOFILOR - PAMFLET de TUDOR ARGHEZI

Cu dedicație pentru filosofii noștri de azi, care s-au ”învârtit”
bine pentru....beneficiile unui comfort efemer și care, pentru o perioadă, m-au păcălit.







Nu ne-am așteptat ca un elogiu adus unuia dintr-ai lor, să turbure atât de mult pe filosofi, și un articol de ”pamflet” să-i facă să zacă. Aceste lumini ale cugetorii universale s-ar speria de un fluture de noapte și s-ar stinge. Hârtia și tiparul pe care le-au rumegat până la esență, le inspiră o  comică teroare. Ei sunt, sărmanii, culturali cum se află, sătui de carte, ca niște copii de untură-de-pește.

Îmbrățișând profesia de filosofi și ducând-o până-n doctorat și universitate, ei se socot în drept să dea dracului, în sfârșit, și critică și idee și să se odihnească în papucii domnului Jourdain, uitați de control, idilici sacri și intangibili. Văzurăți ce neașteptată uimire și-au descoperit în fața unui condei care le-a schițat conturul urechii ?

La un articol din
Cronica
, evaziv, ei răspund ca niște analiști ideologi, răspund cu un belșug pretențios și zadarnic, mai demonstrativ decât orice satiră. Iluștrii cugetători abia încep acum să gândească, și din această operație a creierului lor, îmbrăcat în prestigiul câte unui profesorat, se naște o apărare bufă, o larmă de școlari atinși cu biciușca mai jos de spinare.

Cei care și-au luat sarcina să fie solii biruitori ai Societății de Filosofie din București sunt domnii Virgil Bărbat și Rădulescu-Motru, trimiși la luptă, desigur, ca bravii cei mai făloși la cerebru și mai drăcești în pană, din copia Sorbonei.

Infantil, domnul Bărbat aleargă la țâța dascălului său, domnul Rădulescu-Motru, care se refugiază cu el la vaca filosofiei universitare, cu o gură lacomă de vițel. Să ne ferim de echivocuri: domnul Virgil Bărbat poate să-și convoace în paginile Noii reviste române și doica naturală - iar maestrul său ne va pedepsi să-i citim o și mai imensă apostrofă, căci mai stupid bombastică e cu neputință - într-un număr al hârtiei sale tipărite, ulterior.

Dar nouă tot mai mult ne place filosoful Rădulescu, care, mai conștient de misiunea lui morală decât Platon, Schopenhauer și Nietzsche, scrie, nu ”noi catârii”, ci ”noi filosofii”. Filosoful Rădulescu este filosof. Nu doar de-a surda și-a tocit el nădragul pe scaunul cogitațiunii, frecând cursurile domnilor săi profesori, cu diligență. Ca să ne puie cu botul pe labele sale, el se avântă cu bolovanii unui scris de furier atârnați pe picioare, prin psihologie, îmbrățișează existența cât și inexistența, parcurgând neantul, devenirul, futurul - și, să ne ierte Seneca - pârț !

În solemna domniei-sale nerozie doctorală, filosoful Rădulescu crede cu sinceritate că titlul de ”filosof”, ce și-l agață cu seninătate de nume, se și poartă cu adevărat. El nu a învățat încă situația spirituală a cuvintelor, căzute din ceruri în privăți - și că mânuirea lor e rezervată posterității. Se va duce la Paris, la Bergson, anunțându-se ”C.R.Limbric, filosof”, ca un maestru tinichigiu.

Iată ce soi de vertebrate ascultau conferința domnului Sanielevici, la Fundația Universitară. Inși care n-au ghicit încă, măcar, sensul metafizic al unei îndeletniciri și atitudinea interioară a limbajului. A scri, la dânșii, e a purta condeiul; a scri frumos, cu decența gândirii, e a scri caligrafic. Cum n-are să însemne ”sunt prost”, ”sunt filosof” ?

Acțiunea ”pamfletarilor”, cum zice domnul Rădulescu - Motru cu un cuvânt ce n-a fost niciodată o insultă, înnafară de intelectul domniei-sale, definit mai sus, e la noi mai ales extrem de utilă, pentru readucerea lucrurilor la matcă și refacerea paletei cu vopsele, în societate ca și în universități.

Publicul se va deprinde să decoloreze făpturile excremențiale, spoite cu trandafiriu și azur; păduchele nu se va mai înfumura cu transparența aripilor libelulei; va redeveni boul bou și ciuperca ciupercă - iar beatitudinea autocontemplativilor doctorali ce-și fac drepturi la genuflexia semenilor inatenți, din suprafața și volumul unei fese purtată subt cilindru și ochelari, se va furișa în modestie.

Cât privește emfatica grupre a filosofilor strânși în societate pentru inteligența ideilor brutalizate, am  avut semne că scopul ”pamfletului” a fost cu prisos atins.

Cronica, an.I, nr. 50, 24 ianuarie 1910
semnat: A.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu