John Steinbeck 1902 - 1968
John Steinbeck s-a născut pe 17 februarie 1902 în Salinas, California.
A urmat cursurile Universității Stanford, fără a absolvi și cu toate că a trăit un timp în New York, el a rămas un californian pentru toată viața.
Steinbeck a început să scrie romane în 1929, dar abia în 1935 atrage atenția criticilor și are succes comercial cu Tortilla Flat. Steinbeck își folosește talentul scriitoricesc pentru a descrie viața dezmoșteniților Americii. Un trio de romane de pe la sfârșitul anilor 1930 s-au concentrat asupra vieții lucrătorilor migranți în California - Tortilla Flat, (Casa Tortilla), Of Mice and Men (Oameni și șoareci), The Grapes of Wrath (Fructele mâniei) - capodopera din 1939 - pentru care a primit Premiul Pulitzer.
Steinbeck a murit pe data de 20 decembrie 1968 în New York City de stop cardiac, la vârsta de 66 de ani.
Fructele mâniei a stârnit o adevărată furtună încă din momentul apariției. De la bun început s-a spus despre cartea aceasta că „ a zguduit America; este un roman homeric, care îți taie răsuflarea și îți frânge inima”.
Criticul Maxwel Geismar scria:
„Arsă și proscrisă, împrumutată, procurată pe sub mână, dar mai ales cumpărată, ”Fructele mâniei” începe să pricinuiască un fel de frenezie estetică pe scară națională, unică în vremea noastră: literatura devenise agresivă. Calificat drept „murdărie josnică”, în stare chiar să înspăimânte turiștii și să-i îndepărteze de California, romanul lui Steinbeck este citit de mii de familii americane cuprinse de indignare...În restaurantele din Bronx și în frizeriile de pe Strada Mare, în sălile de studiu ale colegiilor și pe plajele de la Bar Harbor, de la țărmurile statului Maine și până în Louisiana, milioane de oameni citesc epopeea dezmoșteniților Americii...În budoare parfumate și în bivuacurile armatei, ochii Americii urmăresc de-a lungul paginilor traseul Șoselei
66 ”
Atmosfera este sugestiv evocată. Dar în afară de imaginea generală, două elemente trebuie reținute: mai întâi, că este vorba despre o epopee a dezmoșteniților Americii, iar în al doilea rând, că prin pana lui Steinbeck literatura devenise agresivă. Și literatura devenise agresivă fiindcă înțelegea să arate adevărul și să ia apărarea celor striviți sub povara nedreptăților, să arate imaginea reală a păturilor năpăstuite pe fundalul unei Americi prospere, acea Americă a„tuturor posibilităților”.
Complexa problemă cunoscută sub numele de „criza agricolă” din Statele Unite ale acelor ani și urmările ei se agravau continuu dar fără să atragă prea mult atenția oficialităților (poate vă pare cunoscut și mult mai apropiat ca timp ?!). Din cauza defrișărilor haotice, a culturilor la întâmplare și a legilor economice după o perioadă de război din care și așa, țările își reveneau destul de greu, veniturile fermierilor scădeau permanent, se accelera procesul de pauperizare și lichidare a micilor fermieri în favoarea marilor ferme. În ceea ce privește pauperizarea agricultorilor mici și mijlocii, pot fi semnificative și unele date mai vechi, date economice, cum ar fi acelea ale scăderii venitului farmers-ilor de la 19 miliarde de dolari în 1919, la 9 miliarde în 1921 și la 5 miliarde în 1932. Situația era catastrofală mai ales în statele din Middle West, cum ar fi Oklahom, Arkansas, New Mexico, Arizona și Kansas, unde o serie de calamități naturale și mai cu seamă o cultură cu totul nerațională sărăciseră solul aproape cu desăvârșire, silindu-i pe micii agricultori să se îndatoreze la bănci, care n-au ezitat nici o clipă să le smulgă pământurile și să-i alunge de pe ogoarele lor. S-au găsit însă și alții mai...„înstăriți” care, profitând de situația creată au scos profituri din această cumplită nenorocire abătută pe capul celor aruncați pe drumuri. Acești....„înstăriți” erau monopoliștii din alte state, mai ales din California, țara livezilor nemărginite, care s-au gândit să-și procure mână de lucru cât mai ieftină prin îngroșarea la maximum a numărului muncitorilor agricoli, muncitori sezonieri, ceea ce avea să le îngăduie scăderea salariilor până aproape deanulare și deci mărirea corespunzătoare a profiturilor. Și atunci au recurs la tot soiul de mijloace de reclamă deșănțată pentru a-i chema pe dezmoșteniți în California, unde li se spunea că îi așteaptă un fel de rai, dar în realitate nu-i aștepta decât exploatarea sângeroasă și o mizerie greu de închipuit.
În esență aceasta este și povestea familiei JOAD, care, izgonită de pe pământul său din Oklahoma, încăput acum pe mâna băncilor, pornește să-și găsească fericirea în California, acolo unde - așa cum aflase din afișele mincinoase răspândite de marile societăți propietare de livezi - oricine poate găsi de lucru, primește plată bună și are deschise înaintea sa „toate posibilitățile” Dar Joadii găsesc în California doar suferință și moarte.
Urmând pas cu pas peegrinările acestei nefericite familii, silită să străbată într-un automobil vechi, transformat în camionetă, distanța de peste două mii de mile dintre Oklahoma și California și să bată șoselele Californiei în zadarnică alergătură după un loc de muncă, Steinbeck scrie o adevărată epopee tragică
Joadii - simbol al dezmoșteniților Americii acelui timp - sunt oameni harnici, optimiști, pricepuți și talentați, doritori să muncească din răsputeri pentru a-și câștiga măcar cele mai elementare bunuri necesare unui trai omenesc. Curajul și dârzenia lor sunt însă zadarnice. Nu pot trăi omenește fiindcă o lume întreagă îi întâmpină doar cu dispreț, ostilitate și lăcomie. Ei nu dispun de nici un alt avut și de nici un alt sprijin în afară de forța lor de muncă, de priceperea și hărnicia lor. Dar munca nu are nici un fel de preț în America acelor vremi și de aceea sute de mii de oameni asemenea lor sunt siliți să trăiască în corturi, să rabde de foame, să umble în zdrențe, iar copiii lor să-și dea sufletul, răpuși de boli și de foame. Și nu pentru că asupra pământului și a oamenilor s-ar fi abătut vreo năpastă cerească, sau pentru că oamenii ar fi prea mulți și nu ar încăpea sub soare. Nu. Pământ este destul, și soarele e milostiv. Hrană se găsește din belșug și ar putea să fie cu mult mai multă dacă de-a lungul șoselelor, în fața ochilor înmărmuriți și tulburați de dorință ai flămânzilor, întinderi necuprinse nu ar sta părăginite. Și rămân părăginite nu fiindcă nu s-ar găsi muncitori dornici să lucreze și să scoată din ele belșugul mult visat. Oamenii sunt însă nevoiți să stea cu brațele încrucișate și să crape de foame cu femeile și copiii lor, iar pământurile rămân pârloagă fiindcă numai astfel pot fi „asigurate” profiturile proprietarului pământurilor. Tot pentru asigurarea profiturilor, oamenii trebuie să moară de foame și de boli, iar porumbul să fie ars în cuptoare, porcii tăiați și acoperiți cu var nestins, munți de portocale să fie stropiți cu gaz, perele și prunele lăsate să putrezească și cartofii aruncați în apa râurilor, iar flămânzii alungați de pe maluri, ca nu cumva vreunul să-și poată amăgi foamea cu un cartof pescuit în râu. Fiindcă într-un taler al balanței se află profitul, iar în celălalt viața oamenilor, și este de la sine înțeles că într-o teribilă perioadă din istoria Americii, doar nu viața oamenilor are să atârne mai greu decât dreptul proprietarului la profit.
Cartea se încheie în această atmosferă, fără ca Joadii și cei de-o seamă cu ei să-și fi schimbat în vreun fel condițiile materiale de viață. Critici plătiți de marii proprietari au făcut tot ceea ce au putut ca să desființeze cartea. „Cartea asta nici măcar nu e terminată”, au spus unii. „ Nu aflăm nici măcar dacă eroii trăiesc ori mor, și deci totul este un fel de simbolistică rămasă de fapt în aer”. Numai că a pune astfel problema înseamnă a ocoli - probabil cu bună-știință - conținutul cărții și ideea ei de bază. Nu ce s-a întâmplat cu viața Joadilor este important, căci chiar dacă ei ar muri, rămân alții destui în urma lor cu aceeași soartă și aceeași menire. Cartea lui Steinbeck este perfect încheiată, pentru că ceea ce și-a propus el să dovedească apare din urmă limpede și convingător: la sfârșitul cărții familia Jpoad a izbutit să evadeze dintre zidurile strâmte ale concepției familiale individualiste și a căpătat sentimentul solidarității cu ceilalți oameni de aceeași condiție cu ei.
Într-adevăr, atunci când pornesc la drum, părăsind casa unchiului John, Joadii par a nu ști că în afară de familia lor ar mai exista și altceva pe lume. Întoarcerea lui Tom de la închisoare chiar în acel moment le potențează și mai mult sentimentul unității familiale prin întregirea produsă în ultima clipă. Acest simțământ este atât de puternic, încât parcă include în el și animalele domestice, în speță câinii, dintre care unul este luat în camionetă, iar ceilalți doi, de nevoie, lăsați în grija lui Muley. Realitățile se impun însă întotdeauna cu o forță necruțătoare. Chiar la primul popas se ivește o breșă: moare câinele, călcat de o mașină străină. Apoi moare Bunul. De data aceasta, mama - personajul central al cărții - își arată cu cea mai deplină tărie și cu o limpezime de cristal concepția ei de viață: Orice este acceptabil, suportabil, în afara destrămării familiei, singurul bun ce le-a mai rămas. Pentru apărarea acestui bun este gata să facă și moarte de om, răzvrătindu-se deschis împotriva autorității până atunci neștirbite a tatălui. Și mama rămâne până către sfârșitul cărții cea mai strașnică apărătoare a unității familiei, în care vede scutul și singura ei nădejde. Dar lipsa de consistență a acestui scut se dovedește pas cu pas, în chip neiertător și ireversibil.
La granița Californiei, Noah părăsește cetatea familială, creîndu-i astfel încă o spărtură în ziduri. Și mama nu mai înțelege nimic: „ Se destramă familia. Nu știu ce să mai zic. Parcă nici nu mai sunt în stare să gândesc. Nu-mi mai pot aduna gândurile. E prea mult.” Apoi moare și bunica, iar mama ascunde tragedia și rămâne alături de moartă, fiindcă „familia trebuie să treacă dincoace”. Pe urmă dispare Connie, ginerele. Chiar mai târziu, când Tom, rănit, devine o primejdie pentru toți, mama este convinsă că familia nu trebuie slăbită prin plecare lui și mai ales nimeni nu l-ar putea ajuta pe un om ca el mai bine decât propria-i familie. Dar între timp mama începuse să observe câteva lucruri disparate, din care încă nu trăsăse nici o concluzie. Mai întâi observase că doar în tabăra de lângă Weedpatch, printre cei de o seamă cu ea, și-a putut recăpăta demnitatea umană. Apoi, la ferma „Hooper”, declară deschis că începe să înțeleagă pe cine anume se poate bizui la nevoie:„Încep să învăț un lucru de seamă. Mereu îl învăț, în fiecare zi. Dacă dă peste tine năpasta, durerea ori nevoia...du-te la oamenii săraci. Numai ei ajută pe cel aflat la strâmtoare, ei sunt singurii care ajută pe altul.” Și, în fine, discuția cu Tom, la despărțire, o luminează. De asta cea din urmă despărțire de un membru al familiei, despărțirea de Al, parcă trece neobservată, ba este într-un fel chiar susținută. Lăsând în urmă vechea sa concepție privitoare la „familia-fortăreață”, mama pricepe că oamenii de o seamă cu ea sunt „oameni tari” și, într-o formă destul de vagă, parcă începe să înțeleagă sensul solidarității de clasă și al luptei pentru mai bine; ” Greu de spus. Da' tot ce facem noi...mie mi se pare menit să ducă lucrurile înainte. Mie așa mi se pare. Chiar când flămânzești...chiarcând ești bolnav; unii mor, da' ceilalți rămân mai puternici.”
Aceeași cale către înțelegere, către căpătarea conștiinței de clasă, de distanțele și diferențele din societate, într-o formă mai nelămurită încă, dar indiscutabil reală, o străbat și alte personaje ale cărții, cum ar fi tatăl în acțiunea de ridicare a digului și mai cu seamă Tom, cel care, pornind de la ideea că singura lui datorie este să meargă orbește, punând mereu un picior înaintea celuilalt, ajunge să înțeleagă că „un om singur de nimica nu e bun” și că el, de îndată ce va urma drumul deschis înaintea lui de pilda și cuvintele lui Casy, va fi „oriunde se va da o luptă pentru ca oamenii flămânzi să aibă cu ce-și potoli foamea.”...„oriunde un curcan va stâlci un om în bătăi”, iar „când oamenii de seama noastră se vor hrăni cu roadele muncii lor și vor trăi în casele de ei zidite...da, voi fi împreună cu ei.”.
Tom este cel de-al doilea om din cercul familiei Joad - căci de fapt și Casy face parte din aceeași unitate - care pleacă să se contopească întru totul cu cei de-o seamă cu el, cu cei dezmoșteniți , cu cei săraci.
Cazul lui Casy este poate cel mai emoționant și cel mai neliniștitor din întreg romanul. El arată încă o dată - cu ceva exagerări, dar foarte convingător dacă este privit ca un simbol,ceea ce și este de fapt - cu câtă insistență urmărește Steinbeck să demostreze că viața însăși le arată celor nevoiași și nedreptățiți calea spre eliberare și mijloacele de luptă pentru obținerea ei. Casy a pășit de fapt două praguri hotărâtoare ale înțelegerii lui despre lume și societate: atunci când înțelege că rugăciunile nu pot da oamenilor schimbări reale, concrete, în situații limită și pline de zbucium abia dacă aduc o alinare sufletului - și încetează să se mai roage. Apoi, în închisoare fiind,înțelege că sărăcia este pricina multor lucruri rele dar și, că un singur nedreptățit nu poate învinge un sistem opresiv și numai în unitate stă puterea. Lucrurile acestea nu i le poate explica prea clar lui Tom, dar în mintea lui începe să se facă lumină și - pentru a folosi expresia lui Steinbeck - aici este „zigotul” înțelegerii depline și ale luptei conștiente.
„Fructele mâniei” este cu mult mai mult decât înșirarea întâmplărilor prin care trece o familie de okies, ci imaginea artistică a unui foarte important fapt de viață, profund tipic și foarte important pentru mediul social respectiv, și anume, trecerea, spargerea conștiinței apartenenței la o familie și trecerea pe o treaptă superioară, conștiința apartenenței la o clasă socială, din nefericire, în cazul familiei Joad, clasa dezmoșteniților într-un timp al istoriei omeniri extrem de tulbure și de greu încercat. Iată de ce, atunci când Trandafirul din Șaron - și prin ea tot ce a mai rămas din familia Joadilor - hrănește la sânul ei, pentru a-l smulge din ghearele morții, un om cu totul necunoscut, dar frate de suferință, căruia îi insuflă, simbolic, viață prin propria-i făptură, romanul este pe drept cuvânt încheiat, și autorul nu trebuie să mai adauge nimic celor spuse până atunci.
Așadar, romanul este mai mult decât adaptarea unor eroi la niște condiții teribile de viață ci - așa cum se întâmplă și s-a întâmplat în istoria omenirii , mai ales în timpuri cruciale - descoperirea apartenenței și a spiritului de unitate : numai uniți putem înfăptui lucruri mărețe, numai uniți putem învinge vitregiile istoriei (asta vedem și noi și am tot simțit de-a lungul istoriei noastre, nu ?).
Cu privire la conținutul de idei al Fructelor mâniei, trebuie arătat și disprețul manifestat de Steinbeck față de biserică - nu față de Dumnezeu ci de biserica , instituție plină de falși filantropi - și disprețul față de pomana machiată cu sulimanele filantropiei. bIgoții apar sub cele mai respingătoare aspecte, ca de pildă în persoana isterică a bietei Lisbeth Sandry din tabăra de la Weedpatch, iar scriitorul ține să-și exprime direct opiniile prin cuvintele emoționante: ” Aș vrea să știu toate păcatele, toate, pentru ca pe toate să le pot făptui”. Aidoma, Steinbeck arată într-un mod teribil și foarte puternic că pomana lasă în sufletul omului o rană ce nu se mai vindecă niciodată, și mai ales prin faptul că taberele organizate de guvernul federal nu pot aduce nici o schimbare efectivă în soarta dezmoșteniților atâta vreme cât nu le oferă posibilitatea de a munci, și deci de a-și putea recăpăta întreaga demnitate umană.
Măiestria literară dovedită de Steinbeck în Fructele mâniei este cu totul la înălțimea ideilor . De-a lungul celor peste 400 de pagini trăim, noi, cititorii, împreună cu personajele sale. Suferințele lor ne dor, și puținele lor bucurii ne luminează fruntea. Sunt oameni obișnuiți, apăsați de ignoranță și de nevoi, sunt de multe ori impulsivi și comit multe acte necugetate, dar sunt mândri și sinceri.
PERSONAJELE ROMANULUI
TOM JOAD - protagonistul romanului, fiul preferat al mamei și tatălui Joad, este blajin și grijuliu cu familia sa. Chiar dacă Tom a ucis un om și a fost închis patru ani, el nu-și pierde timpul cu regrete, este profund ancorat în prezent, ceea ce îi permite să fie o sursă de vitalitate pentru familia Joad. Tom este un ghid înțelept și un protector feroce pentru familia sa și prezintă o certitudine morală de-a lungul romanului care-l umple de putere și hotărâre; câștigă respectul familiei sale precum și al lucrătorilor, mai târziu, când el suferă o transformare formidabilă, trecând, după cum spuneam, de la „egoismul” sau, mai puțin tăios, să spunem de la individualismul reflectat în grija numai pentru familia sa, la unirea dezmoșteniților în sindicate.
Tom este la începutul romanului posesorul unei morale restrânse la protecția familiei lui și la a trăi clipa prezentă. Viitorul, pentru el, la început este incert, iluzoriu și nu are timp să-ți risipești clipele prezentului gândindu-te la el. El adoptă această filozofie nu dintr-un egoism moral, așa a fost învățat de mama Joad, familia înainte de orice, familia să nu se destrame; apoi, mai intervine și o frustare, o furie mocnită că nu poate opri cursul dezastruos al lucrurilor rele ce năvălesc peste ei și încearcă să se ocupe eminamente doar de supraviețuirea de zi cu zi.
Dar caracterul puternic al lui Tom nu este destinat acestei filozofii „Carpe Diem” (trăiește clipa) și evenimentele prin care trece, oamenii cu care vine în contact, îl transformă și-l fac să azvârle la coșul trecutului această filozofie păguboasă și se angajează cu toată ființa sa într-o luptă de îmbunătățire a viitorului.
În timpul călătoriei spre vest, Tom își asumă rolul de discipol al lui Jim Casy. Fostul predicator subliniază faptul că o ființă umană , atunci când acționează singură , poate avea un efect redus asupra lumii , dar se poate realiza pe scară largă și cu suucces numai prin integritate de a ne dărui în ființele umane asemenea nouă, cu aceleași năzuințe și dureri, cu trecut asemănător care ne pot împărtăși temerile și ne pot sprijini.
Greutățile și ostilitatea cu care se confruntă familia Joad în călătoria lor spre vest servesc pentru a-l converti Tom la învățăturile lui Casy .
În timpul lucrului pe plantațua de bumbac, Tom își dă seama că el nu poate asista tăcut la nedreptățile lumii în care trăiește, el nu poate lucra pentru bunăstarea familiei sale dacă aceasta înseamnă a lua pâinea de la o altă familie. La plantație, Tom abandonează mentalitatea de menținerea doar a familiei unite și supraviețuirea strictă a Joadiilor - așa cum gândeau Pa Joad și unchiul John - și se stabilește pe un curs de acțiune publică.
Este personajul cu cea mai profundă și mai radicală transformare, implicându-i și pe ceilalți în drumul transformării sale spre o înțelegere adevărată despre viață și solidaritatea umană.
MA JOAD - Mama familiei Joad. Ma este zugrăvită de Steinbeck ca o femeie care își îndeplinește cu bună știință și cu bucurie rolul ei de "cetatea familiei." Ea este vindecătorul de boli din familie și arbitrul prin argumentele sale, iar capacitatea ei de a îndeplini aceste sarcini crește pe măsură ce romanul avansează.
O femeie hotărâtă și iubitoare , Ma Joad apare ca centru de putere al familiei pe parcursul romanului căci Pa Joad , treptat, devine mai puțin eficace ca un lider și furnizor . Indiferent de modul în care circumstanțe devin sumbre , Ma Joad depășește neabătut fiecare obstacol . În timp, Mama Joad afișează o capacitate uimitoare de a se menține pe linia de plutire și de a menține familia unită în fața oricărei tulburări . Ea își demonstrează această facultate cel mai bine în timpul de trecere a familiei prin deșertul din California . Aici , Ma suferă pentru pierderea bunicii (Granma) într-un mod tăcut și personal, veghind lângă cadravul bunicii, în tăcere, ascunzând asta familiei tocmai pentru ca ceilalți să-și poată continua drumul atât de anevoios. Privită din exterior, pare că acestea îi vin la îndemână dar sentimentele ei sunt profunde. Îi mărturisește lui Tom și are încredere în forța lui și toate aceste calități ale mamei se arată cu atât mai pregnant când tatăl - Pa Joad - începe să ezite și să-și piardă din capacitatea decizională. Ea păstrează necazurile pentru ea, pentru a-și păstra familia puternică și unită. Ea se dovedește liantul cel mai puternic și stabil al familiei dar și al comunității, mai târziu. Și toate acestea nu sunt contrastante ci sunt părți ale devenirii ei, alături de transformarea lui Tom și a înțelegerii mai profunde a tuturor celorlalți.
PA JOAD - Soțul lui Ma Joad lui, tatăl lui Tom și capul familiei până la un punct. Pa Joad este un locatar fermier din Oklahoma, care a fost evacuat împreună cu întreaga sa familie de la ferma lui.Om bun la suflet, el hotărăște ca familia să plece în California și direcționează toate eforturile spre această acțiune.Odată ce începe să întâmpine greutăți - mai ales imposibilitatea de a găsi de lucru și de a-și întreține familia, devine ezitant și predă mamei conducerea familiei, cu toate că se simte rușinat de poziția sa de bărbat slab. La începutul călătoriei - pe care a plănuit-o cu grijă și considerație față de familia sa, este un bărbat hotărât dar pe parcurs, frustrările îi șubrezesc tenacitatea și este plin de gânduri confuze și deși lucrează din greu, se află în dileme tot mai frecvente. Până la sfârșit, Pa Joad își ia un angajament ferm de a-și proteja familia iar determinarea de a ridica un baraj este o dovadă puternică și înduioșătoare ce ilustrează dragostea sa pentru familie.
Dar eșecurile lor - pe termen scurt - îl debusolează și-l fac să se retragă în propriile sale gânduri devenind mai puțin eficace în rolul său de lider al familiei. La ieșirea din tabăra Weedpatch, Ma Joad îi critică îndrăzneala cu care promisese barajul uitând de responsabilitățile și sprijinul față de propria sa familie. Până la sfârșitul romanului, greu încercat de tentativa eșuată de a pune la adăpost de inundații propria sa familie, Pa Joad se retrage în sine, ascultând orbește și neputincios ca un copil de Ma Joad.
Deși provocările întâlnite în drumul lor sunt menite de a le forma caracterele și a le căli, așa cum se întâmplăî cu Ma, Tom și chiar Rose de Sharon (Trandafirul din Sharon - sora cea mare), pe tatăl familiei Joad îl slăbesc și în final paralizează nu doar fizic ci este o paralizare dată de confuziile minții sale tot mai confuze.
JIM CASY este un fost predicator care a renunțat la slujba lui pentru că viața la adus la concluzia că orice experiență umană este sfântă. El este, de multe ori, vocea morală a romanului - Casy este cel dintâi care articulează una din cele mai importante teme și anume, aceea a sfințeniei poporului (cu referire la demnitatea fiecărui om) și la unitatea esențială a întregii omeniri, la solidaritatea care poate aduce izbânda acolo unde dezbinarea a adus dezastre.
Este un prieten foarte devotat al lui Tom și merge în locul lui Tom la închisoare pentru o încăierare care izbucnește între muncitorii din California și poliție.Tot Casy este un bun organizator al muncitorilor migranți (cei ce au migrat precum familia Joad în urma pauperizării).
Pe Casy îl alege Steinbeck pentru a articula o parte din temele majore ale romanului, ex-predicatorul zugrăvind cu mare putere de sugestie, sfințenia și aspectul divin al experienței umane care se găsesc aici, printre semeni și nu printre nori. Este vorba de ceea ce și Mântuitorul ne-a lăsat ca lecție de bază, anume aceea de a ne ajuta și a ne sprijini unii pe ceilalți. Și nu este întâmplătoare această pildă a mântuitorului căci și inițialele lui Casy sunt IC aidoma celor ale Mântuitorului - Iisus Cristos. Nu este o blasfemie, dimpotrivă, este acel înțeles profund al tuturor pildelor Mântuitorului care ne-a arătat tot timpul că trebuie să ne purtăm de grijă, să ne ajutăm - aceasta contează cel mai mult.
La începutul romanului,Casy nu este prea sigur de cum să-și folosească talentul său de vorbitor și vindecător spiritual, mai mult decât al unei congregații religioase, al tuturor necăjiților dar până la sfârșitul romanului el află cum să-și aplice învățăturile pentru organizarea lucrătorilor migranți pentru care este gata să-și dea viața pentru a-i salva de suferință.
Învățăturile lui Casy sunt cele care dezvoltă romanul și-l transformă dramatic pe Tom într-un activist social și om al poporului.
Rose de Sharon - Cea mai mare dintre fiicele lui Ma și Pa Joad, și soția lui Connie. Este o femeie tânără, romantică și deseori irascibilă, care-și începe călătoria spre California însărcinată fiind cu primul ei copil. Ea și Connie visează să-și înceapă o viață de familie într-un oraș dar nu știu prea multe despre ce ar însemna asta. Realitățile dure întâmpinate pe drum: soțul (Connie) o părăsește iar copilul se naște mort duc la maturizarea ei într-un mod considerabil și până la sfârșitul romanului, cititorul va afla cu surprindere că și ea posedă ceva din spiritul și harul neclintit al mamei sale.
În crearea personajului de Rose de Sharon, Steinbeck se bazează foarte mult pe stereotipuri.
Citim la început despre o Rose ca o fată cochetă și plină de viață care pe parcurs se transformă (și datorită sarcinii - și aici intervine stereotipul conform căruia nașterea schimbă o femeie, o responsabilizează). Dar clișeul - care ar părea că ține de romantismși nu de realismul caracteristic autorului i se iartă lui Steinbeck căci el are scopul de a ilustra și mai bine transformarea lui Rose de Sharon. Când ea se întâlnește cu omul din hambar, om care era aproape mort de foame, hrănindu-l, ea devine o sfântă din altă lume. Capacitatea ei de a susține viața și durerea pentru copilul ei mort, a aseamănă, cumva, cu fecioara Maria - care este susținătoarea de-a pururi a vieții noastre - și sugerează că speranța se poate găsi chiar și în cele mai cumplite circumstanțe.
GRANPA JOAD - Bunicul - lui Tom Joad. Este fondatorul fermei Joad dar acum, este în vârstă și infirm. Odinioară înzestrat cu un temperament crud și violent, răutatea lui se rezumă acum doar la vorba aspră și în felul în care-și chinuie soția prin vorbe urâte, jignitoare și păcătoase. Deși caracterul său servește în mare parte pentru a produce un efect comic, pentru a atenua cât de cât loviturile vieții la care este supusă familia dar și la a colora atmosfera - așa cum se întâmplă și în viața reală (există momente de răgaz în cea mai crâncenă luptă) între el și ferma, pământul său exista o reală legătură pe care a transmis-o și urmașilor; de aceea, familia este obligată să-l „anihileze” prin niște droguri pentru a-l face să părăsească ferma și cu toate acestea, bunicul moare curând. Rupt de pământul lui, el nu-și mai află rostul, firul vieții se rupe pentru el.
GRANMA JOAD - Bunica - este o ființă evlavioasă, o creștină iubitoare dar care-și amenință și-și blesteamă soțul cu focul iadului pentru toate chinurile venite de la el. Sănătatea ei se deteriorează rapid după moartea bunicului și moare, la rândul ei, după ce familia ajunge în California.
Vorbim aici despre două persoane - Bunica și Bunicul - pe care le mai întâlnim în viața noastră, a tuturor, ce par aspre și te întrebi ce le ține împreună dar, odată despărțite, se sfârșesc.
AL JOAD - fratele mai mic al lui Tom, un băiat de 16 ani, care , ca toți băieții de vârsta lui este obsedat de mașini și fete. Este superficial și vanitos dar un mecanic extrem de competent, a cărui expertiză se dovedește esențială în drumul Joadilor și Wilson din California. El îl idolatrizează pe Tom dar, până la sfârșitul romanului, scapă de influența acestuia devenind un caracter distinct. Se îndrăgostește de Agnes Wainwright pe o plantație de bumbac și decide să rămână cu ea, mai degrabă decât a-și urma familia.
IVY și SAIRY WILSON - un cuplu care călătoresc spre California și care se întâlnesc cu familia Joads pe Autostrada 66 (Highway 66), chiar înainte de moartea bunicului. Wilsonii le dau cortul lor familiei Joads astfel că bunicul își sfârșește zilele într-un loc mai...confortabil iar Joadii se revanșează reparându-le mașina când aceasta se strică. Cele două familii își unesc forțele pentru o perioadă, pentru a răzbi prin greutățile drumului dar curând, cei doi se văd nevoiți să se oprească din pricina problemelor de sănătate.
CONNIE - soțul lui Rose de Sharon, este un visător nerealist care-i abandonează de Joadii imediat după ce aceștia ajung în California. Acest act de egoism și imaturitate nu surprinde pe nimeni decât pe soția lui naivă.
NOAH JOAD - fratele mai mare al lui Tom. La venirea sa pe lume, a suferit un accident care l-a făcut puțin... deformat. Lent și liniștit, Noah lasă familia în urmă la un pârău din apropierea graniței cu California, pentru că părinții săi nu-l iubesc la fel de mult precum le place alți copii, din pricina malformației sale.
UNCHIUL JOHN - unchiul lui Tom, este un om care, atunci când soția sa era însărcinată și s-a plâns de dureri, a refuzat să cheme un doctor și ea a decedat. De atunci, el trăia neglijent, învinovîțindu-se pentru cele întâmplate și nemaipăsându-i de nimic.
RUTHIE JOAD - este fiica cea mai tânără (dintre fete) a familiei Joad.Ea este foarte strâns legată de fratele ei Winfield cu care se află mereu în coompetiție. Ea este cea care, lăudându-se la un alt copil că fratele ei a ucis doi oameni, pune accidental viața lui Tom în pericol, forțându-l să fugă.
WINFIELD JOAD - la zece ani ai săi, este cel mai mic dintre toți copiii Joad. Mama Joad se frământă foarte mult pentru bunăstarea lui, temându-se că, fără o casă corespunzătoare va crește ca o ființă sălbatică și fără rădăcini.
FLOYD KNOWLS - este lucrătorul migrant care-i inspiră pe Tom și pe Casy să lucreze pentru organizarea muncii muncitorilor. El este și cel care, prin cuvântarea sa în fața muncitorilor, stârnește încăierarea în urma căreia Casy este arestat.
MULEY GRAVES este unul din vecinii de la ferma Joadiilor din Oklahoma. Muley refuză să-și părăsească ținutul dar își lasă soția și copiii să se mute în California. El este cel care, atunci când Joad abandonează ferma, îl conduce pe Tom la unchiul său John.
AGNES WAINWRIGHT apare spre sfârșitul romanului, fiind la început angajata lui Al Joad la atelierul mecanic și care devine apoi soția lui.
TEMATICĂ
Temele, știm cu toții, sunt ideile fundamentale și de multe ori universale explorate într- o operă literară .
UMANITATEA OMULUI FAȚĂ DE OM
Steinbeck subliniază în mod constant și teribil faptul că o mare suferință a migranților este cauzată nu de vremea rea sau doar ghinion , ci de semenii lor .
Circumstanțe istorice , sociale , economice separă oamenii în bogați și săraci , proprietar și chiriaș , iar oamenii vu rolurile dominante în societate luptă vicios pentru a-și păstra pozițiile .
Pe scurt, în istoria Californiei a secolului al XIX-lea, Steinbeck descrie cum intrușii au luat - din pricina foamei - pământul de la mexicani. L-au lucrat și producția au considerat-o ca fiind a lor așa că, generații de proprietari din California, au văzut în acest exemplu istoric, o temere și anume, că fluxul de fermieri migranți ar putea provoca istoria să se repete în sens invers.
De aceea, pentru a-și păstra proprietățile și dominația, ei crează un sistem de opresiune în care muncitorii migranți sunt ținuți ca animalele, în tabere murdare de la marginea drumului, refuzându-li-se salariile mizere, întorcându-i unii împotriva celorlalți. Lupta pentru supraviețuire este crâncenă. Romanul lui Steinbeck trage o linie simplă, printre oamenii acelor vremuri și acelei societăți (valabil și azi și totdeauna - de aceea vorbeam de universalitate) împărțindu-i în privilegiați și săraci și identifică faptul că dizizarea, împărțirea este sursa primară arăului și suferinței în lume.
PUTEREA FAMILIEI UNITE ȘI A CAMARADERIEI
The Grapes of Wrath este cronica povestită a două " familii " :
Prima familie este familia Joad și cea de-a doua familie este cea a lucrătorilor migranți.
Deși familia Joad este unită prin legăturile de sânge, de rudenie, textul cărții susține că nu aceasta este genetica lor, dar loialitateași anajamentul unuia față de restul celorlalți stabilește adevărata lor rudenie.
În stilul de viață migrant portretizat în carte , unitatea de familie biologică , lipsită de o casă pentru a defini granițele sale , devine rapid un lucru de domeniul trecutului , ca și viața pe drum cu cerințele și solicitările ei, cu noi conexiune și parteneriate care se formează de-a lungul drumului, de-a lungul devenirii lor.
Astfel, cititorul este martorul uniunii dintre familiile Joad și Wilson. Într-un timp extrem de scurt, cele două familii fuzionează într-un singur grup, sprijinindu-se și anajându-se în lupta pentru supraviețuire.
Aceeași fuziune se întâmplă și în rândul comunității de muncitori migranți: ”douăzeci de familii au devenit o familie, copiii uneia au devenit copiii tuturor.
În fața adversității, mijloacele de trai ale migranților depinde de unirea lor. Tom își dă seama, în cele din urmă, că „oamenii lui” (oamenii din familia lui) sunt toți oamenii.
DEMNITATEA
La fiecare pas, la fiecare pagină, Steinbeck are intenția de a ne arăta demnitatea lor, a dezmoșteniților și subliniază importanța menținerii respectului de sine, în scopul de a supraviețui spiritual.
Nicăieri nu este mai evident decât la sfârșitul romanului. Joadii au suferit pierderi incomparabile: Noah, Connie și Tom au părăsit familia, Rose de Sharon dă naștere unui copil mort, familia nu mai are nici alimente, nici vreo promisiune de muncă. Și cu toate acestea, în acest moment (Capitolul XXX), familia reușește să se ridice deasupra greutății prin actul pe care-l înfăptuiesc, un act de bunătate și generozitate de neegalat pentru omul înfometat, gest ce arată că Joadii nu și-au pierdut simțul lor de a glorifica viața, de a valora viața așa cum este ea, pentru ei în acel moment.
Steinbeck face o legătură clară în romanul său între demnitate și furie. Atâta timp cât oamenii percep sentimentul de nedreptate și furia se îndreaptă împotriva tuturor acelora care atentează la mândria lor, ei nu-și vor pierde demnitatea. Această noțiune este subliniată mai ales în paginile capitolului XXV și în capitolele mai scurte de la final - capitolul XXIX.
EFECTELE EGOISMULUI ȘI ALTRUISMULUI
Steinbeck ne arată în paginile sale că multe din relele care afectează familia dar și colectivitatea muncitorilor migranți provin din egoism. Interesul pentru propria pesoană motivează proprietarii și oamenii de afaceri pentru a susține un sistem în care mii de familii se scufundă în sărăcie.
În contrast cu și în conflict cu această politică de egoism se află comportamentul muncitorilor agricoli , muncitorilor migranți , unul față de altul.
Conștient de faptul că traiul și supraviețuirea lor pentru binele colectiv, migranții uniți, își împărtășesc visele precum își împart și diferitele sarcini în interiorul grupului cu scopul de a supraviețui.
De-a lungul romanului , Steinbeck subliniază în mod constant că interesul propriu și altruismul - ca puteri egale și opuse , potrivite în mod egal în conflictul lor, al fiecăruia cu ceilalți, funcție de grupul de apartenență. În capitolele 13 și 15 , de exemplu , Steinbeck prezintă atât lăcomia cât și generozitatea ca motor ce se auto perpetuează în urma unei dinamicii ciclice .
SIMBOLURI
ROSE DE SHARON - SARCINA
Sarcina lui Rose de Sharon deține promisiunea unui nou început. Când copilul se naște nort pare că punțile cu viitorul s-au rupt.
Dar, mai degrabă decât o alunecare în disperare, familia înaintează cu îndrăzneală prin tumultul și încercările vieții, iar romanul se încheie cu o surprinzătoare și extrem de tulburătoare notă de speranță.
În ultimele pagini ale cărții sale, Steinbeck apelează la multiple simboluri, cu referire directă la episoade din Biblie - cum este episodul în care unchiul John se comportă cu cadavrul copilului - scenă ce amintește de Moise când a fost trimis pe Nil. Imaginea sugerează că și ei, precum evreii din Egipt, după peregrinări și încercări, călăuziți de Domnul și uniți fiind vor ajunge la pământul făgăduit.
MOARTEA CÂINELUI
Când Joadii își încep călătoria spre vest, văzându-le sărăcia, la o stație de benzină sunt acuzați că sunt cerșetori și vagabonzi și nu găsesc nici mâncare și nici de lucru. În timpul acesta, de început, câinele lor este călcat de o mașină și lăsat să moară în mijlocul drumului.
Această moarte înspăimântătoare constituie primul din multele simboluri ce prefigurează tragediile care așteaptă familia Joad.
Așadar, autostrada 66 nu este doar un drum, este drumul devenirii și a conștientizării, este drumul încercărilor omenești prin viața aceasta pe care am trece-o cu toții mai ușor dacă ne-am sprijini unii pe alții.
Imagine din filmul Grapes of Wrath - 1940 - în regia legendarului John Ford și cu Henry Fonda în rolul lui Tom
-----------------------
Notă: datorită lungimii textului, voi transcrie câteva fragmente din roman într-o postare viitoare
