miercuri, 13 noiembrie 2013

MADRIGAL RĂSTURNAT de Geo Dumitrescu












MADRIGAL  RĂSTURNAT


de Geo Dumitrescu



Ai să te faci urâtă, fată tristă, fată de piatră,
Tot ce mi-ai dăruit sporește, urcă -
piere încet ce ți-am dat, așa cum seacă
bălțile neadânci uscate de vânt.
Mi-ai dat puțin - ți-am luat tot,
ochii mei te păstrează întreagă
și în cana de lut a inimii mele
murmură sângele tău.



Ai să te faci urâtă, fată tristă, față de fum.
Tot ce era frumos, tot ce era de preț
pe piept am luat, pe frunte, comori uriașe -
ce-a mai rămas e aproape nimic
și mai puțin încă, ce-a mai rămas,
încet-încet, tot mie-mi rămâne,
căci strâng după tine harnic, avar, bob cu bob,
ca vrabia în urma sacului rupt.



Ai rămas puțină, fată tristă, creangă desfrunzită.
Ca un tâlhar sălbatic te-am prădat:
te-am jefuit de taine, de idoli,
de flori și de lacrimi,
iar fluturele tău viu, luminos și năstrușnic
ți l-am furat, dezgropându-l din inima ta
și lăsându-te stinsă, deșartă,
ca o veștedă crisalidă pustie.



Ai să te faci urâtă, fată tristă, fată amară,
ca o grădină bătută de grindină.
Lacom, înfrigurat, te-am spălat în apele mele,
te-am ales strecurându-te ca pe un nisip aurifer -
nimic n-am scăpat printre degete:
toată pulberea ta strălucitoare
e-n mine.
Chiar umbra ta, să n-o cauți zadarnic,
ți-am oprit-o pe zid, la plecare,
atunci când inima mea, explodând,
te-a spulberat.
Și iată mâinile mele, privește-le:
în palma lor a rămas încrustată
urma genunchilor tăi, așa cum rămâne
pe cojile nucii, urma miezului dulce.



Săracă ai rămas, fată tristă, fată proastă,
în mine sunt toate comorile tale,
tot ce mi-ai dăruit urcă, sporește -
piere încet ce ți-am dat, așa cum seacă
bălțile neadânci uscate de vânturi.



Și-ți strig în fiecare noapte, răutăcios,
deschizând fereastra spre luna ce scapătă,
îți strig cu mâhnire adâncă și teamă:
ai să te faci urâtă, ai să te faci puțină,
fată tristă, fată de gheață.



Ai să te faci urâtă, fată amară...





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu