CIREȘE AMARE
de Larysa
Prin floarea de cireş amar
Începe-a zumzăi albina
De se-nfioară şi grădina
Ce viaţă-n ea şi ce mai har ...
Atâta nebunie-n floare
Ademeni din zbor un corb
"Nectarul de-aş putea să-l sorb
Mai prind o pată de culoare..."
Floarea parcă-i ghici dorinţa
Scăldându-se în băi de soare
Ca să-nflorească şi mai tare
Corbul să-şi uite chibzuinţa...
Nectar din plin, nins de petale
Se-amestecă în zbor de fluturi
Şi cum inima să nu-ţi bucuri ?!
Dar numai corbul zboară-agale...
Ce temeri sumbre îl încearcă
De ce nu vrea şi el să-nvie
Prins cu natura-n armonie
Şi vrea în noapte să se-ntoarcă ?!
"Tu corbule, opreşte-o clipă
Şi lasă-te de alb cuprins
Nu mai gândi c-ai fi învins
Atinge-mă cu o aripă...
Mai ai nevoie de lumină
De dulce gust din când în când
De dor în pene fremătând
Să-ţi fiu eu gând ce te-nsenină !"
Se roagă floarea-ngenunchează
În moi căderi albind pământul
De-acolo răscolind-o vântul
Şi-n umbră corbul, tot veghează...
"Ce rosturi are-atâta viaţă
De alb, de soare şi visări
Mereu dispari corbule-n zări
Tu nu primeşti, nici dai speranţă"
Şi el, mascând o nepăsare
Să nu-şi dea lacrima-n vileag
De-al florii infinit de drag
"Petale-ţi dulci-cireşe-amare..."
|
|
