O NOUĂ LUME
de Larysa
De nu mai scriu, să ştii că-ncep să mor...
Îmi moare gândul, visul, muza vieţii
Ce le-am găsit doar în acest decor
Unde te-aştept din roua dimineţii
Şi răsărindu-mi soarele-n priviri
Pe când te chem în scrise de poet
Gândul mi-e cufundat în rătăciri
Şi până-n seară mai mult te aştept
Grăbit ţi-e pasul ce abia -l aud
Umbrele nopţii-ngână "poate vine..."
Stau ghemuită şi-ndelung ascult
Precum trenul vibrând, asculţi pe şine
Abia de vii şi iarăşi ai plecat
Dar nu te caut în vreo altă parte
Şi nici tu nu mă cauţi...ce ciudat !
Locul ce ne-a-ntâlnit, ne vrea departe...
Poate că suntem două pietre tari
Ori înţelegem că ăsta-i destinul:
În gând mă chemi, în gânduri îmi apari
Şi-n trup se-mprăştie cu spor veninul...
Eu vreau o lume alta decât mi-e
Să pot iubi oricând şi fără teamă...
Să-mi pot trăi în zboruri visele
Iubirea pentru mine totu-nseamnă !
Căci n-am nevoie de nimic lumesc
Sensuri mărunte nu sunt pentru mine
Dacă-n iubire nu pot să trăiesc
Încep să mor şi poate-aşa-i mai bine...
M-am tot rugat măcar un timp să vii
Cât universul la lucru se pune
Şi pentru cei ce nu se pot iubi
Să construiască el o nouă lume...
|
|
