TATIANA STASSEVITS - NATURĂ MOARTĂ

G.B. SHAW - MAXIME și AFORISME

  O epocă este doar o oscilație a pendulei; fiecare generație crede că lume progresează pentru că este întotdeauna în mișcare.

An epoch is but a swing of the pendulum; and each generațion thinks the world is progressing because it is always moving.

Virtutea constă nu în abținerea de la viciu, ci în nerâvnirea lui.






Virtue consists, not in abstaining from vice, but in not desiring it.

Astăzi, dacă cineva m-ar întreba despre o persoană :”Este un gentleman ?”, aș răspunde :”O, da, e un actor ” și asta ar rezolva problema imediat.






Nowadays, if anybody asks me of a person, ”Is he a gentleman ?” I should say, ”Oh, yes, he is an actor”, and that would settle the matter at once.

Spui că încă nu ești aproape deloc în stare să scrii cărți. Tocmai de aceea te sfătuiesc să înveți. Dacă te-aș sfâtui să înveți să patinezi, nu mi-ai răspunde că nu ai încă destul echilibru. Omul învață să patineze clătinându-se și făcându-se de râs. Într-adevăr în orice domeniu progresează doar făcându-se de râs. Nu vei scrie niciodată o carte bună până nu vei fi scris câteva cărți proaste.




You say you are scarcely competent to write books just yet. That is just why I recommend you to  learn. If I advised you to learn to skate, you would not reply that your balance was scarcely good enough yet. A man learns to skate by staggering about and making a fool of himself. Indeed he  progress in all things by resolutely making a fool of himself. You will never write a good book until  you have written some bad ones.

Teatrul este pentru lucrătorii activi și spirite vioaie.




The theatre is for active workers and alert spirits.

Comedia trebuie să fie inteligibilă imediat și intens sau este pierdută.




Comedy must be instantly and vividly intelligible or it is lost.

Dă unui om sănătate și un țel de urmat și nu se va opri o clipă să se întrebe dacă este fericit sau nu.

Give a man health and a course to steer; and he'll never stop to trouble about whether he's happy or not.

Singurul serviciu pe care un prieten ți-l poate face, într-adevăr, este să-ți mențină curajul punându-ți în față o oglindă în care să-ți vezi propria imagine.

The only service a friend can really render is to keep up your courage by holding up to you a mirror in which you can see a noble image of yourself.

Nu este natural să nu fii fericit.

It's not natural not to be happy

Marele lucru în viață este să fii simplu.

The great thing in life is to be simple...

Oamenii exagerează întotdeauna valoarea lucrurilor pe care nu le au. Apreciezi ceea ce nu ai obținut.

...people always exaggerate the value of things they haven't got...You value what you have not got...

Regula de aur este aceea că nu există reguli de aur.

The golden rule is that there are no golden rules.

Orice vis poate fi transpus în viață de către cei care sunt destul de puternici pentru a crede în el.

...every dream could be willed into creation by those strong enough to believe in it.

Ne fac înțelepți nu amintirile trecutului nostru, ci responsabilitățile viitorului.

...we are made wise not by the recollections of our past, but by the responsibilities of our future.

În afara gândului, nimic nu rămâne frumos și interesant, căci gândul este viața.

Nothing remains beautiful and interesting except thought, because the thought is the life.

Învățăm din istorie că oamenii nu învață nimic din istorie.

We learn from history that men never learn anything from history.

Adevărul nu are nevoie de martiri

Truth...needs no mortyrs.

O minune este un lcru imposibil care, cu toate acestea, este posibil.

A miracle is an impossible thing that i nevertheless possible.

Femeile nu se căsătoresx întotdeauna spre a fi fericite. Ele se căsătoresc adesea pentru a fi femei măritate și nu domnișoare.

Women dont always marry for happiness...They often marry because they wish to be married women and not maids.

artist ilustrator Harrison Fisher 1875 - 1934

GEORGE BERNARD SHAW 1856 - 1950

Dramaturg și eseist englez de origine irlandeză, admirator la începuturile sale scriitoricești al teatrului ibsenian, Shaw este autorul unor comedii satirice ironizând viciile societății britanice a timpului său cu ajutorul paradoxului și cu o deosebită artă a dialogului: Casele văduvilor, Profesiunea doamnei Warren, Armele și omul, Omul destinului, Om și supraom, Dilema doctorului, Casa inimilor sfărâmate.




Piesele istorice conțin și ele aluzii la actualitate (Discipolul diavolului, Cezar și Cleopatra, Sfânta Ioana).










PYGMALION - 1912

Titlul piesei, inspirat din mitologia greacă, este numele sculptorului legendar care s-a îndrăgostit de statuia pe care a sculptat-o, aceasta primind viață de la Afrodita în urma rugăminților lui.

Acțiunea comediei lui Shaw se petrece la Londra în primii ani ai secolului XX.

Profesorul Henry Higgins, specialist în fonetică, pariază cu colonelul Pickering că va face în șase luni o doamnă din tânăra florăreasă Eliza (Liza) Doolittle, învățând-o să vorbească engleza corect și să se comporte în așa fel, încât să poată fi prezentată la recepția ambasadorului fără  ca nimeni să-i poată bănui originea umilă și lipsa de educație.

După luni de lecții epuizante, Higgins face o recepție, ducând-o pe Eliza la ceai la mama sa, doamna Higgins, unde, fără să vrea, fata se dă de gol.











ACTUL   III

DOAMNA HIGGINS (în sfârșit, spre a face conversație): Credeți că are să plouă ?

LIZA: E posibil ca ușoara depresiune din apusul arhipelagului să se  îndrepte încetișor spre răsărit. Nu există indicii că s-ar petrece o mare schimbare barometrică.
FREDDY:  Ha, ha ! Ce caraghios !

LIZA: Am spus ceva greșit, tinere ? Pun rămășag că am spus-o bine.
FREDDY: Colosal !

DOAMNA EYNSFORD HILL: Sper că vremea nu se va răci. E atâta gripă în oraș. Toți ai casei se îmbolnăvesc, unul după altul, în fiecare primăvară.
LIZA (posomorâtă): Mătușa mea a murit de gripă; așa se zice.

DOAMNA EYNSFORD HILL(scoate sunete de simpatie): !!!

LIZA (cu același ton tragic): Dar părerea mea este că i-au făcut de petrecanie bătrânei.

DOAMNA HIGGINS (mirată): I-au făcut de petrecanie ?!

LIZA: Da-a-a! Așa să fii mătăluță sănătoasă. De ce să moară de gripă ? Că doar scăpase de difterie destul de frumușel cu un an înainte. Am văzut-o cu ochii mei. Era vânătă toată. Toți o credeau moartă, dar tata i-a turnat gin cu polonicul pe gât de și-a venit în fire așa de subit încât a mușcat polonicul și i-a rupt coada.
DOAMNA EYNSFORD HILL (uimită): Vai de mine !

LIZA (întărindu-și rechizitoriul) Ce rost avea să moară o femeie așa  de zdravănă taman de gripă ? Mă întreb ce s-a făcut cu pălăria ei cea  nouă de pai pe care trebuia s-o moștenesc eu ! Cineva a șutit-o și eu zic că cine i-a șutit pălăria tot îla a curățat-o.
DOAMNA EUNSFORD HILL: Ce înseamnă ”a curățat-o” ?
HIGGINS (în grabă): Asta-i noua vorbire la modă. A curăța pe cineva înseamnă a-l omorî, a-i face de petrecanie.
DOAMNA EYNSFORD HILL (îngrozită, către Eliza): Cum îți vine  să crezi că mătușa dumitale a fost cu adevărat ucisă ?

LIZA: Ba bine că nu ! Ăla cu care ședea ar fi omorât-o pentru un capăt de ață, darmite pentru o pălărie.

DOAMNA EYNSFORD HILL: Tatăl dumitale nu a făcut bine dându-i atâta de băut. Ar fi putut să o omoare.

LIZA: Pe una ca ea ? Ginul era la ea ca laptele la prunc. Afară de asta, el a dat pe gât atâta băutură încât știa el ce e aia.

DOAMNA EYNSFORD HILL : Vrei să spui că tatăl dumitale obișnuia să bea ?

LIZA: Să bea ! Vai de mine, era ceva cronic la dânsul.

DOAMNA EYNSFORD HILL : Ce lucru groaznic pentru dumneata !

LIZA: Nici pomeneală ! N-am văzut niciodată să-i facă rău băutura. Ș-apoi nu se ținea regulat de băutură. ( cu veselie) Pe apucate, cum s-ar zice, așa din când în când. Și era totdeauna mai simpatic după ce lua un păhărel. Când era șomer, mama obișnuia să-i dea câțiva gologani și-l trimitea să se îmbete. Îi spunea să nu se întoarcă acasă până nu-i cu chef și iubăreț. E o mulțime de femei care trebuie să-și îmbete bărbații ca să-i poată suferi. (Acum, la largul ei). Să vedeți cum e. Dacă omul are un pic de conștiință nu-i dă pace când e treaz și-l dărâmă. Nițeliș basamac și s-a zis cu conștiința: și atunci să-l vezi ce fericit e ! (Către Freddy care abia își poate stăpâni hohotele de râs) Ei ! De ce te-oi fi hlizind dumneata ?

FREDDY: Limbajul ăsta de modă nouă...îl stăpânești la perfecție.

LIZA: Dacă-l stăpânesc, atunci de ce râzi, ai ? (Către Higgins) Am spus  ceva nelalocul lui ?

DOAMNA HIGGINS (intervenind): Nicidecum domnișoară Doolittle.

LIZA: Asta mă liniștește, în orice caz.(Cu expansivitate). Întotdeauna am zis eu că...

Higgins se ridică, se uită la ceas și tușește semnificativ.



După alte lecții, Liza este prezentată la balul ambasadorului, unde repurtează un mare succes. După bal, jignită de faptul că Higgins nu o mai ia în seamă, atribuindu-și lui însuși întregul merit al reușitei, Liza pleacă din casa lui.

Reîntâlnind-o la doamna Higgins, Henry o face să înțeleagă că o iubește, în ciuda felului lui de a fi, iar piesa se încheie într-un mod care sugerează că Eliza se va reîntoarce la el.

Următorul fragment face parte din discuția care precede finalul:





ACTUL V

- - - - - - - - - - - - - - - - - - -

LIZA (continuând) Era exact ca atunci când înveți să dansezi cum e la modă; n-a fost mai mult decât asta. Știi dumneata când a început adevărata mea educație ?

PICKERING: Când ?

LIZA (oprindu-se un moment din lucru): Când mi-ai spus domnișoară Doolittle, chiar în ziua când am venit prima dată în strada Wimpole...Atunci am început să mă respect pe mine însămi. (Reîncepe să cască) Au mai fost și alte sute de lucruri mărunte, pe care nici nu le-ai observat, pentru că le făceai în mod firesc. Felul de a te ridica de pe scaun, de a-ți scoate pălăria, de a deschide ușa...

PICKERING: O, nu-i nici o scofală în toate acestea...

LIZA: Ba da ! Lucrurile mărunte, care mi-au arătat că te gândeai la mine, că nu mă socoteai doar ca pe o fată care spală vasele, deși știu  bine că te-ai fi purtat întocmai și cu fata de la bucătărie, dacă i s-ar fi îngăduit să vină în salon. Niciodată nu-ți scoteai ghetele în sufragerie, când eram eu acolo.

PICKERING: Nu trebuie să-ți pese de asta. Higgins își scoate ghetele oriunde se nimerește.

LIZA: Știu. Nu-i fac nici o vină. Așa-i felul lui de-a fi, nu ? Dar pentru mine însemna foarte mult că dumneata nu o făceai. Vezi, în afară de lucrurile pe care oricine le poate deprinde - felul de a te îmbrăca și de a vorbi, și celelalte - deosebirea dintre o femeie de lume și o florăreasă nu constă în felul în care se poartă ele, ci în felul cum  sunt tratate. Pentru profesorul Higgins, voi fi întotdeauna o florăreasă, pentru că se poartă întotdeauna cu mine ca și cum aș fi o florăreasă și așa va face întotdeauna; în schimb, știu că pentru dumneata pot să fiu o  doamnă, deoarece mă tratezi ca pe o doamnă și așa vei face întotdeauna.

PANTOFII ”DOAMNEI” UDREA PENTRU SITUAȚIA DE FAȚĂ...

Ținând cont că a....intrat la apă, îi recomand acest model:






Scuze, nu aceasta-i tematica blogului dar....”încălțările” sunt mult ”prea”....potrivite...

ALEXANDRU MACEDONSKI - PSALMI MODERNI

               





I.  OH ! DOAMNE


Oh ! Doamne, rău m-ai urgisit,
Îm soarta mea m-am împietrit:
Rămân ca marmura de rece...
Să plâng, să sufăr, am uitat.
Am fost un cântec care trece,
Și sunt un cântec încetat:
Rămân ca marmura de rece...
Uscat e tot ce-a înflorit,
Entuziasmul a murit,
Și a mea inimă a înghețat...
Am fost un cântec care trece
Și sunt un cântec încetat.




II.   ȚĂRÂNĂ

Tărână - suntem toți țărână,
E de prisos orice trufie...
Ce-a fost, în veci are să fie...
Din noi nimic n-o să rămână.
Zadarnic falnice palate
Sunt în pământ rădăcinate:
Nici o pieire nu s-amână.
Despoți, cu frunți încoronate,
Poeți, cu harpe coronate,
Filozofi, oameni de știință,
Păgâni, vestiți prin necredință.
Nici o pieire nu s-amână...

Țărână, suntem toți țărână.


III.  IERTARE




Iertare ! Sunt ca orice om:
M-am îndoit de-a ta putere,
Am râs de sfintele mistere
Ce sunt în fiecare-atom...
Iertare ! Sunt ca orice om.
Sunt ticălosul peste care
Dacă se lasă o-ntristare
De toți se crede prigonit.
Dar Doamne, nu m-ai părăsit...

Sunt om ca orice om - iertare.


                 

IV.    DUȘMANII

Dușmanii mei se înmulțesc
Și nedreptatea mă-nfășoară...
Abia mai pot să mai trăiesc
De cine n-am lăsat să moară,
Aleargă toți și mă-nnegresc.

Ah ! Viața nu este ușoară.
               

V.    ZBURAM


Zburam pe aripi strălucite...
Copilul cel de altădată
Nevinovat ca și o fată
Neveștejită de ispite,
E azi mocirla noroioasă
Cu adâncime-ntunecoasă
Și cu miasme otrăvite.

Sunt eu de vină sau nu sunt,
Oh ! Dumnezeule preasfânt,
Auzi-mi glasul pocăinței,
Refă-mă omul care-am fost
Sau dă-mi obștescul adăpost...

Zburam pe aripi strălucite.


                        

VI.    ȘI-AU ZIS....


Și-au zis - e singur - e pierdut;
Asupra mea se năpustiră...
Onoarea mea o nimiciră,
Am sângerat, dar am tăcut.
Mă înjosiră, mă loviră,
Cu mici, cu mari, mă răstigniră;
Din inimă nu mi-au lăsat
Un singur colț nesfâșiat.
Frați, rude, toți mă dușmăniră,
Pe cât plângeam, pe-atât rânjiră,
O țară-ntreagă s-a-ntrecut
Să-mi dea venin - și l-am băut.

Dar, Doamne, nu te biruiră.
                   



VII.  CÂT AM TRUDIT...


Cât am trudit, cât am muncit,
Și cum nimic n-am folosit,
În lume nu este răsplată,
Și omul bun nesocotit.
Pe fruntea mea n-am nici o pată -
Zadarnic ! - sunt un osândit,
În lume nu este răsplată.

Cât am trudit, cât am muncit.

                



VIII.     ERAM


Eram puternic împărat:
Prin sufletească poezie,
Prin tineețe, prin mândrie,
Prin chip de înger întrupat.
Mi se-mplinea orice dorință,
Era o lege-a mea voință;
Râdeam de orice dușmănie...
Prin sufletească poezie,
Domneam de soartă nencercat.

Eram puternic împărat.

                                  

IX      N-AM ÎN CERURI


N-am în ceruri nici o stea...
Soarta mea e soartă rea.
Am pierdut orice credință
Înecată-n suferință,
Am pierdut orice putere;
Nimicită de durere;
Însă viața nu-mi blestem
Și nici moartea nu mi-o chem;
Fără scop trăiesc în lume:
Nu mai sunt decât un nume,
Nu mai plâng, nici nu mai gem,
Iar coprins de griji amare,
Nu mai sunt decât răbdare...

N-am în ceruri nici o stea.

                                      

X     DOAMNE, TOATE...


Doamne, toate sunt prin tine;
Și averea, și puterea,
Fericirea, mângâierea;
Ce ne trebuie știi bne,
Dai cu dreaptă socotință
Mulțumiri și suferință:
Lui Iisus i-ai dat o cruce
Căci știai c-o poate duce;
Când dureri ne dai și nouă
Ne dai plânsul ca o rouă,
Când dai marilor putere,
Nu le dai nici o plăcere,
Când dai răilor cruzime,
Dai blândețe la victime.
Ești puterea înțeleaptă
Și justiția cea dreaptă:
Fă oricând ce vrei cu mine.

Doamne, toate sunt prin tine...
                         

XI.    M-AM UITAT


M-am uitat la fericiți...
I-am văzut nemulțumiți:
E orice zădărnicie
Cei pe care-i vezi în slăvi
Adăpați sunt cu otrăvi;
Cei trăiți în sărăcie
Plâng pe-a lor nemernicie:
Cei mai mândri împărați
Sunt de chinuri zbuciumați:
E orice zădărnicie.
Vai, născut ești să trăiești
Nencetat să pătimești;
Fii frumos, fii sănătos,
Ești de-același vierme ros;
Traiul crud și ne-mpăcat
Te sfărâmă ne-ncetat
Să te soarbă are pripă.
Nu-ți dă pace de o clipă.
Bogăție, sărăcie,
E orice zădărnicie.
Sănătate, tinerețe,
Minte, suflet, frumusețe,
Tot ce-a fost, ce-are să fie,
E orice zădărnicie.
Fiți, trăiți, dar nu doriți...

M-am uitat la fericiți.


                

DRAMATURGIA SECOLULUI XX

Luigi Pirandello

În marea diversitate de teme și forme ale dramaturgiei din sec. al XX-lea este foarte dificil de găsit un criteriu de clasificare, de ordonare a operelor și personalităților literare.

Totuși, putem distinge, sub raport tematic, trei direcții principale: - socială
                   - psihologică
                   - sensului existenței

Sub raportul formei putem urmări cele mai importante curente și orientări :

• expresionismul
• existențialismul
• avangarda
• drama poetică

• teatrul absurdului

Desigur, că între cele trei teme principale există numeroase și complexe interferențe, socialul, psihologicul și filozoficul putând să apară ca planuri diferite de semnificație în cadrul uneia și aceleiași opere. De asemenea, ele se întâlnesc și în creațiile moderne menționate.


Teatrul modern are ca principali precursori, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și la începutul secolului XX, pe Henrik Ibsen, August Strindberg și Anton Pavlovici Cehov.


Grandioasa operă a lui Ibsen conține atât dimensiunea socială (în dramele Stâlpii societății, Un dușman al poporului) cât și pe cele psihologică în (Hedda Gabler, Rosmersholm) și simbolică (Constructorul Solness, Când noi, morții, vom învia), care vor fi dezvoltate de dramaturgii ce-i vor urma.




Opera dramaturgului suedez August Strindberg reprezintă o îmbinare între naturalism (Tatăl, Domnișoara Iulia) și simbolism (Visul). Dramele sale sumbre, în care subconștientul și tema imposibilității oamenilor de a se înțelege unii pe alții joacă un rol important, conțin elemente care fac din el un precursor al  expresionismului.




Prezentând căderea aristocrației ruse înlocuite de burghezie (Livada cu vișini) și tristețea sufocantă a unei vieți provinciale ucigătoare de idealuri (Unchiul Vania, Trei surori), A.P. Cehov înnoiește și formele de expresie ale teatrului.




Tematica socială este reprezentată de dramaturgi atât de diferiți, ca G.B. Shaw, care supune unei ironii mușcătoare ipocrizia societății din Anglia victoriană și eduardiană, Maxim Gorki, care urmărește frânturile de umanitate în straturile cele mai decăzute și mai mizere ale societății (Azilul de noapte) și surprinde artistic contradicțiile resești de la începutul secolului (Micii burghezi, Dușmanii), Sean O'Casey, luptător pentru libertatea Irlandei natale (Plugul și  stelele), Bertold Brecht, creatorul ”teatrului epic” puternic angajat politic, sau Arthur Miller, cronicar al contradicțiilor societății americane (Toți fiii mei, Moartea unui comis voiajor). În opera sa dramatică (Misterul buf, Ploșnița, Baia) poetul Vladimir Maiakovski pune mijloacele artistice ale avangardei  (dezvoltate, îndeosebi, pe linia grotescului) în slujba unei satire realizate de pe pozițiile unui spirit revoluționar.


Profitând, ca și romanul, de pe urma dezvoltării psihologiei, dramaturgia  investighează cu mijloace specifice profunzimile personalității umane în numele interesului pentru ”viața interioară” (Maurice Maeterlinck), punând în termeni artistici problema raportului complex dintre esență și aparență, dintre persoană și mască (Luigi Pirandello) și aducând pe scenă, în situații dramatice, răbufnirile impulsurilor subconștiente refulate (Eugene O'Neill).




În dramele sale, Jean-Paul Sartre dezbate, în spirit existențialist, problematica destinului uman (Muștele, Cu ușile închise), pe care o corelează, într-o piesă ca Diavolul și bunul Dumnezeu, cu tematica socială.




Sensurile existenței sunt abordate și în formele de teatru mitic și poetic.




Scriitori francezi ca Jean Giradoux (Războiul Troiei nu va avea loc, Electra ) și Jean Cocteau (Mașina infernală) adaptează într-un mod spiritual mituri antice și realități moderne, cultivând ironia și paradoxul.




Dramaturgii William Butler Yeats (Umbre pe ape) și John Millington Synge (Deirdre a durerilor) dau viață scenică tradițiilor, legendelor folclorice și personajelor mitice ale istoriei irlandeze în piese cu un pronunțat caracter  poetic.




Federico Garcia Lorca surprinde în dramele sale (Nunta însângerată, Yerma, Casa Bernardei Alba) amestecul de pasiune, simbol și tragică violență, caracteristic pământului spaniol.




Creațiile dramatice ale lui Paul Claudel (Ostaticul, Pantoful de mătase) și T.S. Eliot (Omor în catedrală) tind spre o sinteză poetică a miturilor creștine, tradițiilor tragediei antice și formulelor teatrului modern.




Preocuparea pentru mit se manifestă și în teatrul expresionist, interesat nu de individual (personajele sale sunt adesea generice: Femeia, Soldatul, Milionarul), ci de esențe, de forțele obscure care animă omenirea, precum în dramele lui Frank Wedekind, Walter Hasenclever sau Lucian Blaga.


Teatrul de avangardă, care are un precursor în francezul Alfred Jarry (Ubu rege), trece prin dadaism și suprarealism - într-o totală libertate a imaginației și o negare a oricăror convenții - până la teatrul absurdului, afirmat în piesele lui Eugen Ionescu (Cântăreața cheală, Scaunele, Lecția) și Samuel Beckett (Așteptându-l pe Godot).




Absurditatea situațiilor și dialogurilor din aceste creații dramatice urmăresc să exprime caracterul absurd al existenței în condițiile imposibilității de comunicare între oameni.


Specific acestor piese este și caracterul de ”farsă tragică”, rezultat din amestecul dintre tragic și comic în exagerări grotești și exprimând neliniștile omului contemporan.




Unele opere ale reprezentanților ”farsei tragice” (Rinocerii de Eugen Ionescu, Fizicienii de Friedrich Durrenmatt, Biedermann și incendiatorii de Max Frisch) reprezintă parabole ale unor situații caracteristice lumii moderne.




Evoluția dramaturgiei este însoțită și de o dezvoltare a artei spectacolului teatral, ale cărei variate posibilități de expresie contribuie la potențarea valorilor textului dramatic.




Secolul XX  a marcat și o deosebită dezvoltare a criticii literare, care, profitând de progresul altor domenii ale cunoașterii (critica filologică a textelor, lingvistică, sociologie, psihologie, matematică, etc), și-a diversificat modalitățile de abordare a fenomenului literar, propunând lecturi noi ale operelor literare.