DOAMNE DRĂGUȚE PE CĂRȚI POȘTALE DE EPOCĂ - Artist OTTO SCHILBACH

SCRISORI PERSANE de Montesquieu (Fragmente)

 Charles Louis de Secondat, baron de La Brede et de Montesquieu 1689 - 1755

Pagina titlu a ediției originale - 1721

SCRISOAREA  II


USBEC CĂTRE ȘEFUL NEGRU AL EUNUCILOR


La haremul său din Ispahan


Tu ești paznicul credincios al celor mai frumoase femei din Persia. Ție și-am încredințat ceea ce aveam mai scump pe lume: ai în mâinile tale cheile acelor uși fatale, ce nu se deschid decât pentru mine. Vegheată de tine, această comoară scumpă inimii mele se odihnește bucurându-se de cea mai deplină siguranță. Tu ești de pază și în liniștea nopții și în tumultul zilei. Grija ta neobosită sprijină virtutea în șovăielile ei. Dacă femeile asupra cărora veghezi ar încerca să-și calce datoria, tu le vei împiedica. Ești pedeapsă a viciului și stâlp al credinței.

[...]

Îngăduie-le toate plăcerile ce pot fi nevinovate; risipește-le grijile; îndeamnă-le să fie cât mai mult împreună. Dacă vor să meargă la țară, condu-le; dar fii necruțător cu orice bărbat ce s-ar apropia de ele. Îndeamnă-le la curăție care e chipul nevinovăției sufletului. Uneori vorbește-le de mine. Aș vrea să le revăd în încântătoarele locuri pe care ele le înfrumusețează. Adio.

Din Tauris, în 18 ale lunii Safar, 1711

SCRISOAREA  III


ZACHI CĂTRE USBEC

(La Tauris)

[...]

Cum aș fi putut să trăiesc, dragă Usbec, în haremul tău din Ispahan, în acele locuri care, amintindu-mi fără încetare de plăcerile trecutului, deșteptau zilnic, ca o nouă furtună, dorințele mele ? Rătăceam din încăpere în încăpere, căutându-te mereu și negăsindu-te niciodată, dar întâlnind pretutindeni cruda amintire a fericirii mele trecute. Mă vedeam când în locul unde te-am primit în brațele mele pentru prima oară în viață, când acolo unde ai curmat acea faimoasă ceartă dintre femeile tale. Fiecare dintre noi se credea mai frumoasă decât celelalte. Ne-am înfățișat ție după ce isprăvisem cu tot ce ne-a putut scorni imaginația: găteli și podoabe.

Ți-a făcut plăcere să privești meșteșugul cu care ne-am împodobit și ai rămas încântat văzând cât de departe ne împinsese dorința arzătoare de a-ți fi pe plac. Dar curând ai făcut ca aceste farmece împrumutate să dea înapoi în fața grației naturale. Ne-ai distrus întreaga operă. A trebuit să ne despuiem de podoabele devenite stânjenitoare; a trebuit să ne înfățișăm ochilor tăi în simplitatea firii. Departe de a mă rușina, nu mă gândeam decât să înving. Fericite Usbec, câte farmece s-au arătat înaintea ochilor tăi ! Vreme îndelungată ai rătăcit din încântare în încântare. Sufletul tău a șovăit mult timp. Fiecare farmec nou îți cerea un tribut și, într-o clipă, ne-ai acoperit pe toate cu sărutări. Privirile tale curioase iscodeau prin locurile cele mai tainice. Ne-ai făcut să schimbăm într-o clipă mii de poziții diferite. Mereu dădeai alte porunci și noi ți le ascultam cu o supunere mereu nouă. Îți mărturisesc, Usbec, că o pasiune mai vie chiar decât ambiția m-a făcut a dori să-ți plac. M-am văzut devenind, pe nesimțite, stăpâna inimii tale. M-ai luat, m-ai părăsit, ai revenit la mine și am știut să te păstrez: victoria a fost toată a mea, iar disperarea a rivalelor mele. Ni se părea că suntem singuri pe lume: nimic din cele înconjurătoare nu merita să ne preocupe. Cerul a vrut ca rivalele mele să aibă curajul de a fi martore la toate dovezile de dragoste pe care le-am primit de la tine ! Dacă le-ar fi văzut bine, ar fi înțeles deosebirea dintre pasiunea mea și a lor; ar fi înțeles că dacă se puteau întrece cu mine în frumusețe, nu se puteau întrece cu mine în simțăminte...Dar unde mă aflu ? Unde mă duce această poveste deșartă ? E o nenorocire să nu fii deloc iubită, dar e o insultă să încetezi de a mai fi. Ne părăsești, Usbec, ca să rătăcești prin ținuturi barbare. Cum ?! Pentru tine nu are preț fericirea de a fi iubit ? Vai, ție ! Nici nu-ți dai seama ce pierzi ! Suspin și nimeni nu mă aude. Vărs lacrimi și tu nu te bucuri de ele. Dragostea hălăduiește în haremul tău, dar nepăsarea ta te îndepărtează neîncetat de el. Ah, dragul meu Usbec, dacă ai ști să fii fericit !

Din haremul Fatmei, în 21 ale lunii Maharram, 1711

SCRISOAREA  IV


ZEFIS CĂTRE USBEC

La Erzerum

Monstrul ăsta negru și-a pus în gând să mă aducă în cele din urmă la disperare. Vrea cu orice preț să-mi smulgă pe Zelide, sclava mea, Zelide, care mă servește cu atâta dragoste și ale cărei mâini dibace își aduc pretutindeni podoabele și grația; nu-i ajunge că despărțirea aceasta e dureroasă, ci vrea s-o facă și dezonorantă. Trădătorul vrea să considere drept criminale motivele încrederii mele și pentru că se plictisește după ușe, unde îl expediez întotdeauna, îndrăznește a bănui că a auzit și a văzut lucruri pe care nici nu mi le-aș putea închipui. Sunt tare nefericită ! Nici rezerva și nici virtutea mea nu m-ar pune la adăpost de bănuielile lui nebunești; un sclav josnic vrea să mă atace chiar în inima ta și trebuie să mă apăr tot acolo [...] Nu-mi trebuie altă chezășie a purtării mele decât tu însuți, dragostea ta, dragostea mea și, dacă trebuie să și-o spun, dragă Usbec, lacrimile mele.

Din Haremul Fatmei, în 29 ale lunii Maharram, 1711

SCRISOAREA  XXXIV

USBEC CĂTRE IBBEN

La Smirna

Femeile din Persia sunt mai frumoase ca cele din Franța, dar cele din Franța sunt mai drăgălașe. E greu să nu le îndrăgești pe cele dintâi și să nu te simți bine cu celelalte. Primele sunt mai drăgăstoase și mai simple, celelalte mai vesele și mainostime.

Ceea ce face frumusețea atât de aleasă în Persia, e viața regulată pe care o duc acolo femeile. Nu joacă, nu pierd nopțile, nu beau deloc vin și nu se expun aproape niciodată la aer. Trebuie să mărturisim că haremul e mai degrabă făcut pentru sănătate decât pentru plăceri. În el se duce o viață liniștită și tihnită. Pretutindeni, în Persia, se simte supunerea și datoria. Chiar plăcerile sunt serioase, iar bucuriile severe, gustate aproape întotdeauna ca niște dovezi de autoritate și dependență.

SCRISOAREA LXV


USBEC CĂTRE SOȚIILE SALE

La haremul din Ispahan


Aflu că haremul e în neorânduială. Plin de certuri și de discordii lăuntrice. Nu v-am sfătuit, când am plecat, să trăiți în pace și bună înțelegere ? Mi-ați promis-o ! Oare numai ca să mă înșelați ?

Vă înșelați pe voi înșivă ! Dacă nu urmez sfaturile pe care mi le dă marele eunuc, este pentru că doresc să-mi folosesc autoritatea ca să vă oblig să trăiți așa cum v-o cer îndemnurile mele.

Nu m-aș putea servi de aceste mijloace violente decât după ce le-aș fi încercat pe toate celelalte. Faceți deci din considerație pentru voi însevă, ceea ce n-ați vrut să faceți din considerație pentru mine.

Primul eunuc are multe motive să se plângă. Spune că n-aveți pic de respect pentru el. Cum puteți socoti nimerită purtarea aceasta cu umila voastră situație ? Oare nu lui îi e încredințată virtutea voastră pentru cât timp voi lipsi eu ? Aceasta e o comoară sfântă, al cărei păstrător e el. Dacă disprețul pe care i-l arătați este mărturia că cei însărcinați să vă facă să trăiți în legile onoarei vă sunt o povară.

Schimbați-vă deci purtarea, vă rog, și faceți în așa fel încât să pot respinge și altădată mijloacele ce mi se recomandă împotriva libertății și liniștii voastre.

Pentru că aș vrea să vă fac să uitați că sunt stăpân și să nu-mi amintesc decât că vă sunt soț.

Din Paris, în 5 ale lunii Sahban, 1714

SCRISOAREA  CXLVII

MARELE EUNUC CĂTRE USBEC

La Paris

Lucrurile au ajuns într-o situație ce nu se mai poate tolera. Soțiile tale își închipuiau că plecarea ta le va feri de orice pedeapsă. Se petrec aici lucruri oribile. Tremur eu însumi de cruzimea celor ce-ți voi povesti.

Zelis, ducându-se acum câteva zile la moschee, lăsă să-i cadă vălul și apăru cu fața descoperită înaintea mulțimilor.

Am găsit-o pe Zachi culcată cu o sclavă; lucru interzis de legile haremului.

Prin cea mai mare minune din lume am surprins o scrisoare pe care ți-o trimit. N-am putut descoperi cui era adresată.

Ieri seara, un tânăr a fost găsit în grădina haremului și a scăpat sărind zidul.

E de adăugat la acestea și cele ce n-au ajuns la urechile mele. Dar este sigur că tu, stăpâne, ești înșelat ! Aștept ordinele tale și până în fericita clipă când le voi primi, o să fiu mai mult mort. Dacă nu-mi dai pe mână toate aceste femei, nu răspund de nici una din ele, și voi avea să-ți trimit în fiecare zi vești atât de triste.

Din haremul din Ispahan, în prima zi a lunii  Regeb 1717.

SCRISOAREA  CLIV

USBEC CĂTRE SOȚIILE SALE

La haremul din Ispahan


Scrisoarea aceasta să fie ca fulgerul ce cade în mijlocul trăsnetelor și furtunilor ! Solim este șeful eunucilor voștri, nu ca să vă păzească, ci ca să vă pedepsească. Tot haremul să se plece înaintea lui. El va trebui să judece faptele voastre trecute, iar pe viitor, să vă facă să trăiți sub un jug atât de drastic, încât să vă regretați libertatea, dacă nu regretați virtutea.

Din Paris, în 4 ale lunii Sahban, 1719

SCRISOAREA CLIX

SOLIM CĂTRE USBEC

La Paris

Mi-e milă de mine, mărite stăpâne și mi-e milă și de tine. Niciodată vreun servitor credincios n-a coborât, ca mine, într-o deznădejde atât de îngrozitoare. Iată nenorocirile tale și ale mele:nu-ți scriu despre ele decât tremurând.

Îți jur pe toți profeții din cer că, de când mi-ai încredințat femeile tale, le-am păzit zi și noapte. Jur că o singură clipă n-am încetat șirul grijilor. Mi-am început stăpânirea prin pedepse. Le-am întrerupt fără să ies din asprimea mea firească.

Dar ce să spun ? De ce să laud o credință ce ți-a fost fără folos ? Uită toate serviciile trecute, privește-mă ca pe un trădător și pedepsește-mă pentru toate crimele pe care nu le-am putut împiedica.

Roxana, mândra Roxana, o, cerule ! În cine să te mai încrezi ? O bănuiai pe Zachi și aveai deplină încredere în Roxana; dar virtutea ei sălbatică era o crudă înșelătorie, era vălul perfidiei ei. Am prins-o în brațele unui tânăr, care, de cum se văzu descoperit se năpusti asupră-mi. Mi-a dat două lovituri de pumnal. Eunucii, atrași de zgomot, l-au împresurat. El s-a apărat vreme îndelungată, rănindu-i pe mulți.Voia chiar ca să intre în cameră ca să moară, zicea el, sub privirile Roxanei.

Dar până la urmă a fost răpus de numărul mare de eunuci și a căzut la picioarele noastre.

Nu știu dacă am să aștept, slăvite stăpâne, asprele tale porunci. Tu ai încredințat mâinilor mele răzbunarea ta. Nu trebuie s-o fac să tânjească.


Din haremul din Ispahan în 8 ale lunii Rebiab, 1720

SCRISOAREA CLIX

ROXANA CĂTRE USBEC

La Paris

Da, te-am înșelat ! I-am cumpărat pe eunuci. Mi-am bătut joc de gelozia ta. Am reușit să fac din îngrozitorul tău harem un loc de desfătări și de plăceri.

Am să mor. Otrava va curge în vinele mele. Ce să fac aici, dacă singurul om care mă păstra în viață nu mai e ? Mor; dar umbra mea se înalță printre ale celorlalși; i-am trimis înainte-mi pe acei paznici ce ne-au pângărit, care au vărsat cel mai frumos sânge din lume.

Cum de te-ai gândit că sunt atât de încrezătoare să-mi închipui că nu-s pe lume decât ca să-ți ador capriciile; că ân timp ce ție ți-e totul îngăduit, ai dreptul să-mi înfrângi toate dorințele ? Nu. Am putut trăi în robie, dar am fost întotdeauna liberă. Am schimbat legile tale după cele ale firii și gândul meu și-a păstrat întotdeauna independența.

Ar trebui să-mi fii recunoscător pentru sacrificiul pe care l-am făcut, fiindcă m-am înjosit până la a-ți părea credincioasă; pentru că am păstrat cu lașitate în inimă, ceea ce ar fi trebuit să arăt lumii întregi și pentru că am profanat virtutea răbdând să fie numită astfel supunerea mea față de toanele tale.

Te mirai că nu găsești în mine bucuriile dragostei ? Dacă m-ai fi cunoscut bine ai fi găsit în mine întreaga violență a urii.

Ai avut îndelungă vreme norocul să crezi că o inimă ca a mea ți se supune. Eram fericiți amândoi. Mă credeai înșelată și eu te înșelam pe tine.

Felul acesta de a vorbi ți se va părea fără îndoială nou. E oare cu putință ca, după ce te-am copleșit de dureri, să te constrâng a-mi mai admira și curajul ? Dar, s-a sfârșit. Otrava mă doboară. Puterile mă părăsesc. Pana îmi cade din mână. Simt cum îmi slăbește până și ura. Mor !


Din haremul din Ispahan, în 18 ale lunii Jemmadi2, 1720.

O LACRIMĂ - de Octavian Goga

O  LACRIMĂ de Octavian  Goga De-ar fi să-ţi împărţeşti odată Tu bogăţiile ce ai, Din toate darurile tale, Ţi-aş cere-o lacrimă să-mi dai. Mi-ai da atunci un strop de suflet, Ce din adâncuri îmi răsare, Căci numai din adâncul mării Se pescuiesc mărgăritare...

SFÂRȘIT DE VARĂ - Fotografie

AL-MAS'UDI - DREPTATEA CALIFULUI MU'AWIYA ȘI NEMAIVĂZUTA SA ISTEȚIME - Povestire din CARTEA CÂMPIILOR DE AUR ȘI A MINELOR DE NESTEMATE

AL-MAS'UDI   896 - 956

DREPTATEA  CALIFULUI  MU'AWIYA  ȘI  NEMAIVĂZUTA  SA  ISTEȚIME

Sub domnia lui Mu'awiya, mai mulți musulmani căzură prinși într-o expediție împotriva grecilor și duși înaintea regelui Bizanțului. Cum unul dintre prinși rosti câteva cuvinte, un patrician din suita regelui se apropie și îl lovi peste obraz. Prizonierul, un nobil din tribul Qurays, cuprins de mândrie și durere, strigă:

- Ce rușine pentru Islam ! O, Mu'awiya, la ce mai ești conducătorul nostru, dacă ne părăsești și-l lași pe dușman să-și bată joc de țara, viața și cinstea noastră !

Aflând aceste cuvinte, Mu'awiya simți o mare tulburare. Se lipsi de plăcerile mesei, se  închise fără a mai primi pe nimeni și nu-și împărtăși durerea nimănui. Dar în taină pregăti un vicleșug.

Începu printr-un schimb de prizonieri, musulmani și bizantini; quraysitul fu răscumpărat și readus în capitala Islamului; prințul îl chemă la sine și îl acoperi de favoruri:

- După cum vezi, îi zise, nu te-am uitat, și nu vom da dușmanului nici sângele nici cinstea ta !

Folosi apoi toată viclenia de care era în stare ca să-i izbândească planul; trimise după un bărbat din Tyr, oraș pe țărmul Siriei, pe care îl cunoștea după faptele de vitejie din croazierele împotriva grecilor, era un bărbat voinic, vorbitor al graiului rumilor.

Mu'awiya îl luă la curte, se închise cu el într-un iatac, îi împărtăși planul său și-l rugă să se pună în slujba sa cu toată iscusința și răbdarea. Apoi îi dădu arginți să cumpere lucruri rare, stofe de preț, parfumuri, podoabe, și i se construi o corabie minunată care, prin grație și iuțime, întrecea oricare alt vas.

Solul porni la drum. Ajuns în insula Cipru, îi spuse guvernatorului de acolo că ducea o tânără roabă pentru regele Bizanțului, că avea de gând să facă negoț la Constantinopole și, în acest scop, voia să-i vadă pe rege și pe mai-marii din suita lui. Vestea ajunse la rege, care încuviință și i se dădu liberă trecere. Străinul pătrunse deci în împrejurimile orașului și chiar în oraș. Întinderea canalului și legătura lui cu Mediterana și Pontul Euxin au fost deja menționate în capitolul cu diferite mări.

De cum intră în cetatea de scaun, tyrianul oferi regelui și patricienilor daruri, făcând și negoț la curte; însă nobilului care-l pălmuise pe quraysit nu-i făcu nici un dar, deși el era adevăratul țel al călătoriei sale; însă Mu'awiya, îl sfătuise să fie rezervat. La întoarcerea sa spre Siria, domnul și curtenii bizantini îl poftiră să cumpere mărfuri pentru ei, mărfuri pe care i le descriseră anume.

Ajunse în Siria, merse, în taină, drept la Mu'awiya și îi dădu socoteală de ce isprăvise. I se căutară lucrurile pe care trebuia să le cumpere - și tot ce trebuia ca să împlinească dorințele grecilor. Emirul îl sfătui:

- Data viitoare, nobilul pe care l-ai uitat la împărțirea darurilor te va mustra că nu-l bagi în seamă. Cere-ți iertare, îmblânzește-l cu vorbe bune și daruri, fă în așa fel încât să devină cumpărătorul și protectorul tău. Dă-i deosebită atenție la ce-ți va porunci să cumperi din Siria, fiindcă astfel îți va crește cinstea și vei avea mai mare credit. După ce, împlinindu-mi porunca, vei ști ce vrea acel nobil de la tine și ce poruncește să-i aduci, vom căuta ămpreună vicleșugul potrivit.

Tyrianul plecă din nou la Constantinopole, ducând cu el tot ce i se ceruse și chiar mai mult, ceea ce-l făcu să crească în ochii celor de la curte, ai regelui și patricienilor. Într-o zi, cum traversa palatul ca să ajungă la rege, nobilul cu pricina îl opri și-i zise:

- Prin ce-am păcătuit eu oare față de tine, încât altora să le faci vizite și să le îndeplinești cumpărăturile iar față de mine să nu dovedești decât supărare ?

Tyrianul răspunse:

- Aproape toți cei de care vorbiți au început ei primii legăturile de prietenie cu mine. Eu, trebuie să țineți seama, sunt străin și trebuie să fiu prudent; în orașul vostru umblu deghizat ca prizonier sau spion, ca să nu audă musulmanii de mine și să mă pârască acasă, unde aș fi condamnat la moarte. Dar acuma că vă știu binevoitor față de mine, nu voi încredința treburile mele altuia și nici nu vreau  să-mi fie altul chezaș față de rege și în orice împrejurare ! Porunciți-mi deci pe dată ce vă poftește inima din ținut musulman !

Apoi îi oferi nobilului daruri strălucite, un pocal de cristal, parfumuri , podoabe, tot felul de rarități și stofe prețioase. Continuă astfel să facă drumuri ba la curte lui Mu'awiya, ba la cea a Bizanțului, împlinind neguțătoriile dorite de rege și ceilalți curteni.

Trecură anii și Mu'awiya încă nu găsea calea de a-și împlini vicleșugul !

Până la urmă însă, patricianul dădu și el o comandă tyrianului care se pregătea să se întoarcă la Damasc:

- Te rog să-mi cumperi un covor prețios cu perne de rezemat și de stat; aș vrea să fie de diferite culori, roșii, albastre și altele, iar de preț nu-mi pasă !

Tyrianul îi dădu ascultare. Ori de câte ori venea la Constantinopol, corabia sa acosta în apropierea locuinței patricianului. Acesta avea o plăcută reședință alcătuită dintr-o cetate fortificată și un parc minunat la căteva mile de capitală, pe malul canalului. Locul se afla la distanță egală între Constantinopol și deschiderea canalului în marea grecească. Mu'awiya aflase aceasta când își făcuse planul, în taină, cu tyrianul. Căută un covor cum i se ceruse, cu perne de reazăm și de stat pe ele. Tyrianul le luă cu sine împreună cu alte mărfuri care i se porunciseră din ținut musulman, laolaltă cu sfaturile lui Mu'awiya în ce privește împlinirea vicleșugului pus la cale. În numeroasele sale călătorii își câștigase atât de bine înțelegerea și familiaritatea grecilor, care sunt în general plini de pofte și apucături, încât era văzut ca un fel de compatriot.

Când, ieșind din Mediterana, pătrunse în canal cu ajutorul unui vânt bun, apropiindu-se de moșia patricianului, întrebă pe proprietarii de bărci și de corăbii și află că acela se afla tocmai atunci în palatul său.

Canalul are o întindere cam de trei sute cincizeci de mile, între cele două mări - Mediterana și Pontul Euxin - așa cum am spus-o într-unul din primele capitole ale acestei lucrări. Clădiri și ziduri acoperă amândouă țărmurile; corăbii și vase mai mari brăzdează apa neântrecut, purtând tot felul de mărfuri și provizii către oraș; numărul acestora nici nu poate fi socotit.

Știind că nobilul era pe moșia sa, tyrianul porunci de întinseră covoarele pe punte, la loc de cinste și la vedere, cu perne de reazăm și perne de stat cu tot. Dedesubt însă îi așeză pe vâslași, cu vâslele întinse și legate de mâini, dar nemișcate; nimeni nu și-ar fi închipuit că se află acolo, iar de văzut nu puteau fi văzuți decât cei pe care slujba lor îi chema pe punte. Cu toate pânzele sus, corabia intră pe canal ca o săgeată scăpată din arc; de pe țărm ar fi fost greu s-o cercetezi, atât de repede și de drept mergea spre țintă; astfel ajunse în raza de vedere a castelului.

Nobilul se afla pe o terasă de cinste, de unde avea și o bună priveliște, în mijlocul haremului său, lăsându-se în voia plăcerilor unui ospăț; vinul și veselia îl cam luaseră pe sus. La vederea corăbiei din Tyr începu să cânte de bucurie, salutându-i sosirea prin strigăte voioase. Între timp corabia se apropia de zidurile de jos ale castelului și pânzele fură coborâte. Văzând, de pe terasa sa,  toate bogățiile, covoarele întinse cu grijă, strălucitoare ca o grădină înflorită, castelanul nu se mai putu stăpâni și coborî înainte de a vedea căpetenia punând piciorul pe pământ și salutând. Alergă spre corabie - dar abia o atinse, că tyrianul lovi cu călcâiul covorul sub care se aflau vâslașii; era semnul stabilit între el și marinari. Pe dată, puternice lovituri de vâsle purtară vasul în mijlocul canalului și-l mânară în mare fără ocol. Se auziră strigăte, dar nimeni nu știa de ce se făcuse  totul atât de repede. Nici nu se lăsase noaptea bine că ei și navigau în larg, ducând patricianul legat burduf. Vântul și norocul le-au fost prielnice așa că vasul străbătu iute întreaga întindere a mării și încă dintr-a șaptea zi văzură țărmul sirian. Prinsul fu coborât de pe corabie și într-a treisprezecea zi se afla înaintea lui Mu'awiya.

Văzându-se stăpân pe situație, emirul s-a bucurat și veselit foarte, fălindu-se cu vicleșugul și izbânda strădaniilor sale; apoi porunci să fie chemat quarysitul și acesta i se înfățișă. Se  aflau în sală toți marinarii, așezați la locurile lor, și o mare mulțime se înghesuia pe lângă pereți. Mu'awiya îi spuse bărbatului din tribul Qurays:

- Ridică-te și răzbună-te pe cel ce te-a lovit peste obraz. Vezi, nu te-am părăsit și n-am prăpădit nici sângele și nici cinstea ta !

Cel ofensat se ridică și se apropie de grec; Mu'awiya adăugă:

- Vezi să nu întreci măsura și să te răzbuni mai mult decât se cade; fă-o doar atât cât ai fost jignit. Nu te lăsa pradă mâniei și respectă legea asemănării în răzbunare, așa cum a hotărât Allah.

Quraysitul îl pălmui pe dușmanul său atât cât fusese pălmuit și-i dădu un pumn asemănător în gâtlej; apoi se prăbuși la pământ în fața lui Mu'awiya, sărutându-i mâinile și picioarele și strigând:

- Fie să nu te piardă în veci aceia care te-au ales căpeteni lor ! Fie să nu atingă niciodată deznădejdea acei care au nădăjduit la tine ! Pe un rege ca tine jignirea nu-l poate ajunge, știi să-ți aperi cu adevărat drepturile și supușii !

Și constinuă astfel laudele și mulțumirile.

Mu'awiya se purtă apoi frumos cu prizonierul grec, îi dărui un vestmânt de onoare; îl găzdui cu dărnicie, porunci să i se aducă tot felul de covoare și obiecte prețioase, dintre care unele pentru a le înfățișa regelui său.

- Întoarce-te la stăpânul tău, îi zise, și spune-i: „L-am lăsat pe domnul arabilor împărțind dreptatea de pe covorul său, răzbunând jignirile care au fost aduse supușilor sub semnul puterii sale”.

Apoi porunci tyrianului să conducă prinsul înapoi la canal și acolo să-l lase cu ai săi (fiindcă mai mulți robi și servitori alergaseră împreună cu stăpânul lor pe corabie și-i împărțiseră soarta). Traversarea fu bună; într-a unsprezecea zi se apropiau de țărmul bizantin și de golful canalului care era închis cu lanțuri și apărat de soldați. Patricianul fu lăsat pe țărm împreună cu ai săi, iar tyrianul se întoarse pe dată.

Nobilul ajunse în fața regelui împreună cu toate darurile și mărfurile ce le aduce; grecii îi sărbătoriră petrecerea și îl întâmpinară lăundându-l de fericita eliberare. Regele îi purtă recunoștință lui Mu'awiya pentru omenia sa față de patrician, cât și pentru daruri; de atunci, sub domnia sa nici un prizonier n-a mai fost prost tratat. Iar despre Mu'awiya era deseori auzit spunând:

- Acesta e cel mai viclean dintre regi și cel mai isteț dintre arabi; iată de ce poporul l-a ales căpetenie și i-a încredințat puterea. Cu adevărat cred că dacă ar fi vrut să pună mâna pe mine, și atunci ar fi izbândit !


Traducerea: Grete Tartler