AL-MAS'UDI 896 - 956
DREPTATEA CALIFULUI MU'AWIYA ȘI NEMAIVĂZUTA SA ISTEȚIME
Sub domnia lui Mu'awiya, mai mulți musulmani căzură prinși într-o expediție împotriva grecilor și duși înaintea regelui Bizanțului. Cum unul dintre prinși rosti câteva cuvinte, un patrician din suita regelui se apropie și îl lovi peste obraz. Prizonierul, un nobil din tribul Qurays, cuprins de mândrie și durere, strigă:
- Ce rușine pentru Islam ! O, Mu'awiya, la ce mai ești conducătorul nostru, dacă ne părăsești și-l lași pe dușman să-și bată joc de țara, viața și cinstea noastră !
Aflând aceste cuvinte, Mu'awiya simți o mare tulburare. Se lipsi de plăcerile mesei, se închise fără a mai primi pe nimeni și nu-și împărtăși durerea nimănui. Dar în taină pregăti un vicleșug.
Începu printr-un schimb de prizonieri, musulmani și bizantini; quraysitul fu răscumpărat și readus în capitala Islamului; prințul îl chemă la sine și îl acoperi de favoruri:
- După cum vezi, îi zise, nu te-am uitat, și nu vom da dușmanului nici sângele nici cinstea ta !
Folosi apoi toată viclenia de care era în stare ca să-i izbândească planul; trimise după un bărbat din Tyr, oraș pe țărmul Siriei, pe care îl cunoștea după faptele de vitejie din croazierele împotriva grecilor, era un bărbat voinic, vorbitor al graiului rumilor.
Mu'awiya îl luă la curte, se închise cu el într-un iatac, îi împărtăși planul său și-l rugă să se pună în slujba sa cu toată iscusința și răbdarea. Apoi îi dădu arginți să cumpere lucruri rare, stofe de preț, parfumuri, podoabe, și i se construi o corabie minunată care, prin grație și iuțime, întrecea oricare alt vas.
Solul porni la drum. Ajuns în insula Cipru, îi spuse guvernatorului de acolo că ducea o tânără roabă pentru regele Bizanțului, că avea de gând să facă negoț la Constantinopole și, în acest scop, voia să-i vadă pe rege și pe mai-marii din suita lui. Vestea ajunse la rege, care încuviință și i se dădu liberă trecere. Străinul pătrunse deci în împrejurimile orașului și chiar în oraș. Întinderea canalului și legătura lui cu Mediterana și Pontul Euxin au fost deja menționate în capitolul cu diferite mări.
De cum intră în cetatea de scaun, tyrianul oferi regelui și patricienilor daruri, făcând și negoț la curte; însă nobilului care-l pălmuise pe quraysit nu-i făcu nici un dar, deși el era adevăratul țel al călătoriei sale; însă Mu'awiya, îl sfătuise să fie rezervat. La întoarcerea sa spre Siria, domnul și curtenii bizantini îl poftiră să cumpere mărfuri pentru ei, mărfuri pe care i le descriseră anume.
Ajunse în Siria, merse, în taină, drept la Mu'awiya și îi dădu socoteală de ce isprăvise. I se căutară lucrurile pe care trebuia să le cumpere - și tot ce trebuia ca să împlinească dorințele grecilor. Emirul îl sfătui:
- Data viitoare, nobilul pe care l-ai uitat la împărțirea darurilor te va mustra că nu-l bagi în seamă. Cere-ți iertare, îmblânzește-l cu vorbe bune și daruri, fă în așa fel încât să devină cumpărătorul și protectorul tău. Dă-i deosebită atenție la ce-ți va porunci să cumperi din Siria, fiindcă astfel îți va crește cinstea și vei avea mai mare credit. După ce, împlinindu-mi porunca, vei ști ce vrea acel nobil de la tine și ce poruncește să-i aduci, vom căuta ămpreună vicleșugul potrivit.
Tyrianul plecă din nou la Constantinopole, ducând cu el tot ce i se ceruse și chiar mai mult, ceea ce-l făcu să crească în ochii celor de la curte, ai regelui și patricienilor. Într-o zi, cum traversa palatul ca să ajungă la rege, nobilul cu pricina îl opri și-i zise:
- Prin ce-am păcătuit eu oare față de tine, încât altora să le faci vizite și să le îndeplinești cumpărăturile iar față de mine să nu dovedești decât supărare ?
Tyrianul răspunse:
- Aproape toți cei de care vorbiți au început ei primii legăturile de prietenie cu mine. Eu, trebuie să țineți seama, sunt străin și trebuie să fiu prudent; în orașul vostru umblu deghizat ca prizonier sau spion, ca să nu audă musulmanii de mine și să mă pârască acasă, unde aș fi condamnat la moarte. Dar acuma că vă știu binevoitor față de mine, nu voi încredința treburile mele altuia și nici nu vreau să-mi fie altul chezaș față de rege și în orice împrejurare ! Porunciți-mi deci pe dată ce vă poftește inima din ținut musulman !
Apoi îi oferi nobilului daruri strălucite, un pocal de cristal, parfumuri , podoabe, tot felul de rarități și stofe prețioase. Continuă astfel să facă drumuri ba la curte lui Mu'awiya, ba la cea a Bizanțului, împlinind neguțătoriile dorite de rege și ceilalți curteni.
Trecură anii și Mu'awiya încă nu găsea calea de a-și împlini vicleșugul !
Până la urmă însă, patricianul dădu și el o comandă tyrianului care se pregătea să se întoarcă la Damasc:
- Te rog să-mi cumperi un covor prețios cu perne de rezemat și de stat; aș vrea să fie de diferite culori, roșii, albastre și altele, iar de preț nu-mi pasă !
Tyrianul îi dădu ascultare. Ori de câte ori venea la Constantinopol, corabia sa acosta în apropierea locuinței patricianului. Acesta avea o plăcută reședință alcătuită dintr-o cetate fortificată și un parc minunat la căteva mile de capitală, pe malul canalului. Locul se afla la distanță egală între Constantinopol și deschiderea canalului în marea grecească. Mu'awiya aflase aceasta când își făcuse planul, în taină, cu tyrianul. Căută un covor cum i se ceruse, cu perne de reazăm și de stat pe ele. Tyrianul le luă cu sine împreună cu alte mărfuri care i se porunciseră din ținut musulman, laolaltă cu sfaturile lui Mu'awiya în ce privește împlinirea vicleșugului pus la cale. În numeroasele sale călătorii își câștigase atât de bine înțelegerea și familiaritatea grecilor, care sunt în general plini de pofte și apucături, încât era văzut ca un fel de compatriot.
Când, ieșind din Mediterana, pătrunse în canal cu ajutorul unui vânt bun, apropiindu-se de moșia patricianului, întrebă pe proprietarii de bărci și de corăbii și află că acela se afla tocmai atunci în palatul său.
Canalul are o întindere cam de trei sute cincizeci de mile, între cele două mări - Mediterana și Pontul Euxin - așa cum am spus-o într-unul din primele capitole ale acestei lucrări. Clădiri și ziduri acoperă amândouă țărmurile; corăbii și vase mai mari brăzdează apa neântrecut, purtând tot felul de mărfuri și provizii către oraș; numărul acestora nici nu poate fi socotit.
Știind că nobilul era pe moșia sa, tyrianul porunci de întinseră covoarele pe punte, la loc de cinste și la vedere, cu perne de reazăm și perne de stat cu tot. Dedesubt însă îi așeză pe vâslași, cu vâslele întinse și legate de mâini, dar nemișcate; nimeni nu și-ar fi închipuit că se află acolo, iar de văzut nu puteau fi văzuți decât cei pe care slujba lor îi chema pe punte. Cu toate pânzele sus, corabia intră pe canal ca o săgeată scăpată din arc; de pe țărm ar fi fost greu s-o cercetezi, atât de repede și de drept mergea spre țintă; astfel ajunse în raza de vedere a castelului.
Nobilul se afla pe o terasă de cinste, de unde avea și o bună priveliște, în mijlocul haremului său, lăsându-se în voia plăcerilor unui ospăț; vinul și veselia îl cam luaseră pe sus. La vederea corăbiei din Tyr începu să cânte de bucurie, salutându-i sosirea prin strigăte voioase. Între timp corabia se apropia de zidurile de jos ale castelului și pânzele fură coborâte. Văzând, de pe terasa sa, toate bogățiile, covoarele întinse cu grijă, strălucitoare ca o grădină înflorită, castelanul nu se mai putu stăpâni și coborî înainte de a vedea căpetenia punând piciorul pe pământ și salutând. Alergă spre corabie - dar abia o atinse, că tyrianul lovi cu călcâiul covorul sub care se aflau vâslașii; era semnul stabilit între el și marinari. Pe dată, puternice lovituri de vâsle purtară vasul în mijlocul canalului și-l mânară în mare fără ocol. Se auziră strigăte, dar nimeni nu știa de ce se făcuse totul atât de repede. Nici nu se lăsase noaptea bine că ei și navigau în larg, ducând patricianul legat burduf. Vântul și norocul le-au fost prielnice așa că vasul străbătu iute întreaga întindere a mării și încă dintr-a șaptea zi văzură țărmul sirian. Prinsul fu coborât de pe corabie și într-a treisprezecea zi se afla înaintea lui Mu'awiya.
Văzându-se stăpân pe situație, emirul s-a bucurat și veselit foarte, fălindu-se cu vicleșugul și izbânda strădaniilor sale; apoi porunci să fie chemat quarysitul și acesta i se înfățișă. Se aflau în sală toți marinarii, așezați la locurile lor, și o mare mulțime se înghesuia pe lângă pereți. Mu'awiya îi spuse bărbatului din tribul Qurays:
- Ridică-te și răzbună-te pe cel ce te-a lovit peste obraz. Vezi, nu te-am părăsit și n-am prăpădit nici sângele și nici cinstea ta !
Cel ofensat se ridică și se apropie de grec; Mu'awiya adăugă:
- Vezi să nu întreci măsura și să te răzbuni mai mult decât se cade; fă-o doar atât cât ai fost jignit. Nu te lăsa pradă mâniei și respectă legea asemănării în răzbunare, așa cum a hotărât Allah.
Quraysitul îl pălmui pe dușmanul său atât cât fusese pălmuit și-i dădu un pumn asemănător în gâtlej; apoi se prăbuși la pământ în fața lui Mu'awiya, sărutându-i mâinile și picioarele și strigând:
- Fie să nu te piardă în veci aceia care te-au ales căpeteni lor ! Fie să nu atingă niciodată deznădejdea acei care au nădăjduit la tine ! Pe un rege ca tine jignirea nu-l poate ajunge, știi să-ți aperi cu adevărat drepturile și supușii !
Și constinuă astfel laudele și mulțumirile.
Mu'awiya se purtă apoi frumos cu prizonierul grec, îi dărui un vestmânt de onoare; îl găzdui cu dărnicie, porunci să i se aducă tot felul de covoare și obiecte prețioase, dintre care unele pentru a le înfățișa regelui său.
- Întoarce-te la stăpânul tău, îi zise, și spune-i: „L-am lăsat pe domnul arabilor împărțind dreptatea de pe covorul său, răzbunând jignirile care au fost aduse supușilor sub semnul puterii sale”.
Apoi porunci tyrianului să conducă prinsul înapoi la canal și acolo să-l lase cu ai săi (fiindcă mai mulți robi și servitori alergaseră împreună cu stăpânul lor pe corabie și-i împărțiseră soarta). Traversarea fu bună; într-a unsprezecea zi se apropiau de țărmul bizantin și de golful canalului care era închis cu lanțuri și apărat de soldați. Patricianul fu lăsat pe țărm împreună cu ai săi, iar tyrianul se întoarse pe dată.
Nobilul ajunse în fața regelui împreună cu toate darurile și mărfurile ce le aduce; grecii îi sărbătoriră petrecerea și îl întâmpinară lăundându-l de fericita eliberare. Regele îi purtă recunoștință lui Mu'awiya pentru omenia sa față de patrician, cât și pentru daruri; de atunci, sub domnia sa nici un prizonier n-a mai fost prost tratat. Iar despre Mu'awiya era deseori auzit spunând:
- Acesta e cel mai viclean dintre regi și cel mai isteț dintre arabi; iată de ce poporul l-a ales căpetenie și i-a încredințat puterea. Cu adevărat cred că dacă ar fi vrut să pună mâna pe mine, și atunci ar fi izbândit !
Traducerea: Grete Tartler
