Charles Louis de Secondat, baron de La Brede et de Montesquieu 1689 - 1755
Pagina titlu a ediției originale - 1721
SCRISOAREA II
USBEC CĂTRE ȘEFUL NEGRU AL EUNUCILOR
La haremul său din Ispahan
Tu ești paznicul credincios al celor mai frumoase femei din Persia. Ție și-am încredințat ceea ce aveam mai scump pe lume: ai în mâinile tale cheile acelor uși fatale, ce nu se deschid decât pentru mine. Vegheată de tine, această comoară scumpă inimii mele se odihnește bucurându-se de cea mai deplină siguranță. Tu ești de pază și în liniștea nopții și în tumultul zilei. Grija ta neobosită sprijină virtutea în șovăielile ei. Dacă femeile asupra cărora veghezi ar încerca să-și calce datoria, tu le vei împiedica. Ești pedeapsă a viciului și stâlp al credinței.
[...]
Îngăduie-le toate plăcerile ce pot fi nevinovate; risipește-le grijile; îndeamnă-le să fie cât mai mult împreună. Dacă vor să meargă la țară, condu-le; dar fii necruțător cu orice bărbat ce s-ar apropia de ele. Îndeamnă-le la curăție care e chipul nevinovăției sufletului. Uneori vorbește-le de mine. Aș vrea să le revăd în încântătoarele locuri pe care ele le înfrumusețează. Adio.
Din Tauris, în 18 ale lunii Safar, 1711
SCRISOAREA III
ZACHI CĂTRE USBEC
(La Tauris)
[...]
Cum aș fi putut să trăiesc, dragă Usbec, în haremul tău din Ispahan, în acele locuri care, amintindu-mi fără încetare de plăcerile trecutului, deșteptau zilnic, ca o nouă furtună, dorințele mele ? Rătăceam din încăpere în încăpere, căutându-te mereu și negăsindu-te niciodată, dar întâlnind pretutindeni cruda amintire a fericirii mele trecute. Mă vedeam când în locul unde te-am primit în brațele mele pentru prima oară în viață, când acolo unde ai curmat acea faimoasă ceartă dintre femeile tale. Fiecare dintre noi se credea mai frumoasă decât celelalte. Ne-am înfățișat ție după ce isprăvisem cu tot ce ne-a putut scorni imaginația: găteli și podoabe.
Ți-a făcut plăcere să privești meșteșugul cu care ne-am împodobit și ai rămas încântat văzând cât de departe ne împinsese dorința arzătoare de a-ți fi pe plac. Dar curând ai făcut ca aceste farmece împrumutate să dea înapoi în fața grației naturale. Ne-ai distrus întreaga operă. A trebuit să ne despuiem de podoabele devenite stânjenitoare; a trebuit să ne înfățișăm ochilor tăi în simplitatea firii. Departe de a mă rușina, nu mă gândeam decât să înving. Fericite Usbec, câte farmece s-au arătat înaintea ochilor tăi ! Vreme îndelungată ai rătăcit din încântare în încântare. Sufletul tău a șovăit mult timp. Fiecare farmec nou îți cerea un tribut și, într-o clipă, ne-ai acoperit pe toate cu sărutări. Privirile tale curioase iscodeau prin locurile cele mai tainice. Ne-ai făcut să schimbăm într-o clipă mii de poziții diferite. Mereu dădeai alte porunci și noi ți le ascultam cu o supunere mereu nouă. Îți mărturisesc, Usbec, că o pasiune mai vie chiar decât ambiția m-a făcut a dori să-ți plac. M-am văzut devenind, pe nesimțite, stăpâna inimii tale. M-ai luat, m-ai părăsit, ai revenit la mine și am știut să te păstrez: victoria a fost toată a mea, iar disperarea a rivalelor mele. Ni se părea că suntem singuri pe lume: nimic din cele înconjurătoare nu merita să ne preocupe. Cerul a vrut ca rivalele mele să aibă curajul de a fi martore la toate dovezile de dragoste pe care le-am primit de la tine ! Dacă le-ar fi văzut bine, ar fi înțeles deosebirea dintre pasiunea mea și a lor; ar fi înțeles că dacă se puteau întrece cu mine în frumusețe, nu se puteau întrece cu mine în simțăminte...Dar unde mă aflu ? Unde mă duce această poveste deșartă ? E o nenorocire să nu fii deloc iubită, dar e o insultă să încetezi de a mai fi. Ne părăsești, Usbec, ca să rătăcești prin ținuturi barbare. Cum ?! Pentru tine nu are preț fericirea de a fi iubit ? Vai, ție ! Nici nu-ți dai seama ce pierzi ! Suspin și nimeni nu mă aude. Vărs lacrimi și tu nu te bucuri de ele. Dragostea hălăduiește în haremul tău, dar nepăsarea ta te îndepărtează neîncetat de el. Ah, dragul meu Usbec, dacă ai ști să fii fericit !
Din haremul Fatmei, în 21 ale lunii Maharram, 1711
SCRISOAREA IV
ZEFIS CĂTRE USBEC
La Erzerum
Monstrul ăsta negru și-a pus în gând să mă aducă în cele din urmă la disperare. Vrea cu orice preț să-mi smulgă pe Zelide, sclava mea, Zelide, care mă servește cu atâta dragoste și ale cărei mâini dibace își aduc pretutindeni podoabele și grația; nu-i ajunge că despărțirea aceasta e dureroasă, ci vrea s-o facă și dezonorantă. Trădătorul vrea să considere drept criminale motivele încrederii mele și pentru că se plictisește după ușe, unde îl expediez întotdeauna, îndrăznește a bănui că a auzit și a văzut lucruri pe care nici nu mi le-aș putea închipui. Sunt tare nefericită ! Nici rezerva și nici virtutea mea nu m-ar pune la adăpost de bănuielile lui nebunești; un sclav josnic vrea să mă atace chiar în inima ta și trebuie să mă apăr tot acolo [...] Nu-mi trebuie altă chezășie a purtării mele decât tu însuți, dragostea ta, dragostea mea și, dacă trebuie să și-o spun, dragă Usbec, lacrimile mele.
Din Haremul Fatmei, în 29 ale lunii Maharram, 1711
SCRISOAREA XXXIV
USBEC CĂTRE IBBEN
La Smirna
Femeile din Persia sunt mai frumoase ca cele din Franța, dar cele din Franța sunt mai drăgălașe. E greu să nu le îndrăgești pe cele dintâi și să nu te simți bine cu celelalte. Primele sunt mai drăgăstoase și mai simple, celelalte mai vesele și mainostime.
Ceea ce face frumusețea atât de aleasă în Persia, e viața regulată pe care o duc acolo femeile. Nu joacă, nu pierd nopțile, nu beau deloc vin și nu se expun aproape niciodată la aer. Trebuie să mărturisim că haremul e mai degrabă făcut pentru sănătate decât pentru plăceri. În el se duce o viață liniștită și tihnită. Pretutindeni, în Persia, se simte supunerea și datoria. Chiar plăcerile sunt serioase, iar bucuriile severe, gustate aproape întotdeauna ca niște dovezi de autoritate și dependență.
SCRISOAREA LXV
USBEC CĂTRE SOȚIILE SALE
La haremul din Ispahan
Aflu că haremul e în neorânduială. Plin de certuri și de discordii lăuntrice. Nu v-am sfătuit, când am plecat, să trăiți în pace și bună înțelegere ? Mi-ați promis-o ! Oare numai ca să mă înșelați ?
Vă înșelați pe voi înșivă ! Dacă nu urmez sfaturile pe care mi le dă marele eunuc, este pentru că doresc să-mi folosesc autoritatea ca să vă oblig să trăiți așa cum v-o cer îndemnurile mele.
Nu m-aș putea servi de aceste mijloace violente decât după ce le-aș fi încercat pe toate celelalte. Faceți deci din considerație pentru voi însevă, ceea ce n-ați vrut să faceți din considerație pentru mine.
Primul eunuc are multe motive să se plângă. Spune că n-aveți pic de respect pentru el. Cum puteți socoti nimerită purtarea aceasta cu umila voastră situație ? Oare nu lui îi e încredințată virtutea voastră pentru cât timp voi lipsi eu ? Aceasta e o comoară sfântă, al cărei păstrător e el. Dacă disprețul pe care i-l arătați este mărturia că cei însărcinați să vă facă să trăiți în legile onoarei vă sunt o povară.
Schimbați-vă deci purtarea, vă rog, și faceți în așa fel încât să pot respinge și altădată mijloacele ce mi se recomandă împotriva libertății și liniștii voastre.
Pentru că aș vrea să vă fac să uitați că sunt stăpân și să nu-mi amintesc decât că vă sunt soț.
Din Paris, în 5 ale lunii Sahban, 1714
SCRISOAREA CXLVII
MARELE EUNUC CĂTRE USBEC
La Paris
Lucrurile au ajuns într-o situație ce nu se mai poate tolera. Soțiile tale își închipuiau că plecarea ta le va feri de orice pedeapsă. Se petrec aici lucruri oribile. Tremur eu însumi de cruzimea celor ce-ți voi povesti.
Zelis, ducându-se acum câteva zile la moschee, lăsă să-i cadă vălul și apăru cu fața descoperită înaintea mulțimilor.
Am găsit-o pe Zachi culcată cu o sclavă; lucru interzis de legile haremului.
Prin cea mai mare minune din lume am surprins o scrisoare pe care ți-o trimit. N-am putut descoperi cui era adresată.
Ieri seara, un tânăr a fost găsit în grădina haremului și a scăpat sărind zidul.
E de adăugat la acestea și cele ce n-au ajuns la urechile mele. Dar este sigur că tu, stăpâne, ești înșelat ! Aștept ordinele tale și până în fericita clipă când le voi primi, o să fiu mai mult mort. Dacă nu-mi dai pe mână toate aceste femei, nu răspund de nici una din ele, și voi avea să-ți trimit în fiecare zi vești atât de triste.
Din haremul din Ispahan, în prima zi a lunii Regeb 1717.
SCRISOAREA CLIV
USBEC CĂTRE SOȚIILE SALE
La haremul din Ispahan
Scrisoarea aceasta să fie ca fulgerul ce cade în mijlocul trăsnetelor și furtunilor ! Solim este șeful eunucilor voștri, nu ca să vă păzească, ci ca să vă pedepsească. Tot haremul să se plece înaintea lui. El va trebui să judece faptele voastre trecute, iar pe viitor, să vă facă să trăiți sub un jug atât de drastic, încât să vă regretați libertatea, dacă nu regretați virtutea.
Din Paris, în 4 ale lunii Sahban, 1719
SCRISOAREA CLIX
SOLIM CĂTRE USBEC
La Paris
Mi-e milă de mine, mărite stăpâne și mi-e milă și de tine. Niciodată vreun servitor credincios n-a coborât, ca mine, într-o deznădejde atât de îngrozitoare. Iată nenorocirile tale și ale mele:nu-ți scriu despre ele decât tremurând.
Îți jur pe toți profeții din cer că, de când mi-ai încredințat femeile tale, le-am păzit zi și noapte. Jur că o singură clipă n-am încetat șirul grijilor. Mi-am început stăpânirea prin pedepse. Le-am întrerupt fără să ies din asprimea mea firească.
Dar ce să spun ? De ce să laud o credință ce ți-a fost fără folos ? Uită toate serviciile trecute, privește-mă ca pe un trădător și pedepsește-mă pentru toate crimele pe care nu le-am putut împiedica.
Roxana, mândra Roxana, o, cerule ! În cine să te mai încrezi ? O bănuiai pe Zachi și aveai deplină încredere în Roxana; dar virtutea ei sălbatică era o crudă înșelătorie, era vălul perfidiei ei. Am prins-o în brațele unui tânăr, care, de cum se văzu descoperit se năpusti asupră-mi. Mi-a dat două lovituri de pumnal. Eunucii, atrași de zgomot, l-au împresurat. El s-a apărat vreme îndelungată, rănindu-i pe mulți.Voia chiar ca să intre în cameră ca să moară, zicea el, sub privirile Roxanei.
Dar până la urmă a fost răpus de numărul mare de eunuci și a căzut la picioarele noastre.
Nu știu dacă am să aștept, slăvite stăpâne, asprele tale porunci. Tu ai încredințat mâinilor mele răzbunarea ta. Nu trebuie s-o fac să tânjească.
Din haremul din Ispahan în 8 ale lunii Rebiab, 1720
SCRISOAREA CLIX
ROXANA CĂTRE USBEC
La Paris
Da, te-am înșelat ! I-am cumpărat pe eunuci. Mi-am bătut joc de gelozia ta. Am reușit să fac din îngrozitorul tău harem un loc de desfătări și de plăceri.
Am să mor. Otrava va curge în vinele mele. Ce să fac aici, dacă singurul om care mă păstra în viață nu mai e ? Mor; dar umbra mea se înalță printre ale celorlalși; i-am trimis înainte-mi pe acei paznici ce ne-au pângărit, care au vărsat cel mai frumos sânge din lume.
Cum de te-ai gândit că sunt atât de încrezătoare să-mi închipui că nu-s pe lume decât ca să-ți ador capriciile; că ân timp ce ție ți-e totul îngăduit, ai dreptul să-mi înfrângi toate dorințele ? Nu. Am putut trăi în robie, dar am fost întotdeauna liberă. Am schimbat legile tale după cele ale firii și gândul meu și-a păstrat întotdeauna independența.
Ar trebui să-mi fii recunoscător pentru sacrificiul pe care l-am făcut, fiindcă m-am înjosit până la a-ți părea credincioasă; pentru că am păstrat cu lașitate în inimă, ceea ce ar fi trebuit să arăt lumii întregi și pentru că am profanat virtutea răbdând să fie numită astfel supunerea mea față de toanele tale.
Te mirai că nu găsești în mine bucuriile dragostei ? Dacă m-ai fi cunoscut bine ai fi găsit în mine întreaga violență a urii.
Ai avut îndelungă vreme norocul să crezi că o inimă ca a mea ți se supune. Eram fericiți amândoi. Mă credeai înșelată și eu te înșelam pe tine.
Felul acesta de a vorbi ți se va părea fără îndoială nou. E oare cu putință ca, după ce te-am copleșit de dureri, să te constrâng a-mi mai admira și curajul ? Dar, s-a sfârșit. Otrava mă doboară. Puterile mă părăsesc. Pana îmi cade din mână. Simt cum îmi slăbește până și ura. Mor !
Din haremul din Ispahan, în 18 ale lunii Jemmadi2, 1720.
