CINE MI-EȘTI PĂDURE ! de Constantin Păun

CINE MI-EȘTI PĂDURE !  de Constantin Păun Cine-mi eşti, pădure, Lamură uşure, Versului meu teafăr, Zborul de luceafăr, Cănd te sună cerul, Arşiţa şi gerul,  Din pământ te sapă, Viscolul spre apă! Printre frunze-n dungă, Îmi foieşti în pungă, Pădure de gânduri, Leagăn pentru scânduri! Cine-mi eşti, pădure, Lamă de secure, Vis de-ncrângătură Semn de legătură.

ÎN VARA DIN TINE de Gheorghe A. Stroia

ÎN  VARA  DIN  TINE  de Gheorghe A. Stroia În vara din tine e-atâta lumină, aud glas de îngeri zburând peste tină. În vara din tine-s petale de floare, celest curcubeu armonii de culoare. În vara din tine e-atâta grea rugă, păcatele-s fum pregătite să fugă. În vara din tine e-atâta durere, senin de privire şi cerul ce geme. În vara din tine e-atâta credinţă, un vers de lumină e întreaga-ţi fiinţă !

PLAJA de Alin Zamfir

PLAJA  de  Alin Zamfir Pe nisipul ei fierbinte Tu păşeşti cuminte. Valul te mângâie obraznic Şi tu-l priveşti... romantic Te rog şi eu neputincios Amăgindu-mă frumos, Iubeşte-mă ca marea, Confundă-mă... cu valul. Un strop de gelozie  Pe-un val de fantezie, Asta-ţi doresc mică sirenă, O plajă... şi dragoste eternă.

LUPUL ÎN BLANĂ DE OAIE - Fabulă de Esop

LUPUL ÎN BLANĂ DE OAIE   Fabulă de Esop A fost odată un lup flămâd , care nu reușea să înhațe nici o oaie dintr-o turmă din cauza ciobanului , mereu cu ochii în patru , și a câinilor lui răi . Într-o zi , el a găsit blana unei oi care fusese jupuită , s-a îmbrăcat cu ea și , astfel deghizat , s-a strecurat printre oi. Mielul oii care fusese jupuită și a cărei blană era purtată acum de către lup , crezând că își recunoaște mama , a început să-l urmeze pe lupul în blana de oaie. În acest fel , lupul l-a atras pe miel departe de turmă și l-a mâncat , reușind apoi să păcălească și alte oi și să se înfrupte din carnea lor. Morala: Aparențele pot fi înșelătoare.

POCĂINȚA de Zorica Lațcu

POCĂINȚA  de  Zorica Lațcu  Nevrednică sunt, Doamne, milostivirii Tale  Și Ți-as cerși iertare, dar nu știu cum să cer;  Ci Tu pricepi cuvântul din mute osanale  Și tâlcul rugăciunii de lacrimi și tăceri.  Imi știu fărădelegea: greșită sunt, Stăpâne,  Prea mult am stat cu ochii plecați, cătând în lut,  Prea multe griji avut-am de zilele de mâne  Și n-am iertat, când rana în suflet m-a durut.  Ți-am prea iubit făptura, de Te-am uitat pre Tine,  Și cântecul țărânei  l-am ascultat prea mult,  Am irosit comoara de armonii divine  Și glasul cel de taină eu n-am vrut să-l ascult.  Mi-am împletit cântare din grele flori de tină,  Am îndrăgit mirosul de verde și de crud,  Am prea iubit amurgul, cu zarea-i de lumină  Și turma de căprițe, cu botul mic și ud.  Mi-am împletit cântarea din floare de mătasă,  Am îndrăgit mirosul de miere și de tei,  Am prea iubit podoaba și haina de mireasă,  În zâmbetul câmpiei, mijind sub pașii mei.  Nevrednică sunt, Doamne, milostivirii Tale,  Căci n-am sporit talantul, pe care mi l-ai dat,  Ci ca un rob, am irosit în cale  Mulțimea milei Tale și darul Tău bogat.  Acum, cutremurată de taina Cinei sfinte,  Stau, Doamne, înainte-Ti, în goliciunea mea,  M-apasă greu pe umeri aducerile-aminte  De patimile firii, de toată pofta rea.  Din gând smerit primește, Iisuse, rugăciunea,  Hrănește-mă pe mine cu har îmbelșugat,  Adapă-mă cu mila, îmbracă-mi goliciunea  Cu raza de sfințenie din chipul Tău curat.  Să nu ma lași, Preabune, să plec nemângâiată,  Căci îmi cunosc păcatul și taina Ta o știu  Strig către Tine, Doamne, din inima plecată,  Să nu mă lepezi astăzi, ci lasă-mă să viu.  Sfințește-mă, Iisuse, și taina mi-o arată,  Pogoară-n minte harul prin ungerea cu mir,  Și fă să nu mă ardă văpaie-nfricoșată,  Când buza mea de tină sorbi-va din Potir.

N-AM VRUT SĂ TE RĂNESC de resinar155

N-AM VRUT SĂ TE RĂNESC de resinar155 N-am vrut să te rănesc iubire,  N-am vrut, dar asta am făcut,  Sunt cam grăbit de fel, din fire  Ai suferit, eu n-am știut.  N-am vrut să-ți iau tot ce-i frumos Și ce ți-a fost ție mai drag,  Azi toate parcă-mi merg pe dos,  Ce aș mai putea să fac ?  Mai știu că n-ai să uiți vreodată Chiar dacă tu m-ai și iertat,  Ești tipa care dulce iartă, Femeia care n-a uitat.  Te rog s-ascunzi acele nopți  Undeva, cât mai departe, Și să le uiți, dacă-ai să poți,  Tu mă iubești, știu că se poate !

STEJARUL ȘI VÂSCUL de Dimitrie Anghel

STEJARUL  ȘI  VÂSCUL de Dimitrie Anghel Unui critic Pusese ani de zile să crească nalt stejarul... Rotundă umbră scrie acum sub el umbrarul, Dar dînsul singur știe în lumea lui umilă, Ca un poet ce-adună visînd filă cu filă, Comoara lui de visuri, cît timp a fost să-ndure Mîhnitul întuneric ce doarme în pădure Păn' să-și înalțe fruntea, și-n nopțile cu lună, Să-și potrivească-n creștet frumoasa lui cunună. El singur și-amintește acum duios și cîntă, Căci azi se simte tare, și nu-l mai înspăimîntă, Cumplitele furtune ce-odat' îl cercetară, Senin își pleacă fruntea sub arșița de vară, Lung răbdător stă-n fața suflărilor de ghiață, Căci îndărăt se simte bogat de-o-ntreagă viață De visuri și revolte, de lacrimi și-augurii, Cu care să trezească tăcerile pădurii. Duios își amintește, și crengile lui toate, Asemeni unei harpe cu strune fermecate: Cu viers de păsărele, cu lacrime de ploaie, Cu taina ce și-o spune mereu foaie cu foaie. La cele patru vînturi ce plîng din boltă-n boltă Sonor pornesc să cìnte, cînd imnuri de revoltă, Cînd cîntece de lume, iar codrul cu mirare Se pleacă și ascultă cereasca lui cîntare. Dar într-o zi de-odată, de sus din nalt de ramuri, Un pripășit pe lume, un vîsc, un fără neamuri, Trăind din însăși viața vieții lui, cu ură A prins să-l dojenească. — "Ah, cum se mai îndură Să-l mai asculte lumea !... Ascultă-mă mai bine: Să nu mai cînți de-acuma făr' să mă-ntrebi pe mine De vreai în cartea vremei să ai și tu un nume... Norocul tău, sermane, că sunt și eu pe lume." Uimit a stat stejarul, și-apoi prins ca de-un zbucium, S-a scuturat cu scîrbă, și-n urmă ca un bucium A prins prelung să geamă, să plîngă și să-ngîne: — "De cer să mă apropii tu m-ai lăsat, stăpîne, Și glas ca să te laud mi-ai dat, dar dacă toate Mi le-ai fost dat cu prețul să port un vîsc în spate, Trimite-ți, atunci, Doamne, asupra mea furtuna, Căci eu nu mai sunt vrednic să-ți port de-acum cununa !"