marți, 27 martie 2012

JEAN GIRAUDOUX 1882 - 1944





După romane poetice, spirituale (Simon pateticul, Suzana și Pacificul, Siegfried și locuitorul din Limousin, Juliette în țara bărbaților), scriitorul francez J. Giraudoux a abordat genul dramatic, scriind piese de inspirație mitologică (Amfitrion 38, Război cu Troia nu se face), romantică (Ondine) sau actuală (Nebuna din Chaillot), într-un amestec de real și fantastic, de umor și profundă reflecție.










RĂZBOI CU TROIA NU SE FACE
(La guerre de Troie n'aura pas lieu)
                 1935

Inspirată din Iliada, piesa reprezintă o pledoarie antirăzboinică. În ciuda apelurilor lui Hector la pace și la rațiune, războiul va izbucni la instigările partizanilor lui.









ACTUL I

Scena a III-a

ANDROMACA: Ție-ți place războiul ?

HECTOR: Ce-nseamnă întrebarea asta ?

ANDROMACA: Mărturisește că uneori îți place.

HECTOR: Dacă poate să placă ceea ce te despoaie de speranță, de fericire, de ființele cele mai dragi...

ANDROMACA: Nici nu-ți dai seama cât adevăr grăiești...Află că place.

HECTOR: Dacă le place micul semn pe care li-l fac zeii în momentul luptei...

ANDROMACA: Aha ! Te simți un zeu, în momentul luptei ?

HECTOR: Ba, foarte des, mai puțin decât un om...Dar uneori, în unele dimineți, te ridici de jos, ușurat, mirat, schimbat. Trupul, armele au altă greutate, alt aliaj. Te simți invulnerabil. O dragoste te  năpădește, te acoperă, o varietate de dragoste a bătăliilor: ești drăgăstos pentru că ești nemilos. Cam așa ceva trebuie să fie dragostea zeilor. Mergi spre dușman, încet, aproape nepăsător, dar cu dragoste. Și te ferești să calci un cărăbuș. Și alungi țânțarii fără să-i omori. Nicicând n-a respectat omul mai mult viața în drumul lui...

ANDROMACA: Apoi sosește adversarul ?...

HECTOR: Apoi sosește adversarul, spumegând, crâncen. Ți-e milă de el, vezi în el, dincolo de balele și ochii lui albi, toată neputința și tot devotamentul bietului funcționar omenesc ce este, ale bietului soț și ginere, ale bietului văr primar, ale bietului iubitor de rachiu și de măsline ce este. Simți dragoste față de el. Ți-e drag negul de pe obrazul lui, albeața din ochi. Ți-e drag...Numai că el stăruie....Și atunci, îl omori.

ANDROMACA: Și te apleci ca un zeu peste bietu-i trup; numai că nu ești chiar zeu, nu-i poți reda viața.

HECTOR: Nu te mai apleci. Te așteaptă alții. Alții cu balele lor și privirile de ură. Alții, plini de familie, de măsline, de pace.

ANDROMACA: Și-atunci îi omori ?

HECTOR: Îi omori. Așa-i războiul.

ANDROMACA: Îi omori pe toți ?

HECTOR: De data asta, i-am omorât pe toți. Înadins. Pentru că poporul lor era cu adevărat seminția războiului, pentru că prin el, războiul nu pierea, ci se răspândea și în Asia. Unul singur a scăpat.

ANDROMACA: Peste o mie de ani, toți oamenii vor fi fiii acestuia. A  scăpat degeaba, de altfel...Și fiului meu îi va fi drag războiul, căci și ție ți-e drag.

HECTOR : Cred mai degrabă că-l urăsc. Nu mai mi-e drag.

ANDROMACA: Cum poți face să nu-ți mai fie drag ceva ce ți-a fost foarte drag ? Povestește. Mă interesează.

HECTOR: Știi și tu: când ai descoperit că un prieten e mincinos. La el, atunci, totul sună fals, chiar și adevărul...Pare ciudat de spus, dar războiul îmi făgăduise bunătatea, generozitatea, disprețul de ticăloșii. Credeam că lui îi datoram dorința și plăcerea de-a trăi, și pe tine însăți...Și, până la această din urmă campanie, n-a fost dușman să nu-mi fie drag...

ANDROMACA: Așa cum spuneai adineaori: nu omori bine decât ceea ce ți-e drag.

HECTOR: Și habar n-ai tu cât de bine acordată era gama războiului ca să mă facă să cred în noblețea lui. Galopul nocturn al cailor, zgomotul de tinichea și de mătase totodată, al regimentului de hopliți trecând pe lângă corturi, strigătul șoimului pe deasupra companiei de ostași culcați pe pământ, la pândă, totul sunase până atunci just, minunat de just.

ANDROMACA: Și, de data asta, războiul ți-a sunat fals ?

HECTOR: Din ce pricină ? Să fie vârsta ? Să fie sila de meserie , care îl cuprinde deodată până și pe tâmplar lucrând la vreun picior de masă, și care pe mine m-a copleșit în momentul când, aplecat peste un dușman de vârsta mea, mă pregăteam să-l dau gata ? Până atunci, aceia pe care urma să-i ucid îmi păreau tocmai contrariul de ceea ce eram eu. De data asta, îngenuncheasem deasupr unei oglinzi. Uciderea ce-aveam să săvârșesc era un fel de sinucidere. Nu știu ce face tâmplarul într-un asemenea moment, dacă aruncă-ncolo rindeaua și lustrul sau dacă-i dă înainte...Eu am dat înainte. Dar, din clip-aceea, nimic n-a mai sunat cum trebuie. Lancea care a alunecat peste scutul meu a sunat deodată fals, ca și zgomotul celui ucis când s-a prăbușit la pământ, ca și, peste câteva ceasuri, prăbușirea palatelor. Războiul a văzut și el, de altfel, că pricepusem. Și nu se mai jena....Până și vaietele muribunzilor sunau fals...Iată unde am ajuns eu.

ANDROMACA: Dar pentru ceilalți totul suna just.

HECTOR: Și ceilalți sunt ca mine. Oștirea pe care am adus-o îndărăt urăște războiul.

ANDROMACA: E o știre fără ureche muzicală.

HECTOR: Nu. Nu-ți poți închipui cum totul i-a sunat deodată bine, acum un ceas, la vederea Troiei. N-a fost regiment să nu se fi oprit de emoție la concertul ăsta. Până-ntr-atâta, încât n-am mai îndrăznit să intrăm crunt pe porți, și ne-am împrăștiat în grupuri în jurul zidurilor...Este singura misiune vrednică de o armată: să-și împresoare pașnic patria deschisă.

ANDROMACA: Și n-ai înțeles că tocmai asta era cea mai mare minciună ? Războiul se află în Troia, Hector ! El te-a întâmpinat la porți. El mă dă ție astfel, rătăcită, și nu amorul.

HECTOR: Ce tot spui acolo ?

ANDROMACA: Nu știi doară că Paris a răpit-o pe Elena ?

HECTOR: Mi s-a spus adineaori...Și ce-i cu asta ?

ANDROMACA: Și că grecii o cer înapoi ? Și că solul lor sosește astăzi ? Și că, dacă nu le-o dăm, înseamnă război ?

HECTOR: Și de ce nu le-am da-o ? O să le-o dau eu însumi.

ANDROMACA: Paris nu ar admite niciodată.

HECTOR: Paris o să se învoiască peste câteva minute. Mi-l aduce Casandra aici.

ANDROMACA: Nu se poate învoi. Gloria, cum ziceți voi, îl silește să nu se-nvoiască. Și poate, și iubirea lui, cum zice el.

HECTOR: O să vedem. Aleargă să-l întrebi pe Priam dacă mă poate asculta îndată, și liniștește-te. Toți aceia dintre troieni care au făcut și pot face războiul nu doresc război.

ANDROMACA: Rămân toți ceilalți.

CASANDRA (intrând) : Uite-l pe Paris.

            (Andromaca dispare)






                                        



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu