TRĂIEȘTE-ȚI CLIPA
Viața se grăbeşte, rapidă caravană.
Opreşte-te şi-ncearcă să-ţi faci intensă clipa.
Nu mă-ntrista şi astăzi, făptură diafană,
Mai toarnă-mi vin ! Amurgul m-atinge cu aripa…
Bea vin ! în el găsi-vei Viața-fără-moarte.
Pierduta tinereţe din nou ţi-o va reda,
Divinul timp al rozei şi-al inimii curate !
Trăiește-ți clipa dată ! Căci clipa-i viața ta !
Grăbite ca şi apa şi repezi ca un vânt
Ce-aleargă prin pustiuri, fug zilele-mi puţine.
Şi totuşi două zile indiferente-mi sunt:
Ziua de ieri şi ziua care-o să vină mâine.
Nu depăşi prezentul cu gândul ! Ştii tu oare
Măcar dac-ai să termini cuvântul început ?
Mâini poate deja fi-vom asemeni celor care
De şaptezeci de veacuri în neant au dispărut.
În parfumatul prier, când – beată de iubire -
Tu îmi întinzi paharul, eu uit ziua de mâine.
De m-aş gândi atuncea la rai şi mântuire,
N-aş preţui, iubito, mai mult decât un câine.
Se-ntoarce anotimpul suav al tinereţii.
Mi-e dor de vinu-acesta în care înfloresc
Surâsurile toate. Chiar aspru-l preţuiesc.
Nu mă certaţi. E aspru, căci, are gustul vieții.
Culege din viață tot ce-i surâs şi floare.
Serbează orice clipa ! la cupa cea mai mare !
Alah nu ţine seama de vicii sau virtuţi.
Nu numără mătănii, nici ochii ce-i săruți.
Priveşte-n jur: durerea cu mii şi mii de feţe.
Cei dragi sunt morţi. Eşti singur cu palida tristeţe.
Ridică însă fruntea ! Culege tot ce-atingi !
Trecutul e-un cadavru. Nu este timp să-l plângi.
Cât de sărac e-acela ce nu poate să spună:
“Sunt beat mereu de vinul cel tare al iubirii !”
Cum poate el să simtă în zori uimirea firii
Şi noaptea vraja sfântă a clarului de lună ?
Nimic nu mai m-atrage. Dă-mi vin ! lar astă seară
Cea mai frumoasă roză din lume-i gura ta.
Dă-mi vin ! Să strălucească aprins la fel ca ea !
Căinţa mea să fie ca bucla ta, uşoară…
Noi nu vom şti vreodată ce ne aşteaptă mâine.
Tu bucură-te astăzi ! Atâta îţi rămâne.
la cupa şi te-aşează sub luna de cleştar,
Căci mâine poate luna te va căta-n zadar.
Ce ruşinos e timpul celui gândind amar
Că-n lume afli zilnic în loc de îngeri, râme.
Ci tu în cânt de harfă bea vin dintr-un cleştar,
Căci poate mâine cleştarul o piatră-o să-l sfărâme.
Fă-ţi rost de vin şi-o fată cu chip de heruvim,
- dacă heruvi există. De Rai grijă să n-ai,
căci în afara dragei şi-a cupei – ce alt Rai
mai dulce-i, – dacă este ceva ce Rai numim.
Pe drumul spre iubire cădea-vom în curând.
Nepăsător destinul ne va călca-n picioare.
Ridică-te copilă – o, cupă vrăjitoare !
Dă-mi buzele aprinse cât încă nu-s pământ !
Nădejdi nesăbuite mi-au risipit, iubito,
În vânt mulţi ani din viață. Dar timpul ce-mi rămâne
Din plin de-acum trăi-l-voi. Vreau prin intensul mâine
S-ajung din urmă viața pe care n-am trăit-o.
Vreau doar o cupă plină, o pâine de jumate
Şi-o carte de poeme. Şi dacă sunt cu tine,
Chiar stând într-o ruină, – mai fericit ca mine
Nici un sultan nu este cu-o sută de palate.
În zori într-o tavernă s-a auzit un glas:
“O, voi nebuni de viață ! Voi, tineri veseli ! Vinul
Turnaţi-l iar în cupe, ‘nainte ca destinul
Cu lacrime să umple paharu - acestui ceas !”
Nu mai cârti, nu geme – durerea mea ! Tăcere !
Îţi voi găsi balsamul ce vindecă şi minte !
Vreau să-mi revăd iubita, cât inima o cere.
Vreau să trăiesc ! Căci morţii nu-şi mai aduc aminte.
Nu-ţi răsădi în suflet copacul întristării,
Ci răsfoieşte zilnic a desfătării carte.
Bea vin şi poartă-ţi paşii pe căile-ncântării,
Căci măsurat ţi-e drumul de la surâs la moarte.
Sfârşit e Ramazanul ! O, inimi vestejite !
Se-ntoarce bucuria ! Vor vinde iar surâsuri
Cei care poartă vinul – neguţători de visuri.
Redaţi-mă vieții, chemări ale iubitei !
În loc s-o faci să cânte cu fiece zvâcnire,
Tu inima ţi-ai pus-o în lanţuri de mâhnire…
lar mintea ta şi chipul ţi le-ai îndoliat.
- Mă tot uimesc într-una: “Ce ignorant ciudat !”
Priveşte ! Trandafirul se leagănă în vânt.
Ce pătimaş îi cântă de sus privighetoarea !
Bea ! Ca să uiţi că vântul va scutura azi floarea
Şi va lua cu dânsul fermecătorul cânt…
Ce-i înţelept ? Să-ţi bucuri cămările fiinţei
Având în mână o cupă. Ce-a fost şi ce-i de faţă
Să nu te mai frământe. Fă-ţi dintr-o clipă-o viață
Şi sufletul sloboade-l din temniţele minţii.
Nimic n-au să te-nveţe savanţii. Dar alintul
Suav al unor gene o să te instruiască
Ce este fericirea. Preschimbă-n vin argintul,
Căci ţărna e grăbită ca să te găzduiascâ.
N-AI SĂ POȚI UITA...
Te-ai dus,dar sufletul meu știe...
Nu-i despărțire pentru noi
Stiu, umbra mea o să te-ație,
Pe orice drum vom fi noi doi...
Eu casă-ți sunt îți sunt și cale,
Duci chipul meu pe unde treci,
Pătrund în gândurile tale
Și alta n-are loc în veci...
Orice privire de femeie
Va întâlni privirea ta,
Tot ochii mei o să-ți scânteie
Și-n față pururi îți voi sta...
Oricâte voci să te-mpresoare,
Tot glasul meu vei auzi,
Voi fi în crengi dezmierdătoare
Și-n ochii nopților târzii...
De-aș fi la orice depărtare,
Te-ajung și sufletu-ți ating,
La geamul tău sunt numai boare
Și vifor, geamul ți-l împing,
Pătrund în clipa ta și-n casă
Și vijelie voi sufla, voi răscolii
Hârtii pe masă și poate-ntreagă viața ta
Și astfel...n-ai să poti uita !...
ilustrații de Edmund Fitzgerald
