Ezra Pound 1885 - 1972
Pe lângă Ezra Pound poetul, spiritul catalizator al curentului poetic numit IMAGISM (potrivit căruia, imaginea concret-vizuală și concisă devine moment de iluminare, precizia exprimării, ritmurile și tematica nouă eliminând emoțiile viscerale precum și elementul discursiv sau logico-narativ; influență din poezia clasică chineză și japoneză) există și criticul literar Ezra Pound.
Pentru a-i înțelege poeziile este necesară o apropiere de eseurile sale literare - și viceversa - deoarece poezia și critica sa formează un tot inseparabil.
Eseurile literare pound-iene au fost și sunt încă apreciate pentru covârșitoarea influență pe care au exercitat-o asupra formării climatului literar al secolului XX, trăgându-și seva din nevoile timpului.
Ezra Pound poate fi considerat un arbitru al gustului literar al secolului XX, un adevărat dascăl pentru oamenii scrisului. Sfătuindu-i pe scriitori cum să scrie bine, cum să-și ia menirea în serios, iar pe de altă parte punând la stâlpul infamiei academismul osificat și mentalitățile înguste, incapabile să înțeleagă sau să sprijine adevărata artă, Ezra Pound a dorit (pe lângă desăvârșirea propriei sale opere) să se știe înconjurat de personalități literare și artistice la fel de puternice, de inteligente, la fel de libere și creatoare de artă adevărată.
CULEGERI MAI IMPORTANTE DE ESEURI:
ABC of Reading (ABC-ul Lecturii)
Literary Essays (Eseuri Literare)
Instigations (Instigații)
Polite Essays (Eseuri Politicoase)
Pound - Joyce: Letters and Essays (Pound - Joyce : Scrisori și Eseuri)
Medicina ne învață că omului îi priește igiena regulată, aerul și soarele. De la carte învățăm că omul e capricios și că nu există doi oameni la fel, căci oamenii se deosebesc unul de altul precum frunzele copacilor; e greșit să crezi că se aseamănă cu nasturii cusuți la mașină.
Tot de la arte aflăm și în ce privințe omul se aseamănă sau se deosebește de diverse alte animale, unii oameni fiind adesea mai degrabă înrudiți cu anumite specii de animale decât cu alți homo sapiens. Aflăm că nu toți oamenii au aceleași dorințe și ar fi, prin urmare, nedrept să le dăm tuturor, și cu tot dinadinsul, doi acri de pământ și o vacă.
...Precum pot exista nedreptăți datorită refuzului de a lua în considerare faptul că valabilitatea unei legi sociale diferă în funcție de condițiile sociale, tot așa pot exista nedreptăți și prin refuzul de a lua în considerare elementele incontestabile ale compoziției maselor sau ale indivizilor asupra cărora se aplică.
Dacă toți oamenii și-ar dori mai presus de orice să posede doi acri de pămînt și o vacă, atunci fără îndoială că statul ideal ar fi acela care ar da fiecăruia doi acri de pământ și o vacă.
Iar dacă vreo altă știință, cu excepția artelor, ar fi mai în măsură să determine ceea ce individul NU își dorește în realitate, atunci acea știință ar fi cea mai folositoare pentru furnizarea informațiilor etice.
...Aceasta ne apropie de imoralitatea artei de proastă calitate. Arta inferioară este o artă inexactă, o artă care înregistrează fals realitatea. Dacă un om de știință falsifică o situație dată (în mod deliberat sau din neglijență), îl considerăm fie criminal sau incompetent, după enormitatea delictului său, în funcție de care va fi pedepsit sau disprețuit.
Dacă falsifică situațiile unei maternități pentru a-și menține poziția și a atrage foloase sau pentru a fi promovat de municipalitate, e posibil să nu fie prins. Dacă însă refuză să facă astfel de falsificări, poate pierde niște recompense materiale; și în ambele cazur, atât josnicia, cât și curajul respectivului pot rămâne necunoscute și neobservate, cu excepția câtorva persoane...
Dacă un artist prezintă fals natura umană, propriul său caracter, esența idealului său de perfecțiune, credința sa în Dumnezeu (dacă Dumnezeu există), în forța vitală, în esența binelui și a răului (dacă există bine și rău), ardoarea cu care crede sau nu crede în acestea, intensitatea suferinței sau a fericirii sale; dacă un artist își falsifică darea de seamă despre aceste probleme sau despre oricare altele pentru a se conforma gustului vremii sau a vreunui suveran, conveniențelor unui cod etic preconceput, atunci acel artist minte. Dacă minte intenționat, din neglijență, din comoditate, din lașitate sau din orice alt motiv, el totuși minte și merită să fie pedepsit sau disprețuit , în funcție de gravitatea delictului său. Vina sa este de aceeași natură cu a mediului, iar în funcție de poziția sa și de felul minciunii sale, este răspunzător de asupririle viitoare și de prefigurarea unor imagini greșite despre viață - chiar dacă minciunile sale sunt cunoscute doar de câteva persoane, iar adevărurile sale, de alte câteva; chiar dacă poate trece neobservat pentru unii și fără să fie elogiat de ceilalți; chiar dacă poate fi pedepsit doar în ceea ce privește delictul său și numai prin disprețul celor care știu de acestea...Poate că este vorba mai mult de grosolănie decât de o crimă. În orice caz, nimic nu poate fi mai degradant pentru un om decât să știe că e un laș, mai ales când are convingerea că și alții - chiar dacă un singur om - știu acest lucru.
Putem face o distincție netă între medici. Sunt unii care fac tot posibilul pentru a salva oamenii, dar cu toate acestea, uneori nu găsesc soluții potrivite pentru pacienții lor, care însă nu pot fi ajutați nici de alții. Există deci o diferență între eșecul unui astfel de medic și actul aceluia care, necunoscând boala pacientului, dar având totuși posibilitatea de a apela la medici mai pricepuți, își neagă în mod deliberat ignoranța de care este conștient, refuzând să se consulte cu alți colegi și încercând să împiedice pacientul de a ajunge pe mâini mai bune (sau chiar chinuindu-l în mod intenționat pentru niște avantaje personale).
Nu e nevoie de cărți pentru cunoașterea acestei probleme etice legate de medici. Nu e însă ușor să-l convingi pe un profan că arta proastă este „imorală” și că arta bună, oricât de „imorală” ar fi, e totuși cinstită, pur și simplu pentru că arta bună nu poate fi „imorală”, prin artă bună înțelegând arta care spune adevărul și care este cât se poate de precisă. Chiar și când reprezinți ceva vag, poți fi foarte exact. Pe de altă parte, poți fi un mare mincinos dacă doar pretinzi că ai conturat axact acel ceva vag.(Dacă acest lucru este greu de înțeles referitor la poezie, gândiți-vă la pictură).
Amintiți-vă de spusele mele referitoare la faptul că artele depun mărturie și definesc natura umană. Gândiți-vă în acest sens la Victoria din Samothrace și la Taj-ul din Agra. Sculptorul și proiectantul s-ar putea să fi semănat cu o maimuță, respectiv cu două maimuțe. S-ar fi putut să semene cu alți oameni - maimuță sau oameni - mistreți. Dar „Victoria” și „Taj-ul” ne dovedesc că aveau în ei ceva care îi deosebea de esența maimuțelor sau a mistreților. Astfel că omenirea este o specie de animale caracterizată printr-o mare diversitate, care poate naște dorința creării unui „Taj” sau a unei „Victorii”; mai mult, capabilă să le realizeze în piatră. Știm din alte mărturii artistice și din propria experiență că dorința este adesea mai mare decât posibilitățile noastre de prezentare; pentru a trage de aici concluzia că și alți membri ai speciei noastre ar fi putut avea dorința de a realiza un „Taj” sau o „Victorie”. Putem chiar presupune că unii ar fi dorit să creeze lucruri și mai frumoase, cu toate că puținidintre noi sunt capabili să plăsmuiască imagini mentale concrete despre lucruri - în cazul nostru, mai frumoase decât respectiva statuie sau clădire. E atât de dificil, încât nimeni n-a fost în stare să refacă acel cap ce lipsește „Victoriei din Samothrace”...
După cum în medicină există arta diagnozei și cea a vindecării, tot așa în artele frumoase, în poezie și literatură, există arta diagnozei și a vindecării. Prima se numește cultul urâtului, cea de a doua, cultul frumosului.
Cultul frumosului este igiena, soarele, marea și ploaia, scăldatul în lac. Cultul urâtului, Villon, Baudelaire, Corbiere, Bearseley este diagnoză. Flaubert e diagnoză. Satira, dacă ar fi să ne lăsăm copleșiți de această metaforă, e o intervenție chirurgicală, introducere de tije și amputație.
Frumosul în artă ne amintește de lucrurile ce într-adevăr merită osteneala în viață. Nu mă refer la falsul artistic, ci la adevărata frumusețe, nu la a teoretiza și a face pe sentimentalul, nu la a spune oamenilor că frumosul este un lucru bun și respectabil. Mă refer la frumosul propriu zis. Nu e nevoie de comentarii prea multedespre vântul de aprilie; simți doar cum atingerea lui te însuflețește. La fel te însuflețește și un gând sprinten din Platon sau o linie armonioasă la o statuie.
Chiar și această referire la lucrurile sfinte ne reamintește că există totuși ceva ce merită osteneală în viață. Satira, pe de altă parte, ne reamintește că unele lucruri nu o merită, făcându-ne săne gândim la timpul pe care l-am pierdut cu ele. Cultul frumosului și cel al urâtului nu sunt însă în opoziție.
II
Spuneam că artele ne dau cele mai bune informații întru determinarea ființei omenești. Și cum atitudinea noastră față de om trebuie să fie generată de cunoștințele sau de concepțiile noastre despre ceea ce este omul, artele vin să ne furnizeze aceste informații etice.
Aceste informații sunt sănătoase, în timp ce informațiile psihologilor, care generalizează totul, sau ale sociologilor sunt nesănătoase, pentru că artistul serios procedează științific, în vreme ce teoreticianul lucrează empiric, după uzanțele medievale. Așa de pildă, un biolog își va nota un număr considerabil de observații înainte de a trage o concluzie; notații de genul:„peste 100 de culturi din secrețiile tubului respirator dela 500 de pacienți, 30 de surori și vizitatori”. Rezultatele fiecărei observații trebuie să fie precise, nici o observație singulară să nu fie considerată ca determinând o lege generală, chiar dacă, după experiment, anumite observații pot fi considerate tipice sau normale. Artistul serios procedează științific, în sensul că prezintă imaginea dorinței, a urii și a indiferenței sale cât se poate de exact. Cu cât înregistrarea sa e mai precisă, cu atât mai durabilă și invulnerbilă va fi opera sa de artă.
Teoreticienii în general și mulți sexologi englezi în special sunt un bun exemplu în acest sens. Teoreticienii procedează în permanență așa, de pildă în propriile cazuri, limitele și înclinațiile lor ar fi cazul tipic sau chiar universal. Îi îndeamnă întruna pe alții să se comporte după cum ei ar vrea să se comporte. În ce privește arta, aceasta n-a cerut niciodată nimănui să facă ceva anume, să gândească sau să fie ceva anume. Ea există precum copacii, pe care poți să-i admiri, în a căror umbră poți sta, din care poți culege banane, tăia lemne de foc sau face orice altceva poftești.
E o prostie dacă încerci să te apropii de un gen de artă care nu-ți place. E o prostie să-i citești pe clasici pentru că asta ți se spune să faci și nu pentru că îți plac. La fel, o prostie e și să năzuiești că ai gust dacă nu-l ai de la natură. Dacă există vreun loc anume unde e penibil să te prefaci, atunci acel loc este în fața unei opere de artă. De asemenea, tot o greșeală e să nu-ți deschizi mintea, să nu fi dornic să savurezi ceva ce ai putea savura, dacă ai ști doar cum s-o faci. Dar nu intră în atribuțiile artistului să te îndrume cum să înveți acest lucru sau să-și apere propriile opere de artă, și nici să te oblige să-i citești cărțile. Artistul care vrea cu orice chip să fie admirat este tocmai din acest motiv mai puțin artist.
Dorința de a te afla pe scenă și de a fi aplaudat n-are nimic comun cu arta serioasă. Artistului serios s-ar putea să-i placă să se afle pe scenă, căci se poate ca, în afara artei sale, să fie chiar și un mare imbecil, dar cele două lucruri nu au nici o legătură, cel puțin ele nusunt concentrice. O mulțime de oameni care nici măcar nu au pretenția de a fi artiști pot vea și ei această dorință de a-i lăsa cu gura căscată pe cei care au mai puțină minte decât ei.
Artistul serios este de obicei la fel de departe de aegrum vulgus ca și adevăratul om de știință. Nimeni n-a auzit matematicienii abstracți care au prelucrat determinanții de care s-a folosit Marconi în calculele sale pentru telegraful fără fir. Căci publicul, atât de drag inimii jurnaliștilor, se arată mult mai interesat de acționarii companiei Marconi.
Bunurile permanente, bunurile dăruite întregii omeniri sunt tocmai aceste nformații ale adevăratului om de știință sau ale adevăratului artist; cele ale omului de știință privitoare la numerele abstracte, energia moleculară, compoziția materiei etc.; iar cele ale artistului, referitoare la natura omului și a indivizilor luați în parte...
Traducerea eseului de Ileana Dumitriu Șora
Ezra Pound
