luni, 22 septembrie 2014

TOAMNĂ de Șt.O.Iosif








115100014_5155516_93945715_Dozhd_realno (398x198, 23Kb)




TOAMNĂ

de Șt.O.Iosif


Se-ntoarce toamna iar, cu aiureli
De vânt pe la ferești,
Tu, suflet plin de griji și de-ndoieli,
Te-nfiorezi de tristele-i povești...
El povestește despre moarte foi


Pe care le gonește ca pe-un roi,

Ca pe-un convoi
De fluturi morți, și ți le-aruncă-n geamuri,


El stinge crini, și roze, și zambile,

El frânge ramuri,
Și plânge, și se tânguiește zile
Întregi și nopți întregi, necontenit.
Acuma stins și parcă ostenit


Abia suspină,

Ca plânsul violinei în surdină,
Apoi își schimbă fără veste tonul
Și-uimit l-auzi cum suie
Din nou diapazonul
Și șuieră, și fluieră, și vuie,
Și vâjâie, și hohotă, și geme
Într-un amestec înfiorător


De bocet, și de vaiet, și blesteme!

Ah, ce frumos, ce potolită vreme,
Ce veac senin fusese până ieri!
Ai fi crezut că firea amăgită


De visul cald al somnoroasei veri,

Așa bogată-n fermecate vise,
Dormea, dar s-a trezit...


Văzând fugită

Vicleana vară care-o amăgise,
Acum, când înțelege adevărul,
Se zbate ca o mamă părăsită
Și-n deznădejdea ei își smulge părul!...








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu