MELANCOLIE de Dimitrie Anghel

MELANCOLIE  de Dimitrie Anghel Miresme dulci plutesc în aer sub bolți umbrite de liane, Și-i liniște-n grădina toată și pace ca-ntr-o săhăstrie În care-ar fi murit viața învinsă de melancolie. Din trandafiri, ici-colo, pică petale albe, diafane. Ș-un glas de greier nu s-aude macar să-nalțe imnul vieții, Să rupă liniștea țăsută în jurul celor ce-au să moară; Își face cuib uitarea tristă și pacea crește funerară, Pe unde pasul nu mai calcă și nu mai cîntă cîntăreții. Cu visuri, cu gînduri frumoase, cu fantazia mea, cu viață, Învins de-o milă nesfîrșită aș vrea să-npoporez natura; Dar brațele îmi cad trudite și mută îmi rămîne gura, Simțind-nelămurit în mine că numai liniștea-i măreață. Un cînt, cît de duios, acuma n-ar fi el oare-o pîngărire, Cînd e atîta armonie în ne-trerupta, sfînta pace? Grădina e-o poemă dulce și, vezi tu, vîntul care tace, E ca o mînă adormită pe coarda rupt-a unei lire. Somn bun ș-odihnitor, natură, somn bun; cîntărilor vieții Azi prețuiesc tăcerea morții - veni-va altul poate-odată Ca prin povești să te trezească spuindu-ți vorba fermecată, Eu prea sunt trist...Pe cerul palid s-aprind iar zorii dimineții. Și-n mintea mea ca într-un templu în care-au plîns dureri profane, Se face liniște și pace pe-ncetul ca-ntr-o săhăstrie În care-ar fi murit viața învinsă de melancolie, Și unde numai trandafirii mai cern petale diafane.

AMIAZĂ DE VARĂ de Demostene Botez

AMIAZĂ  DE  VARĂ de Demostene Botez Trece soarele prin mine ca prin geam.  Ce mai sunt ? Ce mai am ?  Ce-am rămas ?  Inima îmi bate, mecanic, ca un ceas.  Câte veacuri oare au trecut  De când stau în soare fără gând ?  Oare-s eu acela de la început  Ce-a rămas aicea, ezitând ?  Sau lumina asta de la soare,  Scânteind în ochi ca pe izvoare,  Mă petrece înspre negre locuri,  Desfăcând în clipe albe veacuri.  Prin tăcerea cea de foc a după-amiezii,  Eu cu ochii-abia deschişi, ca huhurezii,  Văd cum timpul stă pe loc de mult Şi ca pe un vuiet depărtat l-ascult.  Viaţa dormitează germinând, Şi o simt în jur, universală, Într-o nesfârşită oboseală  Şi-n absenţa ultimului gând. Şi rămân şi eu uitat de toate Şi de mine însumi tot, uitat,  Rar clipind, cu capul aplecat,  Ca oricare altă vietate.

POVEȘTI DIN ANTICHITATEA CHINEZĂ

AJUTĂ-I CELUI VIU

Înțeleleptul Ciuanțzî era sărac lipit pământului. Într-o bună dimineață, când a făcut ochi, și-a dat seama că nu are o mână de orez în casă. Lihnit de foame, el s-a dus la vecinul său bogat și l-a rugat să-i împrumute un galben. Bogîtanul, lacom din fire, tremura de frică să nu-și irosească averea și se despărțea cam greu de bani. Chiar și când trebuia să întoarcă o datorie. Necum să-i împrumute cuiva.

Când află de pricina vizitei de dimineață el zice:

- Cam pe cât timp o să-ți ajungă acest galben ? Vino la mine peste o lună și-ți voi da treizeci de galbeni, nu unul. Cu banii aceștia vei trăi mult și bine, fără nici o grijă. Vezi cât de bun sunt eu: tu îmi ceri un ban, iar eu îți propun  treizeci !

Înțeleptul răspunse:

- Când veneam încoace am zărit într-un pârâiaș secat un pește. El răsufla din greu și mă ruga să-l stropesc cu două-trei căldări

de apă din fântâna care se afla la câțiva pași. Eu l-am întrebat: ”Pe cât timp o să-ți ajungă două-trei căldări cu apă ? Mai așteaptă o săptămână. Atunci o să am mai multă vreme și-o să-ți umplu pârâiașul cu apă limpede și rece.” Peștele sări din loc și zise:” Acum mă vor scăpa de la moarte și cele două-trei găleți cu apă. Însă peste o săptămână nu mă vor învia nici toate apele oceanelor.”

- Cam de ce îmi povestești mie întâmplarea asta ?! se miră bogătașul.

- Ca să-ți dai seama că trebuie să-i ajuți celui viu, nu celui mort.

OMUL DIN MINE - de MD88

OMUL DIN MINE de MD88 Mă caută omul din mine,  Întreabă de toți: A plecat? Și lumea-i răspunde zgârcită: Departe, tu fă-te uitat! Și omul din mine se zbate,  I-aud rugăciunea și teama,  Îi simt mângâierea ascunsă, E omul din mine sau mama?  Departe-s, aud o himeră, Nu pot să-i răspund, vremea trece Și omul din mine rămâne  Prin ceața măruntă și rece.  Din stele și suflet lumina, Și-o face timid felinar –  Mă caută omul din mine,  Dar totu-i un joc în zadar.  ...  Sub strașina lumii golite,  Privesc o cărare umbroasă  Și strig către omul din mine  Să plece s-aștepte acasă. Cu masca pe față s-aștepte,  Că poate curând, eu revin...  Dar omul din mine se-nalță  Și-mi spune cu glasul senin: -Pământul e unul, și luna, Și clipa, și viața, și mama, Și omul din tine-i doar unul  Nu-mi frânge destinul, ia seama!  Sunt apa ce curge sub pietre,  Sunt vântul de știi să-l auzi,  Sunt zâmbetul ochilor care  De lacrimi adesea sunt uzi.  Genunchii căzuți în jăratic Și glasul cerând pocăință, Sunt piese din omul din tine Și urme din sacra credință. Iertarea, iubirea, speranța,  Cui vrei să le lași moștenire?  Când timpul i-o slugă umilă Ce trece și n-are oprire.  ... -M-asculă și-ntoarce-te – acasă, Acum cât încă se poate Și ia-mă cu tine prin lumea  Orbită de mii de păcate. Și caută printre ruine  Alți semeni ce au omenie,  O mână de-ar fi să ne strângem –  În luptă am fi cât o mie!  Cu vorbe, cu fapte s-ajungem  Lumina s-aprindem în toate  Purtările noastre ascunse  Sub colbul credinței uitate.  Prin rugă, și multă voință, Mă ține aproape de tine  S-alegem în clipa ispitei  Ce-i rău de tot ce e bine.  Deschide o poartă spre casă, Sărută pământul trudit Și lasă copile să-ți spunem  Cu zâmbet, un „Bine-ai venit!” ... E liniște, nu se aude  Nici vântul, nici apa, nici pomul –  O mână se-ntinde spre mine,  M-apropii să văd – este Omul.

E CERUL MAI SENIN.... - de unicul100

E CERUL MAI SENIN.... de  unicul100 E cerul mai senin,cand tu la el privesti  Si-n jur adie bucurie mare.  Chiar vantul adie mai bland,  Cand tu zambesti la el dulce splendoare!.  In iarba licurici se-aprind.  La tine-n suflet e doar sarbatoare,  Pe buze un sarut timid  Te-ndeamna la iubire si visare.

TÂRZIU ÎN NOAPTE - de unicul100

TÂRZIU ÎN NOAPTE de unicul100  Târziu în noapte,  Am auzit o blândă șoaptă Ce îmi spunea:  Vino la mine dulce minune !  Căci inima-mi suspină Si de mult te-asteapta.  Si prins, în lanțurile iubirii   Cu speranțele zdrobite   Îți astept cu ochii in lacrimi  Gândurile-ți  dulci si sfinte.  Te-am cautat in al meu gand  Te-am cautat in întâmplare   Dar te-am găsit  aici pe rand  Si de-atunci,imi esti scumpă floare.  Atatea valuri de-ntrebare   Mă urmăreau perfid in gând   Vroiau sa fure al meu soare  Si să mă lase apoi plângând.   Vroiau sa uit de mângâieri sublime  Să uit de sufletu-ti curat  Să uit de îmbrățișari divine   Pe care-n noapte mi le-ai dat.

ÎN VISUL EI VEI FI MEREU - de resinar155

ÎN VISUL  EI  VEI  FI  MEREU de  resinar155 Vocea ei ți-alină gândul,  Chiar de vei pleca-ntr-o zi,  Brațul ei ți-alină plânsul,  Chiar și-atunci când tu nu știi.  Ea-i femeia ce-ai visat-o,  Dintr-atâtea femei multe,  E iubirea ce ai uitat-o,  Când a vrut să te sărute !  Tu n-o vezi că e frumoasa  Dintr-atâtea femei multe !  Tu nu știi că e mireasa  Care-a vrut să te sărute ? Și te-așteaptă-n nerăbdare  Printre florile de tei,  Tu te-afunzi în nepăsare,  Lângă tine nu o vrei !  Sper să vină acea vreme,  Când o să gândești un pic,  Că ți-a fost suflet pereche,  Însă tu... L-ai ocolit !  În visul ei vei fi mereu,  În ochii ei sunt stele, mii, Și suspină foarte greu, Știe că n-o să mai vii !