joi, 2 august 2018

AMIAZĂ DE VARĂ de Demostene Botez




AMIAZĂ  DE  VARĂ


de Demostene Botez


Trece soarele prin mine ca prin geam.
 Ce mai sunt ? Ce mai am ?
 Ce-am rămas ?
 Inima îmi bate, mecanic, ca un ceas.

 Câte veacuri oare au trecut
 De când stau în soare fără gând ?
 Oare-s eu acela de la început
 Ce-a rămas aicea, ezitând ?

 Sau lumina asta de la soare,
 Scânteind în ochi ca pe izvoare,
 Mă petrece înspre negre locuri,
 Desfăcând în clipe albe veacuri.

 Prin tăcerea cea de foc a după-amiezii,
 Eu cu ochii-abia deschişi, ca huhurezii,
 Văd cum timpul stă pe loc de mult
Şi ca pe un vuiet depărtat l-ascult.

 Viaţa dormitează germinând,
Şi o simt în jur, universală,
Într-o nesfârşită oboseală
 Şi-n absenţa ultimului gând.

Şi rămân şi eu uitat de toate
Şi de mine însumi tot, uitat,
 Rar clipind, cu capul aplecat,
 Ca oricare altă vietate.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu