AJUTĂ-I CELUI VIU
Înțeleleptul Ciuanțzî era sărac lipit pământului. Într-o bună dimineață, când a făcut ochi, și-a dat seama că nu are o mână de orez în casă. Lihnit de foame, el s-a dus la vecinul său bogat și l-a rugat să-i împrumute un galben. Bogîtanul, lacom din fire, tremura de frică să nu-și irosească averea și se despărțea cam greu de bani. Chiar și când trebuia să întoarcă o datorie. Necum să-i împrumute cuiva.
Când află de pricina vizitei de dimineață el zice:
- Cam pe cât timp o să-ți ajungă acest galben ? Vino la mine peste o lună și-ți voi da treizeci de galbeni, nu unul. Cu banii aceștia vei trăi mult și bine, fără nici o grijă. Vezi cât de bun sunt eu: tu îmi ceri un ban, iar eu îți propun treizeci !
Înțeleptul răspunse:
- Când veneam încoace am zărit într-un pârâiaș secat un pește. El răsufla din greu și mă ruga să-l stropesc cu două-trei căldări
de apă din fântâna care se afla la câțiva pași. Eu l-am întrebat: ”Pe cât timp o să-ți ajungă două-trei căldări cu apă ? Mai așteaptă o săptămână. Atunci o să am mai multă vreme și-o să-ți umplu pârâiașul cu apă limpede și rece.” Peștele sări din loc și zise:” Acum mă vor scăpa de la moarte și cele două-trei găleți cu apă. Însă peste o săptămână nu mă vor învia nici toate apele oceanelor.”
- Cam de ce îmi povestești mie întâmplarea asta ?! se miră bogătașul.
- Ca să-ți dai seama că trebuie să-i ajuți celui viu, nu celui mort.
