marți, 25 martie 2014

GÂNDURI de Antoine de Saint - Exupery







A trăi înseamnă a te naște neîncetat.


Viața nu este nici simplă nici complicată, nici limpede nici mohorâtă, nici contadictorie nici coerentă. Este - și atâta tot. Numai limbajul o ordonează sau o complică, o luminează sau o întunecă, o diversifică sau o unifică.





Nu cerem să fim veșnici, ci să nu vedem actele și faptele pierzându-și brusc sensul
. Pentru că atunci se arată și vidul care ne înconjoară.


Ca să simți că exiști, ai nevoie în jurul tău de realități durabile.






În viața de zi cu zi, cel mai mărunt pas capătă importanța unui fapt, iar dezastrul moral își pierde oarecum semnificația.


Nu ură împotriva nedreptății, pentru că nedreptatea este doar o clipă de trecere, după care devine dreptatea. Nu ură împotriva inegalității, căci inegalitatea este ierarhie vizibilă sau invizibilă. Nu ură împotriva disprețului de viață, pentru că dacă te supui celui mai mare decât tine, darul vieții tale devine schimb. Ci ură împotriva arbitrariului permanent, căci el surpă chiar sensul vieții, care este dăinuire în însuși acest schimb pe care îl faci mereu.




Tendința de a supraviețui domină orice altă tendință. Dar prezentul vieții este de neprețuit și sunt dator să-i salvez în mine lumina.


Vântul, care nu are nici miros, nici greutate, își dă seama că există când culcă la pământ holdele de gâu. „Exist, gândește el, pentru că fac pe alții să se încline.




Să presupunem că soarele ar fi stins. Ar fi atunci de datoria vieții să creeze soarele.


A îmbătrâni - nu-i nimica. Dar clipa pierdută, liniștea amânată - tot mai mult amânată - asta e tare obositor.





Nu, nu moartea mi se pare groaznică. Ba chiar mi se pare aproape blândă când este legată de viață. Dar uitarea bruscă, monstruoasă a calității de om, iată ceea ce refuz să înțeleg.


Pricepe ! E prea departe acolo unde vreau să mă duc. Nu pot să iau cu mine și trupul ăsta. E prea greu. Va rămâne aici ca o coajă părăsită. Cojile bătrâne nu stârnesc milă.






Orice înălțare e dureroasă. Orice transformare este suferință.


Desigur, perfecțiunea nu trebuie tulburată. Ea nu are, totuși, alt sens decât de stea călăuzitoare pe drumul tău. Dacă cineva nu mai ține seama de stea, asta înseamnă că, deși numai mersul contează, el vrea să se oprească și să se culce.





Există copaci pirpirii pe care cântul cu nisip nu-i fortifică. Există oameni slabi care nu pot să se depășească. Dintr-o fericire mediocră își fac propria lor fericire, după ce au distrus cea mai mare parte din ea. Se opresc la un han pentru toată viața.


Nebun este cel ce scrâșnește din dinți împotriva trecutului - blocul de granit a ceea ce a fost. Fii mulțumit cu ziua de azi așa cum ți-a fost dată, în loc să te bați cu ireparabilul.





Tristețea este totdeauna formată din timpul care curge și nu și-a dat roadele.


În viață nu există soluții; există forțe în mers: trebuie să le creezi, și soluțiile le urmează.




Viața, întotdeauna, sfarmă formele ! Înfrângerea se poate dovedi singurul drum către renaștere, în ciuda hidoșeniei sale. Știu prea bine că, pentru a crea un arbore, se condamnă o sămânță să putrezească.


Respectul pentru om ! Respectul pentru om !...Dacă respectul pentru om este înrădăcinat în inima oamenilor, oamenii vor sfârși prin a înrădăcina, în schimb, sistemul social, politic și economic care va consacra acest respect.





Nu am de gând să vorbesc de rău nici comportarea inteligenței, nici izbânzile conștiinței. Admir inteligențele limpezi. Dar ce este un om dacă e lipsit de miez ? Dacă nu este decât o părere și nu o ființă ?


Eroarea constă în confuzia ce se face între calitatea morală a omului și ceea ce o educație valabilă a reușit totuși să scoată din el într-o măsură oarecare.





Copilul care nu a cunoscut decât o singură formă de ulcior pentru păstrat apa socotește această formă ca absolută; mai târziu, dacă se mută în altă casă, nu pricepe de ce a fost deformat și schimbat ulciorul esențial al casei sale. Tot așa, când vezi făurindu-se în împărăția vecină un om altfel decât tine, simțind, gândind, iubind, plângând și urând altfel decât tine, te întrebi de ce aceia de dincolo deformează omul.





Sufletul bolnavului se etalează, umple camera, și camera pare atunci o rană. Nu mai îndrăznești să te ciocnești de o mobilă, să mai umbli.


Dacă lași să-ți scape totul din mâini, aceasta înseamnă că ai renunțat să mai ții strâns.

 

Desigur, este rău ca un om să strivească gloata. Dar nu căuta în asta marea robie; marea robie își arată chipul când gloata strivește omul.


Nu poți fi egal decât întru ceva. Soldatul și căpitanul sunt egali întru națiune. Egalitatea nu este decât o vorbă goală dacă nu există nimic întru care să înnozi această egalitate.





Mulțimea străzii este materia vie care te hrănește cu lacrimi și hohote de râs.


Numai socialul este patetic. Și asta, din pricina neputinței noastre de a-i potoli pe cei de care răspundem.




De unde sunt eu ? Sunt din copilăria mea. Sunt din copilăria mea ca dintr-o țară !


Iată că devin amar. Fără voia mea. Mi se pare că apăr copilul care am fost.


Copilul nu se înspăimântă deloc că plămădește cu atâta răbdare un moșneag.





Nu trebuie să înveți să scrii (literatură), ci să vezi. Scrisul este o consecință.


Așa cum sunt trebuie să fiu căutat în ceea ce scriu, căci ceea ce scriu este rezultatul exact și chibzuit a ceea ce gândesc și văd.




Femeia este iubită așa cum este iubită muzica, e iubit luxul. Este spirituală sau este sentimentală și este dorită. Dar ceea ce ea crede, ceea ce simte, ceea ce poartă în gând...nu interesează pe nimeni. Duioșia pentru copilul ei, grijile cele mai firești - toată această parte adumbrită este neglijată. Dar femeia nu se gândește mereu numai la dragoste: nu are timp !




Femeia: cea mai dezgolită dintre cărnurile vii, și cea care strălucește cu cea mai dulce scânteiere.

Dacă renegi o casă, renegi toate casele. Dacă renegi o femeie, renegi dragostea. Vei părăsi această femeie, dar nu vei găsi dragostea.





Despre unele femei spunem, după dragoste, că sunt zvârlite departe în stele, că nu sunt decât o plăsmuire a inimii.


Bărbatul care iubește o femeie ajunge sclavul ei, ca Pirus, ori călăul ei, ca Nero.






Inima: motor în mers sau berbece care demolează.


Brațele dragostei te cuprind cu tot prezentul tău, cu trecutul și viitorul tău.





Nu dispun de dragoste ca de o rezervă de hrană. Dragostea este în primul rând o acțiune a inimii mele.


Dragostea care se expune cu fală este dragoste vulgară. Cel ce iubește contemplă în tăcere zeul său și comunică în tăcere cu el...Căci până și zgârcitul își ascunde comoara de ochii mulțimii.




  Dacă îți distrug condițiile dragostei, pentru a te ajuta să nu mai suferi, ce bine ți-am făcut ? Un deșert fără fântâni este mai blând pentru cei ce s-au rătăcit și mor de sete ?


Ura nu este altceva decât lipsă de satisfacție.





Curajul nu constă în a te duce să lovești pe purtătorul altor adevăruri.

Casa este lut în zori și carte de amintiri în amurg.


Esențial este ca undeva să rămână ceea ce ți-a nutrit viața. Și obiceiurile. Și sărbătoarea de familie. Și casa cu amintiri. Esențialul este să trăiești pentru a te reîntoarce.







(Notă: selecția acestor „Gânduri” îmi aparține)






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu