luni, 13 octombrie 2014

CESARE PAVESE - MESERIA DE A TRĂI



http://www.filippin.it/casar/images/big/pavesdubbi2.jpg

Cesare Pavese  1908 - 1950


Clasificările sunt utile dar insuficiente. E lesne de observat că jurnalul lui Pavese se înscrie în aria memorialisticii anterioare, între autocăutările neliniștite, alături de cele ale lui Constant, Amiel sau Kafka.

Pavese este unul dintre scriitorii italieni ale căror dimensiuni au crescut postum, situându-l astăzi printre cei ce domină scrisul anilor 1930 - 1950. Născut și format în Nordul Italiei (s-a născut la Stefano-Belbo în 1908, și-a făcut studiile la Torino, unde a murit în 1950). Pavese s-a manifestat mai întâi ca un excelent traducător și comentator al marilor scriitori americani și englezi. A fost câțiva ani profesor de engleză. A tradus din Melville, Faulkner, din Defoe, Dickens și Joyce. Zelul acesta  în popularizarea unor pagini umaniste în sens larg este generat și de o atitudine neconformistă și antifascistă care, dincolo de căutări și întrebări, s-a păstrat până la capăt apropiindu-l de comunism, după război alăturându-se Partidului comunist italian.

Opera originală, începută în prima tinerețe, cuprinde culegerea de versuri din 1936, Lavorare stanca (Munca obosește), romanul Paesi tuoi (Țările tale), apărut în 1941. Dintre celelalte scrieri, cele mai caracteristice sunt La bella estate (Frumoasa vară), 1939, La spiaggia (Plaja), nuvelele din culegerea Feria
d'agosto (Vacanță de august), Il diavolo sulle colline (Diavolul pe coline), Dialoghi con Leucò  (Dialoguri cu Leuco), Il campagno (Tovarășul0, 1947, poemul La terra e la morte (Pământul și moartea), etc.

Proza lui dură și reținută, lăsând să străbată o sensibilitate mereu rănită, are o autenticitate cu puține echivalențe. Așa cum a năzuit și Pavese, cărțile acestea încheagă cu mijloace non-balzaciene, din linii întrerupte și unghiuri diferite, o „saga” a Italiei de la jumătatea secolului trecut (sec. XX).

Pavese s-a sinucis la 26 august 1950. A contribuit la acest act și ultima lui decepție sentimentală. Ar fi anecdotică plată dacă l-am reduce pe Pavese la aceste decepții. Obsesia și anxietatea erau mai vechi, l-au ros ca o modernă „
Mal du siècle”.

Jurnalul lui apărut în 1952 sub titlul de Il mestiere di vivere (Meseria de a trăi) este foaia de temperatură a inaderenței și a tragicului cotidian.

Ultima însemnare, cu opt zile înaintea sinuciderii, este un gest de renunțare la scris și de renunțare totală: „Toate astea te scârbesc. Nu vorbe, un gest. Nu voi mai scrie”. Etapele jurnalului întrerupt și reluat în câteva rânduri între 1935 și 1950 - se centrează pe căutări estetice și stilistice, pe autocăutări, oscilează între fervoare și silă. Este jurnalul unei lumi și a unei epoci care l-a descoperit pe Kafka și l-a dat pe Beckett.

http://www.rivistacharta.it/wp-content/gallery/pavese/59-laura-elisabetta-bellucc.jpg

MESERIA DE A TRĂI

(IL MESTIERE DI VIVERE)

1950


22 MARTIE

Nimic. Nu scrie nimic. Poate o fi murit. Trebuie să mă obișnuiesc să trăiesc ca și când asta ar fi normal.

Câte lucruri nu i-am spus. În fond groaza de a o pierde nu este acum spaima „posesiei”, ci teama de a nu-i mai putea spune lucrurile astea. Care sunt lucrurile astea nu știu acum. Dar ar năvăli ca un torent când aș fi cu ea. E o stare de creație. Oh, Doamne, fă s-o regăsesc.


23 MARTIE


Dragostea este într-adevăr marea afirmare. Vrem să fim, vrem să valorăm, vrem - dacă trebuie să murim - să murim cu glorie, cu strigăt, să rămânem, în fond. Și totuși voința de-a muri, de-a dispare e întotdeauna legată de dragoste: să fie oare pentru că ea este cu atâta violență afirmată ca viață, întrucât dispărând în ea viața s-ar afirma și mai mult ?


25 MARTIE


Nu te omori din dragoste pentru o femeie. Te omori pentru că o dragoste, oricare ar fi ea, te arată în întreaga ta goliciune, mizerie, lipsă de apărare, nimicnicie.


26 (dimineața)


Înainte de plecare la Milano:
Nimic. Mereu nimic. Cum să mă obișnuiesc ? Acum, pe stradă, singur, vorbesc foarte bine englezește.


27 (seara)

Nimic. Am jăratec în mine, tăciuni sub cenușă. Oh C., de ce, de ce ?


28 MARTIE

Bine. Scrisese. I-am vorbit, departe. Nu vrea să vin numaidecât. Da, asta e frumos. Lucrează.


20 APRILIE
(După întoarcerea de la Roma)


Poate se pregătește să zboare peste Atlantic. Pentru două luni.
Cum să aștepți atâta ? Și să aștepți ce ? Toți - Lalla, Nat., Doris etc - toți spun că nu merge, că suntem deosebiți unul de altul, că nu are nimeni de câștigat. „Ce vrei ?” Te vreau pe tine, pentru toată viața. E cu putință ca numai atât să ajungă ?


26 APRILIE, miercuri


Desigur că în ea nu este numai ea, ci întreaga mea nouă viață, inconștienta pregătire - America, reținerea mea ascetică, intoleranța lucrurilor mici, meseria mea. Ea este poezia, în sensul cel mai literal. E cu putință ca ea să nu fi simțit acest lucru ?

Ciudată procesiunea aceasta de femei I., L., R., L., și, inconștiente - V. și D. Toate știu sau presimt că în mine se celebrează un mister sacru și-l admiră.

Părerea tuturor celor care știu este că ea a fost lovită, că se gândește la mine mai mult decât cred eu. E cu putință să se înșele toate ? Sunt femei.


27 APRILIE


Și acum. Totul se întâmplă în același timp. E adevărat că i se va da tot celui care are. Dar cine are nu ia. Vechea poveste.

8 MAI

Mi se limpezește ideea, încetul cu încetul, că și dacă se întoarce, va fi ca și cum nici n-ar fi fost. „
I will never forget you”  spui celui la care intenționezi să renunți.

De altfel, cum m-am purtat eu cu cele care se țineau scai de mine, care mă sâcâiau - și pe care nu le doream ? În același fel.

Gestul - gestul - nu trebuie să fie o răzbunare. Trebuie să fie o calmă și obosită renunțare, o încheiere de socoteli, un fapt privat și ritmic. Ultima replică.


12  MAI

Scris un alt scenariu: Amore amaro. Și cu asta ? Va avea aceeași soartă, și chiar dacă ar avea una mai bună, ar sluji la altceva decât s-o îndepărteze și mai mult ?


13  MAI

În fond, în fond, în fond, nu am prins din zbor această extraordinară aventură, lucrul acesta nesperat și fascinant, pentru a mă cufunda din nou în vechiul meu gând, în vechea mea tentație - pentru a avea un pretext de-a mă gândi din nou la asta ?...Dragoste și moarte - asta-mi apare ca un arhetip ancestral.


16  MAI

Acum durerea năvălește și dimineața.


27  MAI

Beatitudinea din 1948
- 1949 este ân ântregime plătită. În spatele acelei satisfacții olimpice era aceasta - neputința și refuzul meu de-a mă angaja. Acum, în felul meu, am intrat în vâltoare, îmi contemplu neputința, mi-o simt în oase, și mi-am luat și responsabilitatea politică, o responsabilitate care mă strivește. Răspunsul este unul singur: sinuciderea.

Dilemă. Trebuie să fiu un prieten absolut, care face totul pentru binele său, sau un îndrăcit hotărât care se dezlănțuie ? Zadarnică întrebare - totul a și fost hotărât de întregul meu trecut, de destin: voi fi un prieten îndrăcit care nu va obține nimic - dar care poate că avea curajul. Curajul. Totul ca consta în a-l avea la momentul potrivit - când nu-i voi dăuna - dar ca ea să știe lucrul acesta, să știe lucrul acesta. Poți renunța  la așa ceva ?

Desigur eu știu despre ea mai multe lucruri decât știe ea despre mine.


30  MAI

Toate lamentațiile acestea nu sunt stoice.

Și atunci ?


22 IUNIE

Mâine dimineață plec la Roma. De câte ori voi mai spune vorbele astea ?

E o beatitudine. Fără îndoială. Dar de câte ori o voi mai încerca ? Și apoi ?

Călătoria asta are aerul că e triumful  meu cel mai mare. Premiu monden. D. care-mi va vorbi - numai dulceață fără pic de amărăciune. Și apoi ? Și apoi ?

Știi că au trecut cele două luni ? Și că, any moment, poate să se întoarcă ?


14  IULIE

Întors de la Roma, de puțină vreme. La Roma, apoteoză. Și cu asta ? Am ajuns aici. Totul se năruie. Ultima alinare am avut-o de la D., nu de la ea.

Stoicismul este sinuciderea. În rest, oamenii au început din nou să moară pe fronturi. Dacă va exista vreodată vreo lume pașnică, fericită, ce va gândi oare despre toate astea ? Poate ceea ce gândim noi despre canibali, despre sacrificiile aztece, despre procesele vrăjitoarelor.

All is the same.
Time has gone by.
Some day you came,
Some day you'll die.

Some one has died
long time ago.


Lumea-i neschimbată
Trece vremea, iată
răsăreai odată,
și-ai s-apui odată.

La ceasu-i, cândva,
Cineva pierea.



13 AUGUST

E cu totul altceva. Este ea, ea cea care a venit de la mare.


14 AUGUST

Chiar și ea sfârșește în același fel. Chiar și ea. Bine. Sunt valurile mării acesteia.


16  AUGUST

Dragă, poate că tu ești într-adevăr cea mai bună - cea adevărată. Dar nu mai am timpul să-ți spun, să te fac să afli toate astea - și apoi, chiar dacă aș putea, rămâne proba, proba, falimentul. Înțeleg astăzi limpede că de la 28 de ani și până astăzi am trăit mereu în umbra aceasta - un altul  ar spune un complex. Și n-are decât s-o spună: lucrurile sunt mult mai simple.

Și tu ești primăvara, o elegantă, necrezut de dulce și de mlădioasă primăvară, dulce, proaspătă, vaporoasă - coruptă și bună - „o floare din multpreadulcea vale a Padului”, ar zice cine știu eu.

Și totuși și tu ești doar un pretext. Vina, în afară de mine, o poartă doar „ neliniștita îngrijorată, care zâmbește singură”.

De ce să mor ? N-am fost nicicând atât de viu ca acum, atât de adolescent.

Nimic nu se adaugă la rest, la trecut. O luăm întotdeauna de la capăt.

Cui pe cui se scoate. Dar patru cuie fac o cruce.

Rolul meu public l-am jucat - așa cum am putut. Am muncit, am dat oamenilor poezie, am împărtășit suferințele multora.


17  AUGUST

Sinucigașii sunt ucigași timizi. Mazochism în loc de sadism.

Plăcerea de a mă bărbieri după două luni de carceră - de-a mă bărbieri singur, în fața unei oglinzi, într-o cameră de hotel, și afară marea.

Este pentru prima dată când fac bilanțul unui an care nu s-a sfârșit încă.

În meseria mea, deci, sunt rege.

Am făcut totul în zece ani. Și cum mai ezitam atunci. În viața mea sunt mai disperat și mai pierdut decât atunci. Ce am adunat ? Nimic. Am ignorat câțiva ani defectele mele, am trăit ca și când nu ar fi existat. Am fost stoic. Era eroism ? Nu, nu mi-a fost greu deloc. Și apoi, la primul asalt al „neliniștitei îngrijorate”, am recăzut în nisipurile mișcătoare . Din martie mă frământ. Numele nu importă. Sunt ele oare altceva decât nume fortuite, nume întâmplătoare - dacă nu acelea, altele ? Rămâne că acum știu care este triumful meu cel mai deplin - și acestui triumf îi lipsește carnea, îi lipsește sângele, âi lipsește viața.

Nu mai am nimic de dorit pe acest pământ în afară de acel lucru pe care cincisprezece ani de faliment îi exclud de acum înainte.

Acesta este bilanțul anului care nu s-a sfârșit încă, pe care nu-l voi sfârși.

Te miră că ceilalți trec pe lângă tine și nu știu, atâta vreme cât și tu treci pe lângă alții și nu știi,nu te interesează, care este suferința lor, cancerul lor ascuns ?


18 AUGUST

Lucrul de care te temi în cea mai mare taină se întâmplă întotdeauna.

Scriu: o, Tu, ai milă. Și apoi ?

Ajunge puțin curaj.

Cu cât durerea este mai determinată și mai precisă, cu atât instinctul vieții se zbate, și piere gândul de sinucidere.

Părea ușor când te gândeai la asta. Și totuși sunt atâtea femeiuști care au făcut-o. E nevoie de umilință, nu de orgoliu.

Toate astea te scârbesc.

Nu vorbe. Un gest. Nu voi mai scrie.


Traducere de Florin Chirițescu


http://www.100vino.it/uploads/ultime-parole.jpg

Pe noptiera din camera în care s-a sinucis Pavese, s-a găsit un exemplar din cartea sa ” Dialoguri cu Leuco” , deschis la prima pagină (imaginea de sus)și pe care se găseau aceste cuvinte.”Îi iert pe toți. Cer tuturor iertare. Nu bârfiți prea mult” - nu dorea, evident, un spectacol pe tema sinuciderii sale.


http://www.prolocolafenice.it/magazine/wp-content/uploads/2013/06/Pavese.jpg

Cesare Pavese - Constance  Dowling

Pentru cei care cunosc limba italiană, veți găsi pe site-ul de mai jos informații foarte interesante despre ultimele zile ale poetului și câteva note din raportul poliției la găsirea corpului lui Pavese. Foarte interesante: totul a fost calculat, pregătit din tim și totuși.....






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu