FRUNZA PALIDĂ, FLOARE GALBENĂ
de Tudor Arghezi
Frunza când moare
Se face floare.
Au adunat lună și lumină
Pomii-n grădină
Și scutură soare.
Ași fost niște trupuri
Și v-ați făcut fluturi
Nucule, suflete scuturi
Dafini, duzi și migdali
Erau plini de papagali.
Le-au căzut aripi și pene,
Fulgii, alene
Și pe-ndeletele.
Le-au rămas în arbori scheletele.
Miroase a piatră și ceară,
Și ziua intră în seară.
Prin ceața mânjită cu humă
Se micșorează carul cu paie de brumă
Dric vânăt, strâmb, pe jumătăți de toți,
Și cimitir întunecat, de hoți.
În mocirlă și apă
Calcă momâia ciungă și șchioapă
Și duce carul ei cu gloabe mici,
Ca un jeluitor singuratec, cu bici.
Azi n-are-nceput deslușit
Și pare o zi de sfârșit.
Mâine va fi, nu va fi...Iată,
Umbra strânge orele aplecată...
|
|
