FLORI DE TOAMNĂ
de Leonida Lari
Ce flori frumoase ! Doamne, ține mult
Explozia aceasta de culoare,
Prin care se întâmplă să ascult
Cum sufletul se-ngână cu o floare.
Mai lasă-le și-ntârzie cu ploi
Peste postata asta de natură,
În care-a fost să nimerim și noi
Și să privim cu sufletul la gură.
Cum ultimele albine cară-n stup
O miere întomnată și-amăruie,
Cum frunzele de la copaci se rup,
Cum urcă-n cer aroma de gutuie.
Și cum țăranii trag la teasc umplând
Cu chiote deșertul pân' la lună
Și cum perechi se-nvolbură crezând
Că fi- vor pentru-o viață împreună.
Acopera cu flori, o , tu , cel sfant,
Si departat in veci de-acestea toate
Sa simta ca trait-au pe pamant
Si ca-au gustat un pic din libertate.
Oamenii ăștia, apăsați de nori
De griji , de îndoieli, de infuzorii,
Primiți cu flori și petrecuți cu flori
Și neînțelegând lumina florii.
Ce flori frumoase ! Am să mor aici,
Într-o astfel de toamnă-ntarziată,
Printre căzute frunze și furnici,
La cap cu-o crizantemă-ndoliată.
|
|