PASTEL DE TOAMNĂ de Adrian Păunescu Pe muntele negru de frunza de vară Te chem cu accent brumariu să te sperii Când spicul de toamnă dă-n spicele verii Şi cade lumina şi trage să moară. Şi sunt întrebări prin natura puzderii Şi sfârâie ploaia dintâi ca o ceară Şi vara ne-nchide în toamna afară Femeie, bărbat sub pecetea tăcerii. Aicea la munte mai poate să spere Şi cel care moare că moartea-i departe Şi noi să fugim şi să scriem o carte În ea cuprinzând ale toamnei mistere. Că suntem în lume pe-acolo prin partea Pe unde întârzie poşta şi moartea. |
| |
