DONA CLARA
de Haralamb G. Lecca (1873 - 1920)
Spun poveștile că-n țara,
Țara-n care primăvara,
Doarme beată de miros cu zefirul somnoros cărui pleoapele se-nchid
Cum că la Valladolid
Un paez înnebunise numai pentru că privise
O brunetă… Dona Clara
Sărea zidul singur el,
În grădină la castel,
Și-atingînd ușor guitara
Ca vrăjitul Apolon prins cu lira-ntre naiade, el în ritm de serenade
O chema pe Dona Clara
„Vino…
Vino să fugim din țara
Țara-n care primăvara,
Doarme beată de miros cu zefirul somnoros cărui pleoapele se-nchid…
Vino…
Vino din Valladolid unde poate-o vrea norocul să m-asculte,
Dona Clara…”
Spun poveștile că-n țara,
Țara-n care primăvara,
Doarme beată de miros cu zefirul somnoros cărui pleoapele se-nchid
Spun că la Valladolid
Amorez un don amarnic a cîntat un an zadarnic…
Era surdă Dona Clara…
|
|
|
|
|
|
|
|
