joi, 26 februarie 2015

JURNALUL UNUI POET de Alfred de Vigny (Fragmente)

http://e.maxicours.com/img/3/7/6/9/376979.jpg

Alfred de Vigny  1797 - 1863



Alfred de Vigny  a fost poet și dramaturg francez unul dintre promotorii principali ai romantismului.

Lirica sa este gravă, sobră, reflexivă, concentrată și abordează teme majore ca: destinul geniului, sensul existenței, viața, moartea. El este, așa cum remarca Ferdinand Brunetière, singurul romantic care a avut idei generale și mai ales o concepție de viață bine gândită, pesonală, filosofică. Poezia lui Vigny este impersonală; evocând încercările la care viața supune omul, aduce în versurile sale stoicismul și trăirea demnă a tuturor sentimentelor.


sursă:




http://www.le-livre.fr/photos/RO4/RO40201742.jpg


1825

Singura aptitudine pe care o prețuiesc la mine e nevoia eternă de organizare. Abia mi-a venit o idee, că îi și dau, în același minut,
organizarea completă.


VIAȚA MEA ARE DOUĂ SUTE DE ANI. Imaginația ne îmbătrânește și adeseori ni se pare că am trăit mai mult timp în vis decât în viață.


Imperii distruse, femei dorite, iubite, pasiuni consumate, talente dondite și pierdute, familii uitate, ah ! cât am trăit ! am trăit, oare, două sute de ani ? Îmi revăd întreaga mea viață.



1829

23 Mai


DESPRE SUFERINȚĂ. Am crezut, multă vreme, că suferința venea din gânduri și prin ele, că prin urmare, mintea fiind preocupată de altcineva, suferința ar trebui să dispară; dar am văzut că primint o adâncă lovitură în inimă, și reușind, totuși, sî mî gândesc la altceva, pentru a scrie unele fraze, gânduri și versuri rămase celebre de atunci, în inimă îmi stăruia acea neîntreruptă durere, ca un sunet profund sub un ntec vesel: de unde am dedus căsuferința e aproape un element fizic, care nu depinde de gândurile noastre și de cursul lor, deși adeseori un gând o pricinuiește; lovitura odată dată devine o rană sângerândă și o boală de nervi, care poate foarte bine să aducă moartea, chiar dacă închipuirea n-ar interveni să învenineze rana, așa cum face ăntotdeauna.



1837

27 decembrie


Durerea nu este una. Ea e alcătuită dintr-un număr mare de idei ce ne asaltează și ne sunt aduse de sentimente sau de memorie.


Trebuie să le desparți, să te îndrepți spre fiecare dintre ele, să te lupți cu fiecare, corp la corp, să le învingi, să le domini până ce-ți vor deveni familiare, să le înăbuși astfel, sau cel puțin să le amețești, să le faci inofensive ca pe un șarpe al familiei.


Azi amintirile mă asaltează și îmi strâng inima. Totul le face să se nască. Zgomotul pendulei negre a mamei îmi amintește de  timpul când am cumpărat-o. Tatei îi plăcea foarte mult.
 

1839

14 august


ROLURI LITERARE. Chateaubriand, Lamartine și Casimir Delavigne au făcut întotdeauna pe bolnavii atunci când a fost vorba să publice ceva. Punându-și cartea la umbra milei publice - politică de cerșetor !



2 august


Atenția e o otravă al cărui antidot e distracția.
 

19 septembrie


Spiritele vulgare uită tot ce-u văzut în marile lor călătorii, cu excepția accidentelor care le-au impresionat slaba lor memorie, prin frică. Tot așa cum prichindeii nu-și amintesc decât de căzături și de nimic altceva.


Sainte-Beuve; om de gust care, din prea mult gust pentru Poezie, s-a făcut poet !



27 octombrie


LAMMENAIS. Nu e vinovat de a fi căutat adevărul, dar e vinovat că îl afirmă înainte de a-l fi găsit.


BEETHOVEN. Beethoven surd, rătăcea pe câmp. Într-o seară, dezolat, asculta acordurile interioare pe care urechea sa nu avea să le mai audă niciodată. Deodată, vocea unui păstor veni la urechea lui și pătrunse în ea. Auzi. Atunci a căzut în genunchi crezând că auzul îi revenise, dar se ridică, surd.


O divinitate neânduplecată își bate joc de noi.


Și poate că forțele creatoare n-ar fi fost atât de puternice în el dacă ar fi fost distrat prin senzație.


Nu văd nici un rău în a-i încuraja pe cei tineri; a-i descuraja ar însemna poate să-i ucizi; iată ceea ce a vrut să spună Chatterton exploatatorilor.


DESPRE NEANTUL LITERATURII. Singurul liman adevărat la care ajunge spiritul, pătrunzând în adâncul fiecărei perspective, este neantul tuturor lucrurilor. Glorie, dragoste, fericire, nimic din toate astea nu e complet. Deci, pentru a transcrie niște gânduri despre un subiect oarecare și în orice formă a fi, suntem siliți să începem prin a ne minți pe noi înșine, închipuindu-ne că ceva există și creînd o fantomă pentru a o adora după aceea sau pentru a o profana, a o mări sau a o distruge. Astfel, nu suntem decât niște Don Quichoți perpetui și mai  puțin scuzabili decât eroul lui Cervantes, deoarece știm că uriașii noștri sunt niște mori de vânt și ne îmbătăm anume ca să le vedem ca pe niște uriași.



8 noiembrie


Discreția și demnitatea unui caracter servesc deci pentru a-l face pe un om mai mare, și când puțin talent îl scoate în evidență, îi conferă o destul de înaltă poziție.


Ambasadorul Bavariei a venit să mă roage
să-l sprijin în fața prințului său, întrucât este amenințat să fie trimis în Rusia, lucru de care se teme. Am adăugat la ultima mea scrisoare un post-scriptum în favoarea sa.


Capul omului este ca un magnet care capătă forță pe măsură ce este mai încărcat.



1844


Am două feluri de prieteni. Prieteni călduți și prieteni ostili. Dar dușmanii sunt înflăcărați, și asta constituie o compensație.

Nu, să fiu drept, am prieteni de trei feluri:
Prieteni care mă iubesc,
Prieteni care mă înșală,
Prieteni care mă detestă.


1846


DESPRE TRECUT. Trebuie să cunoști trecutul, dar nu trebuie să-l regreți.

Astăzi e mai bine decât ieri, și mâine va fi mai bine decât astăzi.
Nu există nici o zi pe care slaba specie umană s-o regrete. Ea are încă aproape totul de făcut pentru construirea ordinii sale sociale.
Până acum n-a făcut decât să adune materialele.


LOGICA. Ce-ați spune astăzi despre un om care s-ar comporta astfel ? Prințul, domnitor al țării sale, îi spune:

- Am pe unul, pe care vreau să-l omor. Îl voi invita să vină singur să mă vadă. Prietenii mei îl vor ucide. Vrei să faci parte dintre aceștia ?
El răspunde:
- Nu, mă voi lupta cu el, dar nu-l voi ucide.
Până aici e bine.
Dar prințul adaugă:
- De îndată ce îl vei vedea intrând, vei închide ușile în urma lui.
El răspunde „da” și face așa cum i s-a spus.
Veți spune: e un complice la asasinat. Să ții brațele martirului, când se închide capcana, înseamnă complicitate, premeditare.
Și, totuși, e vorba de Crillon și de ducele de Guise.
Când oamenii cinstiți ai unei epoci înț
eleg astfel onoarea, epoca e barbară.
----------
Notă - Louis de Balbes de Breton de Crillon (1541-1615), războinic francez, a luat parte la războaiele religioase, dar solicitat de Carol al IX-lea a refuzat să-l asasineze pe ducele de Guise, Henri I de Lorraine (1550 - 1588), adversar al hughenoților, organizatorul Nopții Sfântului Bartolomeu (1572)


1847


22 aprilie


FRAGMENTE DE MEMORII. Viața mea a fost până acum foarte simplă în exterior și, în aparență, aproape imobilă, dar plină de frământări violente și sumbre, veșnic ascunse sub o înfățișare liniștită.


Singurul indiciu după care un om atent ar fi putut să observe suferințele mele, e aerul meu distrat, cauzat tocmai de ele, atunci când împunsătura lor devine prea puternică. Această înfățișare veșnic distrată v-a fost totdeauna penibilă și din această cauză mi s-a cerut să-mi dezvălui cele mai temeinice  amănunte  ale vieții mele. Sunt foarte fericit că mi le cereți, pentru că, prin aceasta, mă siliți să-mi dau singur seama de ceea ce se petrece cu mine, culegând cu grijă, din amintiri toate acele fapte care nu-i interesează decât pe cei ce ne iubesc cu duioșie.



1850

Martie


Despre artă. Arta nu e viața însăși. Ci e magica oglindă a vieții, mai frumoasă ca ea însăși.

Despre viață. Un singur lucru bun are în ea viața: scurtimea ei.


21 decembrie


CELE DOUĂ PĂRȚI ALE VIEȚII MELE.
Contemplarea frumuseții în gândire și în creație și:
Acțiunea
în care nimic nu-mi place, decât numai ceea ce e pasionat și frumos.
Am fost sortit să fiu călugăr benedictin.

Contemplarea continuă și neântreruptă a oricărui lucru e o fericire, iar starea firească pentru mine e abstracțiunea.


Am fost născut să fiu abstract; profesorul meu de greacă îmi repeta: Ești abstract și distrat !



1851

14 ianuarie


ATICISMUL. Aticismul e dragostea pentru orice frumusețe.

Frumusețea gândirii are drept scop cea mai desăvârșită poezie, care e cel mai mare efort al gândirii păstrată cu ajutorul graiurilor.

Frumusețea faptelor are ca scop semnele de măreție, de demnitate și de onoare, care fac viața unui om demnă de amintire.


Martie

REFLECȚII DESPRE PARLAMENTE. Adunările franceze au întotdeauna ceva de pension. Deputații și reprezentanții națiunii au fost văzuți aruncând unii în alții cu cocoloașe de hârtie în timpul ședințelor; e drept că nu era vorba decât să voteze obișnuitul miliard al Franței, în timp ce un orator vorbea despre bogăția publică și nu despre cine știe ce intrigi scandaloase.


22 martie

REFLECȚIE. A acționa din inimă și a scrie din inimă, marea și eterna dificultate !

Acționând conform primelor tale impulsuri, te lovești de recele obstacol al caracterelor oamenilor.

Scriind conform sentimentelor, ești stingherit și ți se strânge inima, datorită formelor acestei matrițe care se numește arta de a scrie sau arta de a vorbi.


1857

15 ianuarie


POEZIA. Aș vrea ca poezia să fie citită numai între trei persoane.

1. Cititorul sau poetul, dacă încă n-a murit de tristețe.

2. Doi prieteni sau două prietene.

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Să aprobăm această definiție a lui Janet:

Secolul al XVII-lea crede;
Secolul al XVIII-lea neagă;
Secolul al XIX-lea se îndoiește.


DESPRE MINE: nu sunt, așa cum s-a spus, un sălbatic, ci un bănuitor.

----------------------
Paul Janet (1823 - 1899) filosof francez, adept al tradiționalismului spiritualist al lui Victor Cousin.



1860
18 februarie


Marele rău al vieții este continua trădare a oamenilor față de alții și față de nevolnicele femei, trădarea unei confidențe primite sau surprinse, trădarea prieteniei, trădarea dragostei, trădarea fiecărui sentiment și a tuturor sentimentelor, pentru vreo egoistă treabă particulară.

Femeilor de lume le plac înșelăciunea și trădarea, cum ar fi spus Montaigne, așa cum îți place un joc; lor nici nu le trece prin minte că asta ar fi o faptă rea. Dacă urmărim consecințele infidelității în toate înfățișările ei, găsim o groaznică rețea în care este târât omul înșelat, ca rețeaua în care a căzut Agamemnon.


29 februarie


DESPRE ACADEMIA FRANCEZĂ. Astăzi alcătuirea sa e de așa natură, încât literatura a devenit aici un lucru secundat.

Contrariul ar fi, însă, Datoria și Dreptatea.


______________

Traducere de Ionel Marinescu



http://www.larousse.fr/encyclopedie/data/images/1311308-Alfred_de_Vigny_Chatterton.jpg



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu