STROFE PENTRU ZĂPADĂ
de Ion Minulescu
Mireasă-a brazilor geometrici și-a brazdelor însămânțate ― solemnitate
albă, rece, fatală, mută și divină ― tu vii cu grații de Madonă sau de
Fecioară bizantină și pleci cu gesturi de bacantă, stigmatizată de
păcate.
Nu te dorește-aproape nimeni, deși te-așteaptă toți să vii... Și
frumusețea ta bizară n-o cântă nimeni decât, poate,îndrăgostiții de
imagini abstracte și imaculate ― cuminții tăietori de lemne și
nebunaticii copii.
Și totuși, când cobori ― suspectă, insinuantă și egală ― pe câmp, pe
arbori și pe ape, pe străzi, pe case și pe noi, tu schimbi în plăsmuiri
lunare întreaga pastă de noroi, iar pe Maria din Magdala o-mbraci în
peplum de vestală.
Și-n timp ce toți, deopotrivă, pigmei și umiliți, simțim puterea-ți
magică ce-ngheață, distruge, arde și creează, doar ciorile, sacerdotale
te mai insultă și-ți pătează ― cu ieroglifelelor negre și stranii ―
albul unanim.
|
|
