joi, 2 iunie 2016

INAINTE DE ALEGERI - de Barbu Stefanescu-Delavrancea (Partea a II-a)



http://www.victorianweb.org/art/illustration/pagets/50.jpg


Președintele intelimarii tresări; se uită în sus și, nevăzînd nici un foc, îngînă de cîteva ori „da-nda, da-nda” și aduse la gură un pahar cu vin.

— Domnilor, și ca să vă dovedesc că focul este în mijlocul nostru (la mijlocul lor erau patru sticle mari cu vin negru), n-am decît să vă întreb: unde sînt proprietarii noștri ? La misteruri, în brațele hidrei! Unde sînt ceilalți avocați ? Unde ? Răspundeți-mi !

— în brațele hidrei !

— Unde sînt moșnenii ?

— în brațele hidrei !

— Unde sînt proprietăresele ?

— în brațele hidrei !

— Unde sînt avocățesele ?

— în brațele hidrei !

— Și știți cine învîrtește misterurile aci, în Necule ?

— Cine ? Cine ? întrebară cu toții dodată, repezindu-se în picioare.

— Fostul judecător, fostul infam, fostul bandit, avocatul Panaitescu !

— El va da foc comunei ? mormăi președintele intelimarii.

— El? el ?… el ? răcni Pricor telegrafistul, răsturnînd o sticlă cu vin, pe care o ridică atît de repede, încît un pic de vin nu se vărsă. El a aruncat pe proprietari, pe avocați și pe moșneni, cu nevestele lor, în brațele hidrei ?… El? Ei bine, domnilor, hotărîți ce e de făcut cu el și voi face !

— Ioane, mai adu patru sticle cu vin, mari, negru, zise suprefectul, ridicînd patru degete în sus.

— Acest om trebuie desființat de pe fața pămîntului ! strigă cocoana Ghiolița, retezînd aerul cu mîna, ca și cum ar fi învîrtit o sabie.

— Desființat sau convertit ! zise telegrafistul Pricor, aducînd mîna, ca și cum ar fi tras pe cineva de păr. Dar convertit… bine-bine, uite-așa… siguramente… bine de tot, nu glumă !

— Convertit, mizerabilul ! zise doctorul de plasă, care pînă acum băuse necontenit. Trebuie bine convertit, căci a devenit centrul microbilor opozanți.

— Convertit, mișelul mișeilor, zise suprefectul, bînd al șaptelea pahar cu vin.

— Să-l convertim, chiar mîne seară, strigă telegrafistul. E invitat la onomastica lui Ilie grecul; sîntem cu toții invitați; să mergem cu toții și să-l prindem, siguramente, la un adică politic, și pac, trosc, pleosc, pac, pînă l-om converti la pămînt !

Așa le vorbi Pricor telegrafistul, a căruia mînie nu era întrecută decît de furia cocoanei Ghiolița. Și se scărpină în palma dreaptă, strigînd:

— Ah ! ah ! aaaah ! de ce nu este aci fostul infam, fostul bandit, să-l convertesc dintr-o singură palmă !

— Prea bine, să-l convertim, zise fostul arendaș al tîrgului din Necule, să-l convertim, dar dacă e vorba să vorbim de politica a mare, eu cum rămîi ? Cum rămîi eu, cu tîrgul arendat, în socoteala mea, d-luipreședinte al interimarii ? Cît pierz eu ? Și de ce să pierz cînd sînt cu ai noștri și mă dau de mîni și de picioare d-lui Niță și d-lui guvern ? Vreau să știu, unde e hidra despotici și unde nu este ? Cariera mea de june tînăr este zdrobită de fostul primar, de preaiubitul și preavenerabilul d-l președinte, aci de față, dupe cum la Slatina se găsește sluj înaintea leaderului opus, fostul director general al tutunurilor. Eu în politică știu așa: una și cu una fac două! Bob numărat ! D-l Niță e zapciu ? Este ! Doctorul e doctorul plășii ? Este ! Pricor are poșta ? Are! Ciupei este la favoruri ? Este ! D-l Andrin este avocat și fiu-său ajutor de jude ? Este ! Și eu ?… păgubaș de tîrg! Cum s-o învîrtesc ? Ba nu zău, cum s-o mai învîrtesc ?!

Și isprăvind acest discurs, fostul arendaș al tîrgului, abia stăpînindu-și mînia, puse mîna pe pălărie.

Bătrînul Andrin se făcuse mic și-și ștergea sudoarea de pe fruntea sa galbenă și zbîrcită.

Președintele intelimarii, arendașul tîrgului, îngîna: „Da-nda, nda-nda”, uitîndu-se la unghii.

Cocoana Ghioala deschise gura de mai multe ori ca să vorbească și o închise, scrîșnind din dinți, neștiind cum să înceapă.

Doctorul mormoi, înghițind un pahar de vin: „… microbii opoziției plutesc în aer și chiar aci, în casa d-lui suprefect, cu miriadele de milioane”.

Avocatul Ciupei se întinse de favorite și, rămîind cu un fir negru și lung printre degete, îl suflă, uitîndu-se dupe el cum se clătena în aer.

Suprefectul tuși de cîteva ori, apoi luă cuvîntul:

— Ei, tinerețe, tinerețe ! Să vede că ești tînăr ! Zis-am noi că nu vei avea tîrgul? îl vei avea ! îl vei avea, și d-l președinte al interimarii va fi ales primar. Dă dumnealui (și arătă pe președinte), dăm și noi (și se arătă pe el).

— Așa da, zise entuziasmat fostul arendaș al tîrgului.

— Așa da, nda-nda, îngînă intelimarul, dă dumnealui (și întinse degetul arătător asupra suprefectului), dăm și noi (și își întoarse degetul drept în mijlocul pieptului). Da-nda… dăm și noi!…

Pacea se făcu. Entuziasmul se ridică din nou.

— Și de aceea, primejdia fiind mare, începu iar subprefectul, amețit de vin și de succesul diplomațiii sale, primejdia fiind mare … care cu toții o știm… să ne unim, și mîne, chiar mîne seară, să-l convertim pe fostul infam !

— Merită convertire, zise avocatul Ciupei privind în ochii cocoanei Ghiolița, căci învîrtește mai mult decît mistere politice. Dacă ați ști, cocoană Ghioliță și d-le Niță ! Dacă ați ști… l-ați nimici cu desăvîrșire de pe fața pămîntului !

— Ce ? strigă Ghiolița roșindu-se ca para focului, căci știa dumneaei ceva. Ce, d-le Ciupei ? Spune, d-le Ciupei, spune îndată, că mă perdeți, pe loc, în ochii d-voastră, a tuturor !

— Spune, Ciupei, îți ordon să spui, se resti d-l Niță suprefectul, vărsînd d-a lungul mesei un pahar cu vin. Îți ordon, Ciupei, și eu, cînd e primejdie și ordon, trebuie să te supui… chiar dacă ți-aș ordona să nu, tot să da! Așa sunt eu… cînd ordon, ordon !

Suprefectul tăcu. Trînti pumnii pe masă, vărsînd un alt pahar cu vin.

Toți încremeniră cu ochii la Ciupei.

— A scornit vorba de amor, răspunse Ciupei privind în jos. De, nu știu ce, nu știu ce fel… amor… respingere… gelozie… el… cocoana Ghiolița…

— Cum ? strigă cocoana Ghiolița. Să se ridice e-el pînă la mi-ine ?!…

Și, dupe ce-și mușcă degetele, începu să plîngă și se repezi la gîtul suprefectului.

— Ascultă, Niță… ascultă, Nițișor… dacă poți… răzbună-mă, Niță !… răzbună-mă, Nițișor !

Cocoanei Ghioliții îi veni rău.

Suprefectul și avocatul Ciupei o duseră pe mîni; ea zvîcni din mîni și din picioare și strigă: „Răzbunare ! răzbunare !” ca și cum ar fi dat chiote, deși și ea, și ceilalți erau convinși că leșinase.

Subprefectul și avocatul Ciupei o lungiră în pat, în camera de culcare.

Ghiolița zvîcnea mereu cînd din mîni, cînd din picioare.

— Trebuie să-i scoatem corsetul, zise avocatul Ciupei d-lui suprefect.

— Eu nu mă pricep, răspunse încurcat suprefectul, tușind de cîteva ori… dar primejdia fiind mare… care cu toții o știm… dacă te pricepi tu, dragă Ciupei… mă îndatorezi… primejdia fiind mare…

Avocatul Ciupei se plecă la pieptul cocoanei Ghiolița, un piept tînăr și tare.

Suprefectul, convins că el, un om binecrescut, nu trebuie să lase adunarea, și mai știind că Ghiolița leșină cam des, lăsă pe Ciupei s-o îngrijească și trecu în salon.

Cum îl văzură, cu toții jurară că vor răzbuna pe cocoana Ghiolița.

Avocatul Ciupei veni și el vesel și le spuse:

— Fiți pe pace, e mai bine; a deschis ochii; ne-a poruncit s-o răzbunăm!

— S-o răzbunăm, da-nda, s-o răzbunăm ! zice intelimarul, aducîndu-și aminte că odinioară a văzut pe cocoana Ghiolița plimbîndu-se pe lună cu „fostul infam” și cîntînd Doi ochi am iubit într-a ‚mea viață.

— S-o răzbunăm ! mormăi avocatul Andrin, aducîndu-și aminte că, trecînd prin zăvoiul de pe malul Oltului, auzise un „ah” și un sărutat și, pîndind în capul zăvoiului, văzuse, cu ochii lui, mai întîi pe „fostul infam” și apoi pe cocoana Ghiolița.

— S-o răzbunăm! zise doctorul, aducîndu-și aminte că acum cîteva luni d-l Niță nu era acasă; că el era la cocoana Ghiolița; că lua cafeaua sub marchiză; că se trata contra microbilor cu rom, dupe sistemul său; că a rămas stăpîn pe sticla cu rom; și că „fostul infam” s-a plimbat cu cocoana Ghiolița; și că tratîndu-se prea mult contra microbilor, a adormit, cu capul pe masă; și că, dășteptîndu-se, n-a mai văzut nici pe „fostul infam”, nici pe cocoana Ghiolița.

— S-o răzbunăm… Îngînară vro doi, amețiți, cu ochii roșii și cu mustățile ude de vin.

— Vă mulțumesc. Văz cît iubiți pe nevasta mea, pe acest înger, care cu toții o știți’. Și acum, jurînd, și primejdia fiind mare, să închinăm !

Erau la al optulea rînd de patru sticle cu vin negru. Ș-apoi alt rînd, și altul…

Închinară pentru guvern, pentru prefect, pentru suprefect și pentru cocoana Ghiolița.

— Aici sunt de ftălere, zise intelimarul, da-nda, ca pentru una ca iubita noastă, cocoana Ghiol-Ghiol-Ghiolița, să închinăm de trei oii.

După ce închinară de trei ori, suprefectul ordonă avocatului Ciupei, abia mișcînd limba în gură:

— Ordon, Ciupei, ca aaamic și ca frat-te, ordon… vezi și du-te… află… care cu toții o știți… vezi și du-te ca s-o vezi… cum ?… primejdia fiind mare… dacă Ghiol-Ghiolița este bine… care cu toții… Îți ordon ca aaa-mic și ca fra-a-te. Și cînd eu, eu, Niță Candel, ordon… s-ascultati… să te duci chiar dacă… chiar dacă ți-aș zice să nu, tot să da… cînd ordon, ordon !

Suprefectului i se muiară picioarele și căzu pe scaun.

Avocatul Ciupei înghiți un pahar de vin, își netezi favoritele surîzînd și răspunse:

— Cînd ordoni d-ta, d-le Niță, chiar să nu, eu tot da ! Cînd ordoni, ordoni !

— Cînd cineva, cineva ascultă… bîlbîi suprefectul, voind să se scoale dupe scaun și neizbutind… cineva ascultă ca tine, ca tine ajunge… adicătele… ajunge departe…

Avocatul Ciupei se duse, închizînd binișor ușa salonului.

D-acum încolo nici unul nu se mai ridică de pe scaun.

Un vătășel, dupe ce d-l prefect îi zisese „îți ordon”, arătîndu-i sticlele, turnă necontenit vin în pahare.

Vorbeau toți odată.

Doctorul susținea teoria microbilor, lăudînd vinul ca cel mai bun „anti-anti-antidot contra microbilor cari plutesc în aer, iii… uite-așa, cu miliardele de milioane, chiar în casa d-lui suprefect”.

Bătrînul Andrin zicea mereu: „Trăiască guvernul ! acest guvern care nu se cheamă nici așa, nici așa, ci altfel cum am auzit eu… nu că e de rușine… da’ uite, îmi umblă prin gură și nu pot să spui”.

Intelimarul: „Eu primar, domle Niță, da-nda, și pane ! toți libertonii la dubă, da-nda”.

Telegrafistul Pricor și suprefectul se resteau unul la altul, deși erau de aceeași părere și chiar cu aceleași cuvinte: „fostul infam, convertit, convertit fostul bandit, trosc, pleosc, trosc, trosc, convertit la pămînt”.

Masa cenușie, brodată de cocoana Ghiolița cu galben, roșu și albastru, leoarcă de vin.

Dupe o jumătate de ceas apăru și avocatul Ciupei, cu ochii umezi, cu obrajii rumeni, și, așezîndu-se lîngă d-l Niță, îi zise:

— Să n-ai nici o grije. Doarme… doarme ca un copilaș !

— Bravo, Ciupei, răspunse suprefectul, legănîndu-și capul, la dreapta, la stînga, înainte și îndărăt. Vin’ să te sărut, Ciupei, văz… văz că… văz că-mi… văz că-mi ești… acum văz că-mi ești amic !…

Suprefectul, dupe ce se izbi în nas, voind să-și șteargă lăcrîmile de bucurie, sărută pe Ciupei.

Intelimarul adormise cu capul pe masă și sforăia; bătrînul Andrin se izbea cu capul în piept; fostul arendaș al tîrgului, răsturnat pe o canapea, scuipa scrumul țigaretei, căci o băgase cu focul în gură.

Doctorul, cu capul pe masă, cu ochii închiși, mormăia: „microbi, microbism, materialism și chiar Dumnezeu este un imens microb, compus iiiii… din miliarde de milioane de microbi, de aceea este infinit, etern și pretutindeni”.

Numai Pricor și Ciupei se țineau bine.

Suprefectul bea încă și da să vorbească.

— Să-l convertim chiar mîne seară, la masa grecului, zise Pricor.

— Da, răspunse Ciupei, înghițind un pahar ou vin.

— Eu, eu, îngînă suprefectul… Învîrtind capul ca și cum ar fi fost un bulgăre de pămînt înfipt într-un vîrf de nuia… eu nu… nu pot… nu pot nimic decît… decît să-i iau caii… caii de re… de rechi… de rechiziție, pentru mane… manevre…

— Bravo, d-le Niță, bravo idee !

— Eu… eu nu pot… ca suprefect, care… care se… care se respectă… nu pot nimic decît… decît și… și să-l pui de pa… de pază noaptea… În co… În comună…

— Bravo, d-le Niță, bravo idee !

— Eu… eu… eu nu pot nimic ca supre… suprefect decît să-l… mătur din… din co…

— Din comună… răspunseră ceilalți doi.

— Da… șopti suprefectul și, nemaiizbutind să slomnească ceva, arăta cu mîna d-a lungul pieptului, închizînd ochii.

— îl arde, șopti Pricor.

— îl arde, răspunse încet Ciupei.

— D-le Niță, să vă punem pe canapea ?

Suprefectul dădu din cap.

Pricor și cu Ciupei îl lungiră pe o canapea.

Suprefectul deschise ochii stinși, căscă gura, dar nu putu să mai spuie nimic.

— Să-l convertim ?

Subprefectul dădu din cap.

— Pe fostul infam…

Suprefectul dădu din cap.

— Chiar mîne seară…

Suprefectul dădu din cap și închise ochii.

Toti adormiră. »

Unii pufuie, alții horcăie.

E trei noaptea.

Afară s-aud strejarii, unul dupe altul: „Cine-i acolooo ? Cine-i acolooo ?…”

A treia zi, de dimineață, s-a răspîndit zvonul în sat că fostul judecător, avocatul Panaitescu, „a mîncat o sfîntă de bătaie, sor’ cu moartea, din care nu se știe d-a scăpa”..

Fastul judecător este „fostul infam”.

L-au convertit ! ,

P.S. — Abia s-au sfîrșit alegerile. Neculeștenii simțeau încă gustul banchetului d-lui Niță Candel, suprefectul plășii Dumbrăvile, și o veste tristă înfioră pe întregul partid din localitate: se schimba guvernul !

Suprefectul — trist; doctorul se tratează și mai strașnic contra microbilor; avocatul Ciupei a mai rărit-o de pe la cocoana Ghiolița; președintele intelimarei oftează îngînînd: „da-nda-nda-da”… bătrînul Andrin se întreabă dacă vrun guvern s-a plîns de prințipurile lui politice; Pricor telegrafistul bate mereu, din ordinul d-lui Niță Candel, și întreabă pe prefectul Coliban despre noile mistere politice.

Vestea că guvernul — care nu era nici așa, nici așa (nu că era de rușine) — cade a spulberat întreaga clădire politică a neculeștenilor. Nu se mai întrunesc. Abia se văd cîte doi, cel mult cîte trei. Și se uită lung unul la altul, și dau din cap, și-și zic:

— Așa e?

— Da, nda-da…

— Nu ti-am spus?

— Ce ?

— Știi d-ta…

— Ei, da… așa e !

Și pînă nu s-a combinat noul guvern, neculeștenii n-au vorbit decît din ochi și cu monosilabe.

Bucuria partidului a ajuns la culme cînd a aflat că bătrînul a luat în mînă frînele guvernului. În mijlocul întregului partid, opt și cu suprefectul nouă, Andrin a strigat:

— Tot el, sireacul ! Ce libertate, ce constituție ! Nu”Vrea să știe el de fleacuri !

Cînd însă sireacul a fost înlocuit de concentrați, un nou fior a străbătut Dumbrăvile. Și Niță Candel, scos de noul guvern, a zis trist, dar cu drept cuvînt:

— înțeleg să cază guvernele, dar ce au cu suprefecții ?

Și președintele intelimarei, gonit de la primărie de noul suprefect, tot ceva cam așa nu înțelegea… da-nda…

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/b8/Adolphe_Alphand_Roll_Petit_Palais_PPP00112.jpg






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu