SATULUL SI FLAMANDUL
\de Vasile Militaru
Nascut in zodie ferice, ca toti acei de-un neam cu sine, Un porc bogat, al carui pantec era de-a pururea satul Si care n'avusese parte in viata lui, decat de bine, Avand mosii, din cari adesea porumbu'i putrezea 'n patul; Intr'un cuvant, un porc nabab, A fost intampinat odata, la poarta, de-un biet caine slab, Flamand, abia c'un pic de viata Si care nu mai vedea lumina decat asa ca printr'o ceata
- Ah, fie'ti mila de-un biet caine, Prea fericitule boer
Da-mi frimiturile-ti de paine, Nu ma lasa sub sfantul cer, De foame istovit sa pier
Dar porcul , care dupa masa, gusta dulceata unei poame, Din cale-afara de mirat, Pe bietu' caine l'a 'ntrebat: - De foame-ai zis? Ce-i aia foame?
Ne mai putand sa stea 'n picioare si istovit, cazand pe branci, Flamandul stins, proni sa'i spuna: Cand nu mai ai ce sa mananci, Simti o sfarseala fara margini
slabesti, de te doboara vantul
Vezi verde-galben
se 'nvarteste cu tine parca tot pamantul
Cu vremea, mintea nu mai poate, din tot, nimica sa'nteleaga, Apoi te stingi, precum se stinge o lumanare arsa 'ntreaga
Si bietul caine 'si dete duhul
Dar porcul, ne bagand de seama, Raspunse rar, cu gura plina de-a poamii prea gustoasa zeama: - Pai, stii ca e o fericire sa'ti fie foame, draga caine?
Si tu 'ndrasnesti sa mai ceri paine?! Auzi, ma rog: sa vezi anume Cum se 'nvarteste 'ntreaga lume; Cum vin, privirea sa'ti desmierde, culori de rosu-galben-verde; Sa mi-te simti, intr'un cuvant, Usor ca fulgul dus de vant Si totusi sa te plangi de soarta si sa cersesti ca un tigan? Pai, iarta-ma, dulau balan: Ori esti ingrat, ori sarlatan!
Si porcul, scuturand agale brumatul tigaretei scrum, Nici ca s'a mai uitat la caine si, mandru, si-a vazut de drum
Flamanzilor, cand vreti sa cereti dela satui nitica paine, Cum a cerut sarmanul caine, Acelui ce gusta din poame, - Sa cereti numai dela omul care a'ndurat candva de foame, Caci, altfel, nu e vorba goala proverbul care-mi vine 'n gand Si care spune ca: "Satulul nu crede bietului flamand".
|
|
|
|
|
|
|
|