joi, 9 iunie 2016

UN FURT DE MILIOANE - de Agatha Christie (Partea a II-a )



http://www.poirot.us/images/hastings8.png





Poirot i-a multumit, si-a luat la revedere de la Miss Farquhar si am pornit amandoi spre strada Threadneedle unde se afla sediul central al Bancii londoneze si scotiene. La vederea cartii de vizita a lui Ridgeway am fost lasati inauntru prin labirintul de birouri si ghisee, ocolind functionarii care incasau si achitau si asa am ajuns la etajul intai unde intr-un birou micut am fost primiti de cei doi directori generali asociati. Erau doi batranei cu figuri grave si pareau ca au albit servind interesele Bancii. Dl. Vavasour avea o barbuta alba pe cand dl. Shaw era proaspat ras.

- Am inteles ca sunteti detectiv particular ? spuse dl. Vavasour. Adevarat ! Desigur ca noi ne-am dat pe mainile Scotland Yardului. Inspectorul McNeil se ocupa de cazul nostru. Cred ca este un tip capabil.

- Desigur - zise Poirot politicos. Daca-mi permiteti am sa va pun cateva intrebari in folosul nepotului Dv. In legatura cu incuietoarea, cine a comandat-o firmei Hubbs ?

- Eu - raspunse dl. Shaw. N-as fi avut incredere in nici un functionar. Cat despre chei dl. Ridgeway avea una, iar celelalte doua erau una la mine si alta la colegul meu.

- Si nici un functionar n-avea acces la ele ?

Domnul Shaw se intoarse intrebator spre domnul Vavasour.

- Cred ca nu spun o minciuna cand afirm ca ele au stat in seiful unde le-am pus pe 23 - zise domnul Vavasour. Din pacate colegul meu s-a imbolnavit cu doua saptamani inainte. De-abia si-a revenit.

- O bronsita pacatoasa cu care un om la varsta mea n-are voie sa se joace - completa plin de mahnire domnul Shaw. Mi-e teama ca in absenta mea domnul Vavasour a avut serios de furca, iar colac peste pupaza veni si povestea asta.

Poirot mai puse doar cateva intrebari. Cred ca si-a dat seama de gradul de intimitate dintre unchi si nepot. Raspunsurile domnului Vavasour erau la obiect. Nepotul sau era unul dintre oamenii de incredere ai Bancii, iar dupa stiinta lui nu avea datorii sau dificultati financiare. Mai fusese testat in misiuni speciale si cu alte ocazii. In final am fost invitati afara, dar intr-o maniera politicoasa.

- Sunt complet dezamagit - imi marturisi Poirot de indata ce am ajuns in strada.

- Sperai sa descoperi mai mult ? Ce oameni plicticosi cei doi batrani.

- Nu asta m-a dezumflat, mon ami. Nu ma asteptam sa dau la banca peste un "bancher subtil si cu ochi de vultur" asa dupa cum scrie in cartile tale favorite. Nu, sunt dezumflat pentru ca acest caz este asa de simplu !

- Asa de simplu ?!

- Chiar nu crezi ca-i la mintea cocosului ?

- Stii cine-i hotul ?

- Da.

- Pai atunci, de ce nu...

- Nu te amagi singur, Hastings. Inca nu facem nici o miscare.

- Dar de ce ? Ce astepti ?

- Pe "Olympia". Trebuie sa se reintoarca de la New York marti.

- Dar daca tot stii cine a furat bonurile, de ce sa mai astepti ? Poate ca scapa.

- Poate in Marea Sudului unde nu poate fi extradat. Nu, mon ami, viata i s-ar parea acolo de netrait. De ce astept, pentru ca pentru inteligenta lui Hercule Poirot cazul este elucidat, dar pentru altii, nu atat de inzestrati de mama natura, ca de exemplu inspectorul McNeil, ar mai fi de facut unele mici cercetari pentru a stabili faptele. Cineva trebuie sa se ocupe si de cei mai putin dotati.

- Doamne dumnezeule, Poirot ! Sa stii ca as da oricat sa te vad si pe tine odata pe post de magar. Mereu esti prea sigur de tine !

- Nu te infuria, amice. In unele momente am senzatia ca ma detesti. Omuletul si-a umflat pieptul ca apoi sa ofteze din toti rarunchii incat mai ca m-a apucat rasul.

Marti ne-am trezit pornind cu toata viteza spre Liverpool intr-un compartiment de clasa I. Poirot refuzase sa-mi dezvaluie suspiciunile sale, din certitudinile lui.

Odata ajunsi pe cheiul unde se afla transatlanticul acostat, Poirot deveni extrem de vioi. Cercetarile noastre s-au limitat la intervievarea a patru stewardzi si a unuia dintre prietenii lui Poirot care a calatorit spre New York pe 23.

- Un domn in varsta si care purta ochelari. Cu greu se misca din cabina sa pentru ca era invalid.

Descrierea corespundea celei a domnului Vetnor care ocupase cabina C 24 situata in imediata apropiere a celei lui Philip Ridgeway. Incapabil de a realiza modul in care Poirot a dedus existenta dl. Ventnor, era extrem de agitat.

- Spune-mi, tipai eu, acest domn a fost cumva primul care a debarcat cand ati ajuns la New York ?

Stewardul clatina din cap.

- Nicidecum, a fost ultimul care a coborat de pe vas.

M-am retras descurajat i am observat cum Poirot ranjeste spre mine. I-a multumit stewardului, i-a strecurat o bancnota dupa care am plecat.

- E perfect - am remarcat eu, dar cred ca acest raspuns ti-a dat peste cap pretioasa ta teorie.

- Ca de obicei, Hastings, nu vezi nimic. Din contra, acest raspuns este piatra din varful teoriei mele.

- Eu ma dau batut.

Pe cand eram in trenul spre Londra, Poirot scrise ceva la repezeala ca apoi sa puna hartia intr-un plic.

- Asta-i pentru dragutul de Mcneil. In trecere o vom lasa la Scotland Yard, ca apoi sa ne grabim la restaurantul "Randez-vous" unde am invitat-o la cina pe domnisoara Esmee Farquhar.

- Dar cu Ridgeway ce-i ?

- Nu inteleg ? intreba Poirot.

- Nu te-ai gandit...

- Devii din ce in ce mai incoerent, dragul meu Hastings. Sa stii ca m-am gandit si la el. Daca Ridgeway ar fi fost seful - ceea ce era perfect possibil - cazul ar fi devenit de-a dreptul atragator.

- Desigur ca nu intr-atat pentru Miss Farquhar.

- Poate ca ai dreptate. Tot raul ii spre bine. Hai mai bine sa rezumam cazul. Vad ca arzi de nerabdare s-o faci. Deci, pachetul sigilat este volatilizat din fundul cufarului.

- Bine dar stim ca...

- Poate stii tu, Hastings, dar eu nu. Raman la parerea ca nu putea disparea in eter. Este imposibil. Nu raman decat doua posibilitati: 1. a fost ascuns pe bord 2. mai greu, dar credibil, aruncat peste bord.

- Pe o pluta vrei sa spui ?

- Nici vorba.

Am cascat ochii bine.

- Daca bonurile au fost aruncate peste bord, atunci ele nu au putut fi vandute la New York.

- Iti admir logica, Hastings. Bonurile au fost vandute la New York, deci nu au fost aruncate peste bord. Intelegi unde bat ?

- Vad doar ca suntem ca la inceput.

- Jamais de la vie ! Daca pachetul a fost aruncat peste bord si bonurile vandute la New York, inseamna ca pachetul nu continea respectivele bonuri. Exista vreo dovada care sa ateste ca bonurile se aflau in acel pachet ? Aminteste-ti ca domnul Ridgeway nu l-a mai deschis din momentul in care i-a fost incredintat la Londra.

- Bine dar atunci...

- Da-mi voie sa continui. Ultima data cand bonurile au fost vazute, a fost in dimineata zilei de 23 in biroul de la Banca. Au reaparut la New York la numai jumatate de ora de la acostarea vasului "Olympia", iar conform unei depozitii, ce nimeni n-o crede, chiar inainte ca sa intre in port. Sa presupunem ca nici n-ar fi fost pe "Olympia". Exista si o alta cale de a ajunge la New York. Da. "Gigantic" a plecat din Southampton in aceeasi zi cu "Olympia" strabatand Atlanticul intr-un timp record, iar bonurile au ajuns la New York cu o zi inainte. Pana aici totul e clar, incepe sa se faca lumina. Pachetul sigilat este doar o gogorita, iar momentul substitutiei a fost chiar in biroul de la Banca. Era usor pentru fiecare dintre cei trei barbati sa pregateasca un duplicat al pachetului care sa fie substituit celui adevarat. Tres bien, bonurile au fost expediate unui asociat din New York cu instructiuni ca sa fie vandute de indata ce "Olympia" intra in port, dar trebuia ca cineva sa calatoreasca pe vas si sa regizeze presupusul moment al furtului.

- Dar de ce ?

- Pentru ca, daca Ridgeway ar fi deschis prin absurd pachetul si ar fi descoperit gogorita, suspiciunile s-ar fi indreptat spre Londra. Nu, omul de la bordul vasului, din cabina alaturata, si-a facut treaba, pretinzand doar ca forteaza incuietoarea in asa hal incat sa se mearga cu gandul la furt, dar de fapt a deschis cufarul cu o cheie duplicat, a aruncat pachetul peste bord si a asteptat pana ce ultimul om a parasit vasul. Desigur purta ochelari pentru a-si ascunde ochii, era invalid pentru ca nu dorea sa riste intalnindu-se cu Ridgeway. A coborat la New York si s-a reintors cu primul vapor.

- Bine, dar cine era ?

- Omul care avea o cheie duplicat, cel care a comandat incuietoarea, omul care nu a fost grav bolnav de bronsita, enfin, batranelul plicticos, domnul Shaw. Criminalii se gasesc si in posturi foarte inalte, amice. Uite ca am ajuns. Domnisoara, am reusit ! Imi dati voie ?

Si vesel, Poirot saruta usor, pe obraz, pe fata uimita .



Traducere si adaptare de Raluca Tulbure.

http://cdn.images.express.co.uk/img/dynamic/20/590x/poirot-437871.jpg





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu